Media, sistemul educaţional, băncile şi Wall Street-ul sunt principalii artizani ai dezastrului capitalist pe care îl trăim şi ne afectează existenţa
Toate canalele de ştiri, TV, Radio, magazine, ziare, toate nu mai reprezintă nişte platforme informaţionale pentru răspândirea informaţiei obiective către mase, pentru educarea lor şi pentru aducerea în atenţie a celor mai importante evenimente. Ele reprezintă actualmente nişte produse, iar productivitatea este determinată de cei ce decid structura informaţiilor, volumul lor şi modul cum sunt puse în atenţia opiniei publice, dacă se mulează după obiectivele urmărite de grupul de infractori care conduc în realitate mass-media.
Lordul Acton spunea: „Puterea corupe, iar puterea absolută corupe în dimensiune absolută”… Practic, controlul a tot ce mişcă presupune într-o foarte mare măsură controlul mass-media.
O altă mare problemă o reprezintă sistemul educaţional. Şcolile publice şi private au pierdut cel mai important rol pe care ar trebui să îl aibă, şi anume scoaterea în evidenţă a adevărului în cadrul programelor lor şcolare. Acestea sunt de fapt întocmite în funcţie de interesul celor care conduc societatea capitalistă a minciunii.
Dacă în socialism, înainte de ʼ89, programa şcolară nu se modifica pentru ani buni, acum, în capitalismul mizerabil pe care îl trăim, programa școlară se schimbă de mai multe ori pe an, iar mulţi profesori, chiar de ştiinţe fixe, recomandă elevilor să înveţe numai după cărţile scrise de ei. Elevii sunt astfel obligaţi să plătească sume impresionante an de an şi chiar mai des, pentru a cumpăra cărţile „reprogramate” ale unor profesori afacerişti…
În cărţile din sistemul educaţional, fondatorii sistemului capitalist nici nu mai există, nu se mai spune nimic despre ei, pentru că cei care conduc acum sistemul capitalist vor să o facă după o „ideologie” a lor personală, iar sistemul promovat şi omul de rând le permite acest lucru. Toţi fondatorii principiilor capitalismului sunt trataţi prin prisma problemelor şi activităţii personale din viaţa socială: fie au fost beţivi, fie au avut amante, fie au avut cine ştie ce aventuri amoroase sau au participat la activităţi extreme, media exacerbând aceste aspecte ca şi în cazul altor lideri importanţi de-a lungul istoriei, atât în România, cât şi în alte ţări.
Aceste propuneri de programe şcolare sunt implementate în dorinţa de a distruge termenii de percepţie a fenomenelor, eficienţa lor şi educaţia în general şi de a crea o schimbare dorită şi valorificabilă de către „jewmericanii” care conduc media.
Adolf Hitler spunea într-una dintre marile manifestări de adeziune ale poporului german la programul lui, care a avut loc la Nürenberg: „Noi trebuie să începem cu copiii, să plantăm seminţele în scopul de a le duce la maturitate şi a deveni plantele pe care noi le dorim…”
Acest concept, sub altă formă, este cel căruia trebuie să îi facem faţă în acest moment, deoarece avem o generaţie tânără care ingurgitează aceste neadevăruri promovate de media, ca fiind normele de conduită comportamentală şi faptele reale… În acest sens, media „a ajutat” şi „ajută” permanent la distrugerea dezvoltării unei gândiri creatoare.
Programele şcolare introduc copii în spectrul generalităţilor care pot fi după aceea extinse în direcţia dorită de aceşti răspândaci infractori din media; în final toate acestea duc la lipsa necesităţii ca cineva să mai aibă opinie raportat la fapte şi acţiuni. Conceptul gândirii creative, în mod normal, este de a permite elevului sau studentului să întrebe „De ce se petrece sau are loc acest fenomen?”. Încetul cu încetul, această întrebare a fost eliminată, chiar dacă, cu perversitate, capitaliştii îi numesc pe tineri Generation Y, dar şi Millenials, Boomerang Generation şi în multe alte feluri.
Gândirea creativă a fost şi este permanent distrusă şi înlocuită cu programe sterile, închise în doctrinele dorite de liderii actuali în cârdăşie cu mogulii media. Ei vor să facă din tineri o masă de oameni în primul rând „fericiţi”, nu educați, care absorb informaţia şi conceptele eronate, dar valorificabile de cei ce conduc media, care în final le oferă o imagine a inutilităţii şcolii din păcate…
Media conduce dezinformarea societăţii şi dictează gradul lipsei de educaţie a populaţiei. Aceste obiective sunt promovate printr-o pleiadă de informaţii inutile, legate de cine a câştigat diferite concursuri gen Vocea României, Dansez pentru tine etc., sau printr-un noian de emisiuni şi informaţii mondene, despre cum se îmbracă celebrităţile la Hollywood sau de câte ori au divorţat etc., dar aproape nimic despre câştigătorii premiilor la Olimpiade de matematică, fizică, chimie şi altele, despre cercetări ale profesorilor şi studenţilor în diferite domenii, sau alte informații cu adevărat educative. În America s-a ajuns ca în cadrul concursurilor de silabisire a unor cuvinte complexe în limba engleză să câştige copii din India şi în primele zece locuri să nu fie niciun american sau englez. Ruşine de proporţii…
Toate emisiunile și informațiile inutile puse pe sticlă sau pe hârtie au rolul de a-i face pe oameni să-și irosească timpul şi de a-i împiedica să vadă realitatea crudă şi adevărurile care le distrug existenţa. Marile companii de ştiri, care au posturi de radio, TV, magazine şi ziare, şi-au schimbat total atitudinea faţă de public în ultimii ani; ele au capitulat de bună voie şi nu fac altceva decât să fie platforme de ştiri comandate de stabilimentul care conduce media şi o parte a lumii politice, rejectând obiectivitatea în prezentări.
Programele educaționale și de formare derulate în prezent par să aştepte ca o generaţie să dispară sau să devină inactivă şi mai puţin credibilă datorită avansării în vârsta, după care să sculpteze o nouă generaţie, după dorinţele şi necesităţile criminalilor din elita ce controlează din umbră.
Seminţele au fost plantate, după cum spunea Hitler, chiar de cei ce spun că au suferit Holocaustul şi îl critică pe liderul nazist, dar de la care au învăţat cum să distrugă mase mari de populaţie. Și poate au învăţat ceva şi de la Goebbles, ministrul propagandei publice în timpul regimului nazist…
Şcoala şi media, conduse cu dibăcie de nişte infractori „jewmericani”, sunt complice la ceea ce se petrece şi la distrugerea naţiunilor.
În paralel cu ignoranța voită și adormirea în care sunt ținute masele, se derulează și alte programe menite să ne transforme în sclavi obedienți. Populaţia de rând, majoritară, a fost şi este lăsată în mizeria existenţială a capitalismului, în timp ce bogații acaparează tot mai multe avuții. În America, de mai bine de 8 ani, Wall Street-ul are de partea lui „generozitatea” băncii centrale a SUA, Federal Reserve, care tipărește iresponsabil bani aruncându-i în bănci cu aceeași iresponsabilitate şi creând încrederea că nu există niciun risc în acest proces. Bogații își trăiesc aievea visele, fără să le pese de crizele inevitabile ale acestui sistem bolnav, care distrug viețile a milioane de oameni, dar din care ei ies întotdeauna cu câștiguri fabuloase.
Wall Street-ul are o capacitate fără precedent de a frauda și de a-și legaliza jocurile murdare prin mâna lungă a clasei politice, lăsând în final 99% din populaţie să fie martora dezastrului actual care o afectează major.
Citiţi şi:
Cele șase MEGA-CORPORAŢII ale aşa-zişilor ILUMINAŢI care controlează în permanenţă mass-media în SUA
NU este vorba despre bani! Pentru Ocultă, banii sunt doar un instrument de sărăcire, control şi exploatare
10 metode insidioase prin care omenirea este cel mai adesea manipulată fără să-şi dea seama
yogaesoteric
25 iunie 2016