Graţie şi efort individual

Cel mai important lucru necesar unui aspirant la spiritualitate este aspiraţia către Dumnezeu, dorinţa de a-L căuta şi de a-L găsi. Există multe religii în lume, nenumărate grupări esoterice cu diferite teorii, credinţe şi doctrine, dar acestea nu ne ajută decât în măsura în care ele reuşesc să trezească în noi dorinţa de a-L cunoaşte pe Dumnezeu. Ele sunt cu adevărat folositoare dacă ne oferă mijloacele şi căile prin care Îl putem atinge. Ele nu ne sunt de nici un folos dacă noi nu facem altceva decât să credem în ele şi să aderăm în mod intelectual la doctrinele lor filosofice sau teologice. Teoriile, aderarea la o dogmă, nu ne pot schimba caracterul; deci ele nu ne pot oferi liniştea luminoasă a păcii interioare.

Ramakrishna povesteşte următoarea parabolă:
Un pandit a închiriat un feribot pentru a-l trece râul. El era singurul pasager, astfel că a început să vorbească cu luntraşul de pe bac “Cunoşti Samkhya sau filosofia lui Patanjali?” l-a întrebat pe acesta. “Nu, domnule” a replicat el. “Cunoşti Nyaya, Vaiseshika sau Vedanta sau orice alt sistem de gândire? “. “Nu, domnule, nu cunosc! Sunt doar un om sărac care îşi câştigă existenţa trecând oamenii de pe o parte pe cealaltă a râului, cu bacul. Nu cunosc nimic despre toate aceste lucruri despre care vorbiţi dvs.” Panditului îi păru rău pentru ignoranţa omului şi, cu un aer superior, începu să-l înveţe câteva din diferitele doctrine. El era foarte mândru de învăţătura sa şi foarte bucuros de şansa pe care o avea, de a o etala. Brusc, ca din senin, nu se ştie cum, începu o furtună, iar micuţa barcă deveni imposibil de stăpânit şi de manevrat; apele au devenit din ce în ce mai agitate, până când, într-un sfârşit , barcagiul îşi întrebă pasagerul : “Domnule, ştiţi să înotaţi?” “Nu, nu ştiu”, răspunse panditul alarmat: “Atunci, adio, domnule! Mă tem că învăţătura dvs. şi cunoaşterea scripturilor vă vor ajuta prea puţin acum, la ceas de nevoie, dacă nu ştiţi să înotaţi!”

Tot aşa, când suntem frământaţi de furtuna şi stresul vieţii, învăţătura noastră şi cunoaşterea doctrinelor teologice nu ne sunt de nici un folos dacă nu ne-am întărit lăuntric învăţând practic cum să intrăm în Împărăţia Păcii Eterne unde se află lăcaşul lui Dumnezeu.

CHANDOGYA UPANISHAD spune:
“Sinele din interiorul inimii este ca o poartă care desparte lumea de Acela, BRAHMAN (Supremul Absolut). Ziua şi noaptea nu pot trece prin această poartă, nici bătrâneţea, şi nici moartea, nici necazurile sau plăcerea, nici faptele bune sau rele. Nimic din ceea ce e rău nu poate să-l atingă pe Acela. Pentru că Acela este lipsit de impurităţi, de aceea de impurităţi nu va fi atins niciodată. De aceea cel care a traversat această graniţă şi a realizat Sinele, dacă este orb, acum încetează să mai fie orb; dacă este rănit, el încetează să mai fie rănit; dacă este suferind, încetează să mai sufere. Când această graniţă este trecută, noaptea devine zi, pentru că lumea lui Brahman este lumina însăşi.”

Astfel, singura strădanie care e necesar să o facem pentru atingerea luminii, a lumii lui Brahman. Suferinţele şi nenorocirile noastre sunt experienţe directe şi imediate şi de aceea tot astfel numai prin experimentarea imediată şi directă a Împărăţiei lui Dumnezeu putem învinge suferinţele acestei lumi.
“Erudiţia, discursurile bine construite şi puterea în această lume precum şi îndemânarea în expunerea scripturilor dăruiesc plăcere celui învăţat, dar ele nu aduc eliberarea ” , spune Shankara. ” O comoară îngropată nu va fi descoperită prin simpla rostire a cuvintelor “vino-ncoace”. Trebuie să urmezi direcţia bună. Trebuie să sapi şi să munceşti din greu pentru a îndepărta pietrele şi pământul care o acoperă şi aceasta nu o poate face altcineva pentru tine, ci numai tu personal poţi să o faci. În acelaşi mod, purul adevăr al lui Atman, ascuns de maya şi de efectele maya-ei (iluziei cosmice), poate fi atins prin meditaţie, contemplaţie şi prin alte discipline spirituale pe care un cunoscător al lui Brahman (o fiinţă realizată) le poate recomanda – dar niciodată nu va fi atins prin argumentaţii, oricât de subtile ar fi ele “.

A aspira cu ardoare către Dumnezeu, a dori din tot sufletul, cu toată fiinţa eliberarea de suferinţele vieţii, acesta este cel mai important lucru pentru un aspirant la spiritualitate. Desigur, fiecare ar vrea să fie eliberat de suferinţă şi mizerie, dar, ca şi în cazul animalelor târâtoare, viziunea noastră nu depăşeşte cu mult lungul nasului, astfel că, de cele mai multe ori, nu vedem decât necazurile şi suferinţele noastre imediate şi luptăm numai pentru a ne elibera de acestea. Viziunea noastră este limitată şi de aceea noi nici măcar nu încercăm să ajungem la cauza – rădăcină, la sursa tuturor suferinţelor noastre. Cauza rădăcină a tuturor suferinţelor este IGNORANŢA şi a ne elibera complet de orice suferinţă înseamnă să dobândim cunoaşterea ultimă – cunoaşterea lui Dumnezeu, care este unica Realitate.

Krishna spune în BHAGAVAD- GITA:
“Printre cei care s-au purificat săvârşind fapte bune, există patru feluri de oameni care Mă adoră: cel care s-a săturat de lume, cel care caută cunoaşterea, cel care caută fericirea şi cel care posedă discriminarea spirituală. Cel care este capabil de discriminare este cel mai înalt dintre aceştia. El mi se dăruie numai Mie, cu devoţiune, întotdeauna şi nimănui altcuiva. Căci Eu îi sunt foarte drag acelui om, iar el îmi este tare drag Mie”.

Nu contează cum apare pentru prima oară aspiraţia către Divin, căci tot Sri Krishna spune, de asemenea, că “cu siguranţă toate acestea (toate modurile în care aspiraţia poate apărea) sunt nobile”. Lucrul important este că oricare ar fi motivul pentru care tu începi viaţa spirituală şi oricare ar fi cauza pentru care tu îl cauţi pe Dumnezeu, dacă scopul tău unic este Dumnezeu, dacă tu te dărui Lui şi numai Lui, cu adâncă devoţiune, vei vedea că toate celelalte dorinţe şi aspiraţii te părăsesc şi gradat, pe măsură ce inima ta se purifică, o intensă aspiraţie apare; acea unică dorinţă, dorinţa de a-l cunoaşte pe Dumnezeu, devine lucrul de primă importanţă, axul central al vieţii tale. Aceasta este prima şi probabil singura condiţie absolut necesară pentru a deveni un adevărat (discipol) aspirant la spiritualitate.

Acum, problema care se pune este: “Cum este satisfăcută aspiraţia noastră? Cum îl găsim noi pe Dumnezeu?”

Cei care L-au cunoscut declară în termeni indubitabili că numai prin Graţia Sa Divină, Dumnezeu se face cunoscut nouă, oamenilor. Au existat în lume câteva astfel de suflete binecuvântate, mari iluminaţi şi ei au afirmat fără echivoc că numai şi numai prin Graţia Sa ei l-au realizat pe Dumnezeu. Iisus Cristos ne spune, de asemenea: “Nu voi m-aţi ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi”; şi Upanishadele spun: “Cel care alege Sinele, graţie lui, se va realiza”.

Şi, de asemenea, aceşti mari înţelepţi ne îndeamnă totodată să ne străduim din răsputeri şi să deprindem noi înşine eforturi susţinute pentru a-l găsi pe Dumnezeu. Ei nu ne învaţă să stăm liniştiţi şi să aşteptăm graţia să ne pice din cer. Ei insistă asupra faptului că noi înşine trebuie să facem toate eforturile, tot ce ne stă în putinţă pentru a-L găsi pe Dumnezeu. Krishna spune: “Ce este voinţa omului şi cum o va folosi el? Dacă îi permite omului să-şi focalizeze puterile pentru a descoperi Sinele, Nemuritorul Atman şi nu pentru a-l ascunde prin ignoranţă, atunci voinţa omului este singurul prieten al lui Atman; dar voinţa lui poate fi totodată şi singurul duşman al lui Atman”.

Această aparentă contradicţie este rezolvată în una din afirmaţiile lui Ramakrishna: “Briza Graţiei divine suflă tot timpul peste noi. Puneţi pânzele în aşa mod încât să foloseşti acest vânt prielnic”.

Această idee este în continuare explicată prin următoarele cuvinte: “Un om poate beneficia de graţia Gurului său, poate avea graţia lui Dumnezeu şi a adoratorilor lui Dumnezeu, dar dacă el nu primeşte graţia propriei lui minţi, celelalte nu-i vor folosi la nimic”. Graţia propriei tale minţi este necesară pentru a aşeza pânzele corăbiei tale astfel încât ea să primească din plin briza mângâietoare a graţiei. Dumnezeu nu este parţial şi nici Graţia Sa nu este condiţionată. Se produce precum în cazul magnetului care orientează acul: când acul metalic este acoperit de impurităţi, el nu simte atracţia magnetului. Dar înlătură murdăria şi dintr-o dată acul va simţi puterea care-l ghidează, devenind una cu magnetul.

Unul din numele sanscrite ale lui Dumnezeu este Hari, care înseamnă “Cel care fură inimile”. Dumnezeu este prima atracţie din Univers, dar în ignoranţa noastră şi datorită impurităţilor inimii noastre, noi nu-i simţim puternica atracţie.

Ramakrishna obişnuia să spună:
“Plângi! Plângi după Dumnezeu şi lasă lacrimile tale să spele impurităţile din inima ta”. Dar încă o dată, această dorinţă fierbinte a inimii pentru Dumnezeu, această aspiraţie frenetică îndreptată numai şi numai spre El, nu apare brusc, dintr-o dată. De aceea, este nevoie să practicăm disciplinele spirituale şi să ne străduim, depunând noi înşine din răsputeri eforturi. Aceia care practică disciplinele spirituale şi care se roagă şi meditează cu regularitate vor experimenta direct Graţia divină. Este o experienţă psihologică, în mare parte similară celei cu magnetul care ghidează acul. De exemplu, deşi tu încerci să-ţi concentrezi mintea asupra lui Dumnezeu, cu o mare perseverenţă, totuşi mintea rămâne fără de odihnă (neliniştită). Prin practica regulată va creşte în inima ta dorul de a-L vedea pe El şi totuşi uneori ţi se pare că îţi spargi mintea de un perete de piatră. Nu vezi nimic decât întuneric. Şi brusc, dintr-odată, de undeva dinlăuntru fiinţei tale sau de undeva din afara ta – nu eşti sigur de unde – simţi o putere infailibilă conducându-ţi mintea către interior şi te scufunzi mai adânc, tot mai adânc înăuntrul fiinţei tale, transcenzându-ţi egoul.

Acolo te afli în alt spaţiu, în regatul luminii spirituale, unde nu pătrunde niciodată întunericul. Urmând calea aceasta, vei avea multe viziuni spirituale, vei experimenta starea de extaz supraconştient (în variatele ei forme). Te vei afla faţă în faţă cu Dumnezeu. Dar mereu când vor apărea aceste experienţe, oricând vei fi înălţat la aceste nivele de conştiinţă superioară, vei realiza totuşi că numai Dumnezeu Însuşi, prin Graţia Sa divină te înalţă, te atrage către El şi îţi dăruieşte bucurii şi viziuni inefabile.

Aceasta este experienţa directă a Graţiei lui Dumnezeu, care apare numai atunci când inima ta s-a purificat prin practica disciplinelor spirituale. Vyasa, un comentator al aforismelor yoga ale lui Patanjali, compară mintea cu un râu care poate curge în direcţii opuse. Un curent al minţii curge către lume, iar celălalt se îndreaptă către Dumnezeu, către atingerea eliberării de limitările acestei lumi. În primul rând, trebuie să apară o luptă în viaţa omului, prin trezirea discriminării spirituale, pentru a învinge curgerea curentului descendent, curentul care se scurge înspre lume şi înspre plăcerile lumeşti. Şi numai atunci când omul este pe deplin victorios în această luptă, numai atunci el va fi aspirat complet de către curentul ascendent, care conduce la Dumnezeu şi va experimenta astfel Graţia lui Dumnezeu. Şi atunci când el devine conştient în final, de această graţie, el intră definitiv în acel regat luminos pe care nici o furtună şi nici o dezbinare nu-l pot atinge vreodată.

Also available in: English

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More