Anahata Chakra – aspecte psihologice
un articol de Ionela Voicu
Yoghinul care îşi activează complet Anahata Chakra devine un instrument de manifestare al Iubirii Divine. Tot la nivelul lui Anahata Chakra se află reflexia Sinelui Suprem Esenţial (Atman), sub forma Sufletului individual. Această charka marchează punctul de întâlnire între energiile specifice primilor trei centri de forţă (legate de supravieţuire, de apartenenţa la grup, de comunicare şi interrelaţionare, de sexualitate şi de procese volitive) şi energiile specifice ultimilor trei centri de forţă (legate de intuiţie, cunoaştere, discernământ, perfecţiune, îndumnezeire).
Trăim vieţi în grabă. Purtăm în noi “sinteze” de experienţe. Purtăm iubiri trecute, victorii şi înfrângeri. Dar când ne aducem aminte de dragoste, totul capătă o lumină vie, aparte, enigmatică.
E posibil să nu-ţi mai aminteşti ce-ai făcut acum trei ani, pe 7 ianuarie, dar îţi aminteşti cu siguranţă ziua în care ai întâlnit-o sau ziua în care ţi-a spus că vrea să fiţi împreună… şi încep să ţi se perinde prin faţa ochilor tot felul de amănunte, care atunci te-au mişcat profund, iar acum te fac să surâzi…
Dacă ai trăit o iubire profundă, fără îndoială că te-ai simţit frumos şi plin de forţă, că ai crezut într-o anumită misiune încredinţată de destin numai ţie. După un timp, după ce iubirea a trecut prin câmpia dorinţelor tale şi a îndepărtat ultimele rămăşiţe ale egoismului, te-ai regăsit mai puternic, deşi, aparent, fără vreun punct de sprijin. Şi iubirea ta a devenit mai intensă, mai conştientă, mai încăpătoare.
Iubirea este constructivă şi creatoare, ea uneşte şi înalţă. E un principiu regenerator, e o substanţă ce alchimizează tot ce e blazare, scepticism sau singurătate. Operele de artă, poeziile, muzica inspiratoare au în compoziţia lor nevăzută – dragoste. Ca şi noi, de altfel.
Iubirea este reală, e la fel de reală ca noi înşine. Ea nu e un concept intelectual steril, ci o magie tainică a întregii noastre fiinţe. Atâta vreme cât nu e o întâmplare nici măcar cutezanţa unui singur fir de iarbă, faptul că undeva, cineva te iubeşte este cu atât mai mult un aspect demn de luat în seamă. Pentru că noi suntem pe Pământ mai ales pentru a manifesta din plin dragoste pentru cei care merită aceasta şi, înainte de toate, cel mai mult pentru Dumnezeu.
Puţini ştiu că este cel mai uşor să te transformi prin iubire; ea rămâne singurul etalon cu care trebuie măsurat totul. Iubirea plenar împărtăşită, într-o infinitate de nuanţe şi forme, este menirea fiinţei noastre, atunci când merităm aceasta.
A iubi este cel mai simplu mod de a trăi pentru că este cel mai bun şi cel mai firesc. Aproape că nu trebuie să faci nimic altceva. Fiecare simte nevoia de a iubi, chiar înainte de a iubi pe cineva sau ceva anume. Acestei iubiri pure şi copleşitoare, mai devreme sau mai târziu i se va răspunde.
Iubirea este cea care îi face pe oameni să îşi îndeplinească visele. Ea naşte aspiraţia tainică a cunoaşterii de sine. Dacă simţi că nu mai iubeşti, înseamnă că de fapt nu ai iubit niciodată sau că nu mai ştii să priveşti înăuntrul tău, unde iubirea există încă. Iubirea ştie însă că ceea ce este în minte este supus schimbării şi se poate uita sau pierde. Pe când ea, iubirea pură, copleşitoare, te face întotdeauna un învingător.
Iubirea există… pur şi simplu. Doar noi o simţim prin fiinţa iubită, prin clipele de bucurie; şi totuşi, ea nu are nevoie de toate acestea. Iubirea nu stăpâneşte şi nu vrea să fie stăpânită. Înainte de toate, iubirea nu cere, iubirea dăruieşte. E o simplitate divină în acţiune şi în trăire. Dragostea e o reflectare pe pământ a iubirii cereşti, de aceea ea nu are hotare şi nici limite. Dacă ar cunoaşte timpul, dragostea ar fi o continuă clipă. Şi dacă ar cunoaşte spaţiul, locul ei ar fi în noi, căci, într-adevăr, suntem o chintesenţă a tot ce iubim.
Dacă există dragoste, ea este pretutindeni. Şi dacă e dragoste, ea poate fi, de acum înainte, pentru totdeauna. Iubirea este sentimental inefabil, copleşitor şi divin care face cu putinţă pentru acela (sau aceea) care o trăieşte plenar să resimtă o inefabilă dilatare euforică a fiinţei sale şi totodată a câmpului conştiinţei de la finit către infinit. Iubirea este intens simţită de fiinţele umane sub forma unui sentiment unificator, profund euforic, copleşitor, nuanţat. Iubirea se manifestă mai ales prin aspiraţia sublimă, dezinteresată, profound transfiguratoare şi pătrunsă de abnegaţie către obiectul său: o fiinţă umană de sex opus care ne atrage, o anumită persoană asupra căreia resimţim spontan imboldul să ne revărsăm în mod detaşat afecţiunea sau chiar o colectivitate, o idee, o activitate.
Naşterea, persistenţa şi dezvoltarea acestui sentiment profund unificator, euforic, care în esenţa sa este divin şi beatific şi dezvoltarea acestui sentiment atunci când el se manifestă divers nuanţat, de
la o fiinţă umană la alta în sfera sa individuală este intim legată de formarea şi cristalizarea personalităţii.
Yoghinii au considerat totdeauna sentimentul iubirii ca fiind extraordinar de important şi l-au caracterizat adeseori drept un esenţial criteriu valoric sui-generis al gradului de umanizare şi elevare a comportamentului natural al omului, o măsură a faptului că în însăşi fiinţa sa microcosmică cea mai intim individuală, cel care iubeşte poate totodată să devină, datorită iubirii, o fiinţă dilatată în infinit, macrocosmică, unificată şi divină. Iubirea adevărată este, prin urmare, o modalitate foarte simplă de depăşire sau transcendere a egoismului.
ARMONIE – concordanţă, acord, potrivire a elementelor componente ale unui întreg; categorie filosofică ce exprimă aderenţa părţilor, coerenţa interiorului şi a exteriorului, unitatea conţinutului şi a formei, împăcarea contrariilor. Armonia este adesea considerată ca temei, atribut sau efect al frumosului.
TRANSFIGURARE – procedeu specific ce face posibilă punerea rapidă în rezonanţă cu energii subtile divine, cu sfere de forţă şi aspecte elevate sublime din macrocosmos prin intermediul căruia elementele realităţii exterioare, distilate de viziunea înnobilatoare, imaginaţia şi puterea de expresie a celui care transfigurează se transformă, mai ales pentru acesta, într-o realitate nouă, elevată, minunată, spiritual-afectivă, încărcată, ce îl face să trăiască o formă de extaz. Prin exemplul cunoaşterii artistice, sublime, transfigurarea constituie dovada rolului activ şi profund creator al conştiinţei în genere, rol subliniat adeseori de yoga. Specificul cunoaşterii artistice, sublime, capabilă să recreeze realul în ipostaze aprofundate, idealizate, înălţate, arhetipale, chiar şi ca proiect, construcţie şi model anticipator, prin ridicarea lui pe diferite trepte de transfigurare de la concretul sensibil la abstractul sensibil, în forme de expresie adecvate fiecăreia dintre treptele respective, i-au adus artei şi denumirea (acceptabilă ca metaforă) de oglindă magică a realităţii. Transfigurarea joacă un rol esenţial în continenţa amoroasă şi în amorul tantric fără sfârşit.
EMPATIE – rezonanţă subtilă inefabilă care se trezeşte şi se amplifică armonios în practica yoga, permiţând o comunicare superioară psihică şi afectivă cu ceilalţi ori cu o anumită fiinţă umană (sau chiar cu o entitate superioară, spirituală, invizibilă). În general vorbind, se ştie de mult că o mamă cunoaşte în mod intuitiv nevoile şi sentimentele bebeluşului său cu care ea este şi se menţine spontan în comunicare empatică. Această aparent misterioasă capacitate (latentă adeseori în fiinţa umană) este în mod verosimil legată de faptul că iniţial copilul în cauză nu face decât să fie una cu fiinţa şi cu corpul fizic al mamei sale. Empatia este deci o modalitate intuitivă de cunoaştere a celorlalţi, deoarece ea asigură o formă de comunicare afectivă şi de transpunere imediată, sentimentală, făcând posibilă o identificare cu alte persoane la tensiunea la care ele trăiesc o anumită situaţie. Prin anumite procedee psihologice şi cel mai bine prin tehnici yoga, s-a constatat că pot fi reglate şi armonizate stările şi trăirile unei fiinţe umane. O trăire emoţională puternică, benefică, pozitivă încarcă subtil, energetic întreaga fiinţă (graţie misterioaselor şi inefabilelor procese de rezonanţă), stimulează mintea şi “colorează” în mod euforic sufletul. Studiul psihosomaticii confirmă din plin faptul că emoţiile perturbatoare, negative provoacă felurite boli de inimă, de ficat, de creier şi totodată afectează în mod profound conştiinţa sistemului fizic.
Aforisme despre iubire
“Iubirea este cea mai mare dintre fericirle umane, deoarece este efortul suprem pe care omul îl încearcă pentru a ieşi din singurătatea fiinţei sale lăuntrice.”
“Iubirea este infinit încântătoare şi profund educatoare: ea dă sensul existenţei în varietatea şi valoarea ei reală… în iubire totul se schimbă, toate devin însemnate; dintr-un nimic se naşte prin transfigurare un divin paradis misterios.”
“Încrederea şi transfigurarea sunt virtuţile iubirii.”
“Ce este oare dragostea dacă nu nevoia irezistibilă de a ieşi din tine însuţi?”
“Iubirea este, chiar şi când nu bănuim, suprema lege a universului: o lege misterioasă care guvernează şi orânduieşte totul, de la atomul neînsufleţit până la unirea în cuplu a fiinţelor raţionale: de la ea pleacă şi spre ea converg, adeseori ca spre un centru divin de irezistibilă atracţie, toate gândurile şi acţiunile noastre.”
profesor yoga Gregorian Bivolaru
“Cea mai minunată iubire pe care poate cineva să o simtă este iubirea lui Dumnezeu… El este Eternul nostru Iubit şi sufletele noastre sunt iubitele sale, iar când sufletul Îl întâlneşte pe cel mai mare iubit din Univers, atunci începe iubirea divină.”
“O, Doamne, când locuiesc în casa conştiinţei muritoare mă gândesc că îmi iubesc părinţii şi prietenii; îmi imaginez că iubesc păsările, animalele şi posesiunile. Dar acum, când am pătruns în templul Omniscienţei, ştiu că doar pe Tine Te iubesc, manifestat în formele părinţilor, prietenilor şi tuturor creaturilor şi lucrurilor. Iubindu-Te numai pe Tine, inima mea a ajuns să îi iubească pe toţi. Fiind loial faţă de Tine, sunt loial faţă de toţi. Şi iubesc totul.”
Paramahamsa Yogananda
Un articol preluat din revista Yoga Magazin nr.40
Also available in: Français