„Inamicul invizibil”

De vorbă cu profesorul Konstantinos Vathiotis despre „patologiile” juridice ale pandemiei

Expert în Drept Penal, avocat și membru permanent al Comisiei Centrale de Codificare în guvernul grec, autor a numeroase cărți și articole de specialitate, domnul Konstantinos Vathiotis a fost încă de la începutul pandemiei una dintre vocile cele mai pertinente care au avertizat asupra abuzurilor juridice săvârșite în numele crizei sanitare. Într-o carte publicată recent (De la terorism la pandemie. Proceduri medicale obligatorii în războiul împotriva inamicului invizibil), Profesorul Vathiotis prezintă felul cum, începând cu 11 septembrie 2001 și până azi, sub pretextul amenințării unui „inamic invizibil”, lumea noastră își pierde treptat drepturile și libertățile democratice, pentru a intra sub auspiciile unei dictaturi fără precedent.

În acest interviu acordat revistei Familia Ortodoxă, a avut bunăvoința să vorbească despre dilemele și impasurile de natură juridică provocate de pandemie.

– Domnule Vathiotis, în contextul actualei crize medicale, cum explicați, ca Profesor de Drept, această dispoziție a cetățenilor de a renunța atât de ușor la drepturile lor fundamentale în numele „sănătății publice”?

– În ultimii anii, cetățenii din toată lumea au fost instruiți să se adapteze ca niște cobai la un mod specific de viață, a cărui principală caracteristică este venerarea materiei, în toate formele ei. Scopul principal al omului modern este să strângă cât mai mulți bani, pe care să-i schimbe pe bunuri de larg consum și să se bucure de diverse servicii. În același spirit, omul a învățat să-și idolatrizeze trupul și să aibă grijă de sănătatea sa, ca și cum ar fi bunul cel mai de preț. Astfel, este în derulare o gigantică afacere care exploatează noua religie a omului – de la organizarea de maratoane până la campanii anti-fumat cu fotografii șocante pe pachetele de țigări și, bineînțeles, nenumăratele testări pentru diagnosticarea precoce a bolilor (cum ar fi cancerul sau osteoporoza).

În acest context, în momentul în care a apărut noul „inamic invizibil” al umanității, coronavirusul (vechiul „inamic invizibil” era Al Qaeda și orice altă organizație teroristă), elita mondială a decis să declanșeze un război împotriva lui, folosindu-și marionetele, adică membrii guvernelor naționale, pentru a impune măsuri sanitare draconice. În felul acesta, oamenii au fost de-a dreptul terorizați de riscul de a-și pierde „bunul cel mai de preț”: sănătatea.

Din acest motiv, cetățenilor noștri nu li s-a părut deloc nefiresc să pună în aplicare de bunăvoie niște măsuri sanitare fără precedent în istoria omenirii, care îi lipseau nu doar de drepturile fundamentale, ci și de însăși demnitatea lor de oameni. Au crezut că, sacrificându-și temporar libertățile, le vor recâștiga atunci când va dispărea pericolul pentru sănătatea lor. Sacrificiul și idolatrizarea sunt însă demersuri interdependente: cu cât te închini mai mult unei persoane sau unui obiect, cu atât accepți să suporți mai multe pierderi. Astfel justifică acest fenomen Ivan Illich, care, în cartea sa, fundamentală pentru vremurile noastre, Limits to Medicine: Medical Nemesis (Limitele medicinei: Nemesis medical), ne-a atras atenția încă din 1976 asupra medicalizării societății și asupra riscului pentru om de a-și pierde o parte din autonomie, care îi este uzurpată de către terapeuții săi.

– A fost o mare surpriză să vedem că, într-o cultură a dialogului și a gândirii critice prin excelență, cum este cea elenă, nu a existat o contestare semnificativă, matură și motivată a măsurilor abuzive. Cum explicați acest fenomen?

– Din păcate, fenomenul lipsei de reacție a fost observat nu doar în Grecia, ci și în multe alte țări despre care se presupune că sunt mult mai avansate și mai civilizate. Din momentul în care a fost declarată pandemia de coronavirus, s-a desfășurat o propagandă sanitară fără precedent, cu colaborarea experților medicali și juridici, a jurnaliştilor, artiștilor, clerului și a intelectualilor, în general. S-a format o adevărată „armată” globală de experți și neexperți care au acționat uimitor, într-o coordonare perfectă, articulând un unilateralism fanatic. Cei care au îndrăznit să pună la îndoială dimensiunile reale ale pandemiei, oportunitatea sau constituționalitatea măsurilor sanitare draconice, au fost etichetați încă de la început drept „negaționiști” periculoși, ce trebuiau reduși la tăcere, pentru a nu fi dezmințită narațiunea virusului mortal și singurele căi, chipurile, corecte de combatere a acestuia ‒ adică masca, testele de diagnosticare și, bineînțeles, vaccinarea.

În aceste condiții, lipsa dezbaterii libere din spațiul public pare un rezultat al punerii de acord între mai multe grupuri sociale, care au tratat „războiul împotriva dușmanului invizibil” ca pe un dat juridic aprioric, după cum și „instrumentele de război” au fost proclamate ca absolut necesare. Întrucât au fost efectuate simulări de pandemie înainte de coronavirus (a se vedea 201 Event) sau studii asupra formei de guvernare ce va prevala în viitor după o pandemie (a se vedea The Lockstep Scenario), managerii crizei medicale știau perfect cum ar fi nevoie să acționeze pentru a se impune o atitudine uniformă față de „rețeta de război” care urma să fie aplicată la nivel mondial.

Desigur, această coordonare nu putea fi universală și absolută. Se știa dinainte că vor exista niște grupuri reacționare, care, mai devreme sau mai târziu, să-și dea seama că „ceva nu e în regulă”, urmând să se opună cu fermitate modului în care a fost condus „războiul împotriva inamicului invizibil”. Rezistența acestor grupuri nu numai că nu trebuia anihilată, ci, dimpotrivă, era binevenită, întrucât mecanismul propagandei sanitare, susținut de o rețea polivalentă de control comportamental, știa că are puterea de a zdrobi minoritatea diversă, însă existența ei spărgea plictiseala uniformității perfecte și, cel mai important, camufla adevărata identitate a totalitarismului global.

Disonanța cognitivă

Desigur, sunt mulți cetățeni care au fost inițial de acord cu pozițiile oficiale, pentru că au fost de-a dreptul îngroziți de felul în care s-a prezentat criza sanitară, neputând să creadă că atâtea țări pot fi coordonate atât de bine la nivel mondial, încât să aplice simultan aceleași măsuri draconice. În ciuda faptului că s-au făcut publice suficiente dovezi pentru a susține opinia că actuala criză a sănătății este o lovitură ce servește impunerii unei dictaturi globale, mulți dintre ei au continuat să aplaude orice măsură inumană sau nerezonabilă luată de guvernele naționale, cu speranța că, la un moment dat, se va termina și vom reveni la „normalitate”.

Pentru categoria intelectualilor care, în majoritatea lor, nu denunță aspectele problematice ale măsurilor sanitare draconice (deși este evident că acestea contrazic lecțiile experienței comune, ale cunoștințelor de istorie și cele predate în anii precedenți în amfiteatrele de la Medicină și Facultățile de Drept), este valabilă în mod special explicația dată de Noam Chomsky și menționată în cartea autorilor Wintonick/Achbar, Manufactoring Consent. Noam Chomsky and the Media (Fabricarea consimțământului. Noam Chomsky și mass-media): „Începi să devii conformist, începi să te bucuri de privilegiile conformismului. În curând, ajungi să crezi ceea ce spui, pentru că îți face bine să crezi. Apoi interiorizezi sistemul de propagandă, de pervertire și înșelăciune, iar apoi devii membru docil al elitelor privilegiate care controlează gândirea și propaganda. Aceasta se petrece tot timpul, de jos în sus. Foarte rar, aproape niciodată, omul nu poate suporta ceea ce se numește «disonanță cognitivă», adică să spună ceva și să creadă altceva. Începi să spui anumite afirmații pentru că e nevoie să le spui, dar foarte curând ajungi să le și crezi, pur și simplu, pentru că trebuie să le crezi”.

Din păcate, se pare că însuși Chomsky a căzut victima mecanismului disonanței cognitive. Într-un interviu recent, întrebat ce părere are despre obligativitatea vaccinării, s-a exprimat categoric în favoarea izolării celor ce refuză vaccinarea. Odinioară susținător fervent al independenței intelectuale, de data aceasta Chomsky s-a arătat reticent în a accepta natura experimentală a vaccinurilor și efectele secundare grave pe care le-au provocat foarte multor vaccinați, dar și față de faptul că vaccinații se îmbolnăvesc la rândul lor și transmit boala cel puțin la fel de mult ca nevaccinații. A cedat în fața propagandei oficiale, nereușind ca, într-una dintre cele mai critice faze ale istoriei omenirii, să se ridice la înălțimea propriilor învățături și să apere drepturile și valorile fundamentale ale omului.

Același aspect este valabil și pentru Nikolaos Alivizatos, profesor emerit de Drept Constituțional al Facultății de Drept a Universității din Atena, care, într-un interviu din noiembrie 2021, a declarat că: „Oricine are dreptul să spună că refuză vaccinul, dacă este hotărât să locuiască izolat în casa lui, să nu vadă pe nimeni, să se rupă de mediul său social, să fie un nou Robinson Crusoe. Din moment ce refuzul lui se referă numai la sine și la trupul său, are tot dreptul să susțină aceasta”. Dar situația se schimbă atunci când „avem de-a face cu terți. Dacă cineva lucrează, se întâlnește cu oameni, călătorește, ia un taxi, folosește autobuzul sau metroul, atunci nu mai e vorba doar de noi, ci și de alții. Pentru aceștia se poate impune constituțional vaccinarea obligatorie, pentru că altfel viețile altora sunt puse în pericol”.

„Virusul dictaturii”

– De ce v-ați retras de la catedra de Drept Penal?

– La 1 februarie 2021, după finalizarea cursurilor de Drept Penal la Facultatea de Drept a Universității Democritiene din Tracia, pe care le-am susținut din „celula mea digitală” ca profesor asociat de Drept Penal și, cu aproximativ o săptămână înainte de a susține examenele la cursurile pe care le-am predat ‒ anume „Infracțiuni împotriva proprietății” și „Infracțiuni împotriva vieții și sănătății” ‒, am fost informat de către Avocatul Studentului din facultate că, pe data de 28 ianuarie 2021, un student a depus o plângere împotriva mea.

În plângere, reclamantul, „un student la Drept neafiliat politic”, s-a plâns că am încercat „să răspândesc informații false și să induc în eroare, pentru a face propagandă în legătură cu criza actuală și pandemia de covid-19”. În plus, m-a acuzat de „atitudine superficială și antiștiințifică”, contestând capacitatea mea de a conduce obiectiv examenele viitoare. În cele din urmă, a susținut că „la cursuri i-am jignit pe studenți și i-am pus într-o situație dificilă”. Studentul a cerut „să-i fie protejat numele, pentru a nu-i fi periclitate studiile, întrucât luarea sa de poziție le-ar putea influența pe cadrele didactice în evaluări”. Drept urmare a acestei plângeri, cursul pe care îl programasem pentru 2 februarie, în cadrul Programului de Studii Masterale, având ca subiect (alegerea îmi aparține) „Consimțământul cetățeanului față de proiectul riscant al vaccinării în masă împotriva coronavirusului”, a fost anulat. Îmi devenise acum evident că, sub pretextul coronavirusului, „virusul dictaturii” infectase și universitatea noastră, întrerupând aprovizionarea noastră cu „oxigenul” spiritual care, într-un mediu academic, este libertatea de opinie.

După cum se știe, prin natura sa, Dreptul penal este legat de viața cotidiană, din care își extrage permanent materialul de studiu, cu atât mai mult cu cât pe scena istorică survin crime de anvergură, distrugeri în masă, pandemii etc. E suficient să ne amintim de multitudinea de articole scrise în întreaga lume la apariția unei alte boli virale ce a îngrozit planeta, SIDA. La acea dată, spre deosebire de ce se petrece astăzi, nimeni nu era deranjat de implicarea specialiștilor în Drept Penal în analizarea problemei. Dimpotrivă, toată lumea era însetată după o abordare științifică publică a flagelului vremii. Dacă ne referim numai la Grecia, ar putea fi oare de conceput să li se închidă gura unor profesori de Drept Penal de talia unor Ioannis Manoledakis sau Dionysios Spinellis care au abordat problematica noii boli din perspectivă penală încă de la începuturile anilor 1990?

„Minunata lume pe dos”

De asemenea, s-au vărsat tone de cerneală în articole științifice după atacul împotriva Turnurilor Gemene. A fost momentul de început al primului „război împotriva inamicului invizibil”, așa cum era atunci caracterizată organizația teroristă Al-Qaeda. În ce mă privește, ca unul care, la rândul meu, am scris o monografie despre acest „război” (vezi Vathiotis, Dileme tragice în era „războiului împotriva terorii”, Atena 2010), este absolut rezonabil ca actualul „război împotriva dușmanul invizibil”, al doilea, să fie o nouă provocare uriașă pentru analiza științifică și predarea academică, având în vedere că, în acest context, logica unui război și acțiunea unei boli infecțioase se corelează într-un mod fără precedent. Paradoxal este tocmai faptul că astăzi profesorii de Drept Penal evită să vorbească în sălile de curs ‒ de-acum electronice ‒ despre „pandemii” și „războaie”, dând impresia că se tem să atingă problemele juridice emergente, de parcă ar fi „totemuri și tabuuri”.

În aceste circumstanțe, a fost nu doar rezonabil, ci chiar imperativ să mă refer la pandemia coronariană pe tot parcursul semestrului, oferindu-mi-se ocazia de a preda probleme penale dificile legate, de exemplu, de înșelăciunea criminală, consimțământul victimei, instigarea indirectă, distincția dintre diferitele tipuri de riscuri, conflictul de interese și gestionarea dilemelor tragice etc. De asemenea, era de așteptat ca în ultima oră de curs să-mi pregătesc elevii pentru viitoarele examene prin exerciții de consolidare a materiei, preluând exemple din criza sanitară și modul de gestionare a acesteia – care nu cauzează doar vătămări trupești, ci, mult mai grav, chiar moartea unora dintre cei vaccinați.

De precizat că, deși prim-procurorul de Rodopi a dispus să mi se pună la dispoziție plângerea semnată a studentului, Serviciul Juridic al Universității a invocat confidențialitatea. Cu acest argument neîntemeiat s-a revocat ordinul procurorului, adeverindu-mi-se o dată în plus că trăim într-o „minunată lume pe dos”, în care există legi pentru a-i proteja pe cei ce le încalcă, nu și pentru cei ce învață dreptatea. Această evoluție este pentru mine o dovadă concludentă că Grecia nu mai este un stat de drept.

Citiți și:
Militarizarea noului normal. Care este semnificația războiului împotriva „terorismului intern”, în care sunt asimilați „teoreticieni ai conspirației” și „negaționiști ai realității”?
Covid-19 a fost doar începutul: Bill Gates anunță noi pandemii, bioterorism, cenzură acerbă pe Internet și o nouă generație de vaccinuri
Interviu cu profesorul Luc Montagnier, laureat al premiului Nobel, despre medicină, pandemie, coronavirusuri, vaccin anti-covid-19

 

yogaesoteric
15 aprilie 2022