Actul consacrării în practica yoga
Consacrarea este actul prin care noi oferim în mod conştient, necondiţionat fructele acţiunilor noastre lui Dumnezeu, act care ne absolvă din punct de vedere karmic de efectele respectivelor acţiuni consacrate.
În această situaţie noi putem simţi după ce realizăm consacrarea (după formularea specifică: “Doamne Dumnezeule, îţi consacru Ţie necondiţionat fructele acestei acţiuni”), că răspunsul lui Dumnezeu se manifestă plenar şi inconfundabil prin noi şi astfel atunci când răspunsul este pozitiv, putem să îi simţim inspiraţia, forţa, graţia şi puterea şi, ceea ce este mult mai important, susţinerea în realizarea respectivei acţiuni. Dacă realizăm consacrarea unei acţiuni înainte de a o începe şi primim răspunsul pozitiv al lui Dumnezeu, atunci putem fi siguri că acea acţiune a noastră va fi integrată în voinţa divină şi, de asemenea, că suntem absolviţi de legăturile karmice pe care le-ar presupune în mod obişnuit acea acţiune.
Foarte mulţi oameni se tem adesea de acţiunile pe care le realizează. De ce? Pentru că toate aceste acţiuni, atunci când sunt făcute fără această ofrandă a fructelor lor către Dumnezeu, creează lanţuri karmice, în sensul că după aceea fiinţa va fi obligată, mai devreme sau mai târziu, în această existenţă sau într-una viitoare, să primească fructele corespondente (bune sau rele) pe care le merită.
Prin consacrare suntem liberi de fructele acţiunilor noastre, iar cel care făptuieşte prin noi în această situaţie este însuşi Dumnezeu. În urma consacrării, noi simţim graţia Lui divină efectivă, pentru că nu noi suntem cei care acţionăm în clipa aceea, ci El şi astfel putem să fim extraordinar de mult îmbogăţiţi, căci prin acţiunile noastre pe care I le oferim lui Dumnezeu, putem să participăm în mod direct la manifestarea divină. Aceasta nu înseamnă că dacă îi oferim lui Dumnezeu prin consacrare o acţiune negativă sau malefică, vom fi absolviţi de efectele negative pe care le-ar putea avea această acţiune asupra noastră. În mod evident, Dumnezeu nu răspunde niciodată în mod pozitiv, nu îşi coboară niciodată graţia Sa divină în astfel de cazuri, şi deci puteţi fi siguri că susţinerea Sa nu va apărea.
Răspunsul lui Dumnezeu la consacrarea fructelor acţiunilor noastre este, aşadar, o stare de graţie pe care fiinţa o poate avea oricând, fiind chiar într-o anumită măsură o stare de comuniune cu Dumnezeu. Singura condiţie este să nu uităm şi să ne oferim fructele acţiunilor noastre importante lui Dumnezeu. De aceea, este indicat ca la începutul unei zile să realizăm consacrarea fructelor acţiunilor noastre lui Dumnezeu şi apoi să reluăm consacrarea în cazul tuturor acţiunilor mai importante şi mai de amploare pe care le realizăm pe parcursul zilei.
Atenţie!
Este foarte important să realizaţi consacrarea atunci când vă aflaţi împreună cu fiinţa iubită, ÎNAINTEA unei fuziuni amoroase intime. Să nu pierdeţi niciodată din vedere că această ofrandă a fructelor acţiunii pe care urmează să o realizaţi prin această fuziune amoroasă care poate fi minunată, chiar extatică este totuşi necesar să fie realizată .
Nu pierdeţi din vedere că până şi karma bună acumulată în timpul vieţii (vieţilor) voastre vă menţine înlănţuiţi în condiţia umană limitatoare!
Realizaţi acest act al consacrării cât mai des cu putinţă, este o ocazie unică de a “ocoli” consecinţele karmice ale acţiunilor voastre care, altfel, ar inevitabile.