Alain Delon: ‘Încotro merge această lume dezaxată?!’

Mare artist, mare om, exemplu de demnitate şi verticalitate.

La începutul lui 2019, Academia Franceză de Film intenționa să-i acorde actorului Alain Delon, ajuns la vârsta de 83 de ani, premiul Palme D’or pentru întreaga carieră, nominalizându-l în acest sens (fapt care s-a și petrecut în final!).

O petiție, semnată de peste 13.000 de „apărători ai drepturilor omului” din SUA, având-o în frunte pe Melissa Silverstein, solicita imperativ și agresiv Academiei să nu-i acorde acest onorant premiu, motivând că Alain Delon a avut comentarii jignitoare despre femei, i-a calificat pe homosexuali ca fiind „contra-naturii”, s-a opus că familiile formate din homosexuali să aibă drept de adopție a copiilor și și-a exprimat simpatia față de lideri de extrema dreaptă. Aceștia au afirmat că actorul ar fi fost de-a lungul întregii sale vieți „rasist, sexist și antiprogresist”.

Intervievat de televiziunea italiană Rai 3 în legătură cu acest subiect, Alain Delon declara:
Eu nu prea mai am de rămas mult pe-aici. Am avut o viață lungă și extraordinar de frumoasă, într-o lume care măcar pretindea că e normală la cap.

Am avut femei frumoase, mâncare bună, prieteni de calitate. Și slavă cât cuprinde. Nu că mi-o doream neapărat, dar asta mi-a adus dragostea și prețuirea oamenilor, care nu poate fi cuantificată.

În consecință, transmit Academiei că poate să dea curs petiției, acest trofeu mă interesează foarte puțin spre deloc.

Mă interesează însă, chiar mă îngrijorează enorm, încotro se rostogolește această lume scrântită, sărită de pe axul firescului și normalității.

Aceasta țară (Franța, n.n.) a generat și a cunoscut pe propria piele ororile unui iacobinism robespierian. Practic atunci francezii au încetat să mai fie o națiune măreață, pe placul lui Dumnezeu.

Chiar și amicul meu, Gerard (Depardieu, n.n.), a tulit-o în Rusia din două motive: să nu-i mai ia fiscul globalist din banii câștigați cu atâta trudă, cu eforturi anti-bahice considerabile și sudoarea «nasului» său celebru (râde zgomotos); și nu mai putea cu «corecții»! Ajunsese la un moment dat să se plângă că în toată echipa de filmare nu mai are decât doi francezi, și ăia pe la cabluri și lumini. Cum Dumnezeu – mă întreba –, să faci filme despre celți și galii antici cu Hamid si Abdullah?!

M-aș fi dus și eu după el, sincer, dar nu-mi priește clima, eu sunt mai sensibil la frig ca el…

Deci, să ia premiul cine vrea, dar vă rog, cu cuvintele marelui Hasek: «Oameni, fiți vigilenți, vi se trage preșul de sub picioare, vi se ia și ultimul drept la a fi natură umană îndumnezeită!» Doar nu am/ați înnebunit chiar cu toții ca să «luăm lumină» tocmai din SUA, țară a lui Antihrist, căzută ireversibil în hăul corectitudinii politice și al relativismului moral.

Noi nu-i acordăm lui Alain Delon premiul Nobel pentru Pace”, a spus Thierry Fremaux, directorul artistic al festivalului. „Noi îl omagiem pe Alain Delon ca artist, plătim un tribut pentru realizările sale în industria filmului, care nu au absolut nicio legătură cu opiniile sale politice sau cu legătura de prietenie pe care a avut-o cu Jean-Marie Le Pen.”

Delon este liber să aibă orice opinie dorește, chiar dacă eu nu sunt de acord cu credințele domniei sale”, a mai spus el, adăugând că Festivalul de Film de la Cannes promovează libertatea de expresie.

Alain Delon este unul dintre cei mai celebri actori europeni de peste cinci decenii. A jucat în peste 80 de filme, precum „Ghepardul”, de Luchino Visconti, care i-a adus un premiu de interpretare la Cannes în 1963. S-a bucurat de cea mai mare popularitate în Franța în anii 1960-1970.

În 2015, într-un alt interviu, el a spus: „Nu sunt împotriva mariajului între persoane de acelaşi sex, nu-mi pasă, dar sunt împotriva adopţiei făcute de oameni de acelaşi sex. Mi-e greu să trăiesc în vremurile astea, când trivializăm ce este împotriva naturii”.

Viaţa nu-mi mai oferă prea multe. Am cunoscut totul, am văzut totul. Urăsc epoca asta. Îmi vine să vomit. Există fiinţe pe care le urăsc. Totul este greşit, totul este fals, totul este falsificat. Nu mai există respect, nu mai există cuvântul dat. Doar banii mai contează. Toată ziua auzim vorbindu-se doar despre crime. Ştiu că voi părăsi această lume fără regrete.”

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More