Anchetă asupra eficacităţii vaccinului anti-tetanic
Potrivit afirmațiilor doctorului Marc Girard, virusolog, membru al Academiei Franceze de Medicină, „tetanosul este o boală provocată de toxina unei bacterii anaerobe (care nu are nevoie de oxigen), ai cărui spori sunt omniprezenţi în sol, praf şi excrementele anumitor animale”.
„Infecţia apare după răniri profunde ale pielii, prin înţepări cu obiecte contaminate (ace, aşchii, ţepi de trandafiri) şi murdării de la plăgi. Sporii care se regăsesc la fundul plăgii, la adăpost de contactul cu aerul, vor germina dând naştere bacteriilor care vor secreta toxina. Aceasta se va dirija progresiv spre creier, folosind căile nervoase. Singura modalitate de a stopa acest proces este de a neutraliza toxina prin anticorpi specifici, antitoxine, înainte ca ea (anatoxina) să pătrundă în sistemul nervos.”
Nu se poate pune semnul egal între anticorpi şi imunitate în cazul tetanosului
Conform CDC (Centrul pentru Controlul și Prevenția Bolilor din America) „din cauza puterii extraordinare a toxinei (tetanice), tetanosul (boala) nu poate conduce la imunitate antitetanică”. Asta este ceea ce CDC, autoritatea medicală privind bolile transmisibile şi epidemiile, afirmă chiar în manualul de Epidemiologie şi prevenţie a bolilor prevenibile prin vaccinare (pagina 4, paragraful 2).
Cum se face atunci că… „se vaccinează eficient” împotriva tetanosului??? Pentru că tocmai asta afirmă forurile de resort atunci când realizează o campanie de vaccinare împotriva acestei boli. Dacă scopul vaccinării este de a stimula răspunsuri imune normale, care să asigure protecţie împotriva bolii, cu ajutorul patogenilor inactivaţi sau morţi care se pun în vaccin, de ce ar conduce o astfel de vaccinare la imunitate atunci când nici boala în sine, tetanosul, nu poate?
După cum explică diferiţi experţi, bacteria Clostridium tetani, care provoacă boala numită tetanos, produce două toxine: tetanolizina şi tetanospasmina. În cazul celei dintâi, nu se cunoaşte acţiunea pe care o exercită, dar se știe că cea de-a doua este o neurotoxină care, pe lângă acţiunile vizibile clinic pe care le are, inhibă abilitatea fiinţei umane de a crea anticorpi care să lupte cu infecţia. Introducând în organism, prin vaccinare, o formă moartă de toxină (deci care nu poate bloca producţia de anticorpi) doctorii speră că pacienţii vor dezvolta imunitate faţă de toxină. Pare o idee plauzibilă. Dar este posibilă?
Diferiţi specialişti răspund că da… şi nu. În timp ce este posibil ca organismul să creeze anticorpi faţă de toxină, răspunsul prin anticorpi faţă de un vaccin nu egalează imunitatea necesară sau protecţia faţă de acea boală. Prezenţa anticorpilor după vaccinare indică doar expunerea la un patogen, şi atât.
Această idee este susţinută de o declaraţie a departamentului de neurologie al Universităţii Chicago, în care se afirmă că indivizii cu titruri foarte mari de anticorpi antitetanos pot încă să facă tetanos sever sau chiar fatal. Ideea că anticorpii (după vaccinare) dau imunitate completă faţă de boala respectivă este o gândire „fantastică” deoarece există multe cazuri documentate de epidemii de tetanos printre cei vaccinaţi antitetanos.
În urma unei anchete care dorea să elucideze de ce a apărut o epidemie într-un liceu din Corpus Christi (Texas, SUA) unde elevii fuseseră vaccinaţi – cercetătorii au ajuns la concluzia că „epidemiile de pojar pot apare în licee chiar şi atunci când mai mult de 99% dintre elevi au fost vaccinaţi şi mai mult de 95% sunt imuni”. Deci epidemiile cu agenţi patogeni faţă de care fiinţele umane au fost vaccinate pot apare în ciuda acestei măsuri de prevenţie – vaccinarea! Iar aceasta, epidemiile cu patogeni în populaţii vaccinate chiar împotriva acestor patogeni, se pare că nu se petrece doar în cazul tetanosului, care nu este o boală transmisibilă (!), ci şi la boli care prezintă contagiozitate aşa cum au arătat cercetătorii care au desfăşurat ancheta la Corpus Christi (Texas)!
Ne putem gândi că vaccinul antitetanic nu a funcţionat în cazul unei epidemii într-o populaţie vaccinată. Dar în condiții obișnuite poate că funcționează. Și atunci de ce să nu ne vaccinăm, sperând că în felul acesta ne vom proteja de o boală mortală?!
Ei bine, în conformitate cu o scrisoare publicată de New England Journal of Medicine, revistă de prestigiu în lumea medicală şi ştiinţifică, injectarea unei doze de toxină tetanică (cum se petrece în cazul vaccinului antitetanic) poate determina limfocitele T (care sunt vitale pentru funcţionarea sistemului imun) să scadă ca număr sub normal, ajungând la două săptămâni după injectare la nivelul cel mai de jos pentru deficitul produs. În anumite cazuri, cercetătorii au observat că numărul celulelor T scade atât de mult, până la nivelul atins de limfocitele T la pacienţii cu boală SIDA manifestă – adică FOARTE MIC!!! Înfricoşător, nu? Şi aceasta înainte de a mai lua în considerare dozele „generoase” de sulfat potasic de aluminiu, de extract bovin, de formaldehidă sau formalină şi de timerosal (pentru dozele de adult) care există în fiecare doză de vaccin.
Mare parte din informaţia care ni s-a oferit referitor la vaccinarea împotriva tetanosului este fie incompletă, fie eronată, fie rău intenţionată.
Despre tetanos
Până acum probabil fiecare a auzit că infectarea cu tetanos provine de la cuie ruginite, dar probabil nimeni nu a menţionat că această boală poate proveni şi de la praful de sub pat, de la jucăria pe care copilul mic tocmai a scăpat-o în noroi şi apoi a băgat-o în gură, ori de la balega în care aţi călcat din neatenţie.
Clostridium tetani poate fi prezent chiar și în praful obişnuit din casă, în excrementele de animale (cai, oi, bovine, câini, pisici) şi în aproape 1/3 din solul întregului glob. Este peste tot! De fapt, singurul motiv pentru care cuiele ruginite sunt întotdeauna incriminate provine de la faptul că acestea vin în contact cu solul şi că pot înţepa pielea.
De ce totuşi nu vedem apărând epidemii violente de tetanos, dată fiind prezenţa atât de frecventă în mediul înconjurător a acestor bacili?
Imunitate naturală versus imunitate artificială
În mod normal Clostridium tetani pătrunde în organism pe cale respiratorie sau digestivă – prin inspirarea particulelor de praf care îl conţin sau mâncând alimente care nu au fost bine spălate şi mai au urme de pământ. Oricum, în mod diferit faţă de rănile prin înţepături, Clostridium tetani care este înghiţit sau inhalat nu este capabil să genereze cantităţi mari de tetanospasmină – neurotoxina care determină spasmele musculare şi moartea în această boală.
De fapt, se pare că expunerea gradată la tetanos în acest fel (prin ingestie şi respiraţie) creează imunitatea naturală faţă de tetanos. Pentru că da, există imunitate naturală faţă de Clostridium tetani.
Populaţii nevaccinate care prezintă imunitate naturală faţă de tetanos
– Într-un studiu publicat în revista de prestigiu Lancet, la mijlocul anului 1981, se arată că „410 indieni care nu au fost vaccinaţi împotriva tetanosului au fost găsiţi ca având niveluri măsurabile de antitoxină faţă de tetanospasmină – 80% dintre ei”. Cercetătorii au concluzionat că aceasta s-a datorat ingerării, în timp, a Clostridium tetani.
– Conform cercetătorilor care au publicat un studiu în revista de specialitate Journal of Hygiene, Epidemiology, Microbiology and Immunology cu 40 de ani în urmă (în 1975): „când apar condiţii adecvate, toxina tetanică se ştie că stimulează sistemul imun şi produce titruri detectabile de anticorpi (antitoxină). Existenţa imunităţii naturale antitetanos a fost demonstrată fără dubiu de prezenţa invelurilor protectoare de antitoxină tetanică în sângele majorităţii celor 59 de subiecţi supravegheaţi, luând în considerare faptul că niciunul din ei nu a primit niciodată vaccinare antitetanică şi niciunul din ei nu a primit niciodată nicio doză de medicament”.
– Când alți cercetători au realizat un studiu în 1985 (publicat apoi în revista Infection and Immunology) prin care au testat sângele a 200 de persoane dintr-o comunitate izolată, au descoperit că acestea aveau niveluri măsurabile de antitoxină tetanică. Aproximativ 30% dintre acești oameni aveau chiar „niveluri protectoare” de antitoxină, conform standardelor medicale occidentale. Cercetătorii au subliniat că imunitatea părea să fie legată de vârstă, cei mai tineri fiind cei care prezentau cele mai mici niveluri de antitoxină. Ei au considerat că aceasta se datora faptului că răspunsul imun faţă de o boală contractată pe căi naturale apare după o anumită perioadă de timp.
Într-un alt studiu realizat tot în anii ʼ80 (publicat în revista Immun Infekt), oamenii de știință au testat probe de la adulţi şi copii nevaccinaţi din Mali pentru detectarea nivelului anticorpilor antitetanici. Probele testate de la 48 de adulţi au arătat că 20 dintre aceştia prezentau titruri protectoare de anticorpi antitetanici, 23 aveau niveluri măsurabile de antitoxină iar 2 nu aveau deloc astfel de anticorpi. În cadrul aceluiaşi studiu, 99 de copii nevaccinaţi cu vârstă până la 3 ani au fost testaţi şi apoi retestaţi după 7 luni. La primul set de probe 12,1% din copii prezentau anticorpi antitoxină tetanică. După 7 luni, 16,2% prezentau aceşti anticorpi iar 4 dintre ei aveau chiar „niveluri protectoare” de antitoxină. Conform cercetătorilor, „datele sugerează existenţa unei imunizări silenţioase pe cale orală cu bacili tetanici, care stimulează, în condiţii de igienă precară, imunitatea antitetanică pe măsură ce persoana înaintează în vârstă”.
În aceste studii, care se pare că au fost uitate şi nu mai sunt luate în considerare de către Organizația Mondială a Sănătății (OMS) şi autorităţile de resort, avem răspunsul la modul în care organismul este „proiectat” să îşi dezvolte imunitatea faţă de tetanos – prin ingerarea/inhalarea inevitabilă, gradată, odată cu aerul respirat a acestor bacili, ce sunt prezenți în mediul ambiant. (Aflând aceste aspecte, NU este deloc cazul să consumați legume murdare de pământ, pe care sunt bacili tetanici, sau să inhalați praf cu bună știință, cu scopul de a vă construi imunitatea antitetanică.)
Modurile de prevenire a bolii expuse de specialiști sunt descrise în cele ce urmează.
Cum prevenim apariția bolii
Este important să observăm şi să luăm în considerare ceea ce oamenii de ştiinţă au descoperit (şi s-a menţionat mai sus în articol) iar apoi, prin contrast, să analizăm propaganda mincinoasă pe care OMS, UNICEF sau alte foruri o desfășoară de fiecare dată când se urmărește lansarea unei noi campanii de vaccinare antitetanică.
După cum am observat, există o diferenţă substanţială între ceea ce se spune în prezent în diferite campanii mincinoase şi condiţiile care conduc la boala tetanică.
Clostridium tetani are nevoie de mediu anaerob (fără aer, fără oxigen) – cum este rana prin înţepătură – pentru ca să se înmulţească. Tăieturile şi juliturile care au fost expuse la aer/oxigen nu intră în discuţie. Deşi tubul digestiv este un mediu cu puţin oxigen, cumva reuşeşte să împiedice înmulţirea bacililor tetanici. Este posibil ca bacteriile benefice din tractul digestiv uman să reuşească să neutralizeze bacilii tetanici înainte ca aceștia să înceapă să se înmulţească.
Pe de altă parte, Clostridium tetani introdus în organism printr-o rană produsă prin înţepătură trece de barierele naturale de apărare (pielea, sistemul imun din piele) şi ajunge foarte uşor în sânge. Vaccinul antitetanic este foarte asemănător cu cea mai periculoasă modalitate a unei persoane de a se întâlni cu Clostridium tetani – rana înţepată!
Când injectăm tetanos într-un individ (prin vaccin) stimulăm procesul greşit, printr-un atac ascuns şi puternic, şi în loc de expunerea lentă, prin ingestie, care conduce la imunitate îl expunem la bacili prezenţi deja în sânge care, aşa cum menţionează CDC (după cum am văzut chiar la începutul articolului) nu este sigur că va genera imunitate faţă de boala propriu-zisă.
Iată alte date interesante: în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial au fost înregistrate 12 cazuri de tetanos. Patru dintre ele erau militari care fuseseră vaccinaţi împotriva tetanosului.
Așadar, imunizarea împotriva tetanosului urmărită prin vaccin nu este sigur că apare, dar în schimb, vaccinul antitetanic poate conduce la o varietate de complicaţii serioase – abcese recurente şi neuropatie demielinizantă (degenerescenţă nervoasă progresivă).
Numărul cazurilor de tetanos este în continuă scădere
Conform CDC, rata tetanosului continuă să scadă în ciuda faptului că aproximativ 40% din poulaţia globului nu este vaccinată împotriva acestei boli. Se pare că OMS nu observă aceste date, din moment ce continuă să lanseze campanii de vaccinare antitetanică.
În datele arhivelor medicale de la mijlocul secolului al XIX-lea se precizează că pe atunci existau 205 de cazuri de îmbolnăvire de tetanos la 100.000 de răni. La începului secolului al XX-lea (înainte ca vaccinul antitetanic să devină disponibil), această rată a scăzut dramatic la doar 16 cazuri de îmbolnăviri la 100.000 de răni – o reducere cu 92%!!! Cercetătorii atribuie această scădere masivă a frecvenţei cazurilor de tetanos îmbunătăţirii procesului de îngrijire a rănilor.
Se justifică în vreun fel introducerea vaccinării în condiţiile scăderii dramatice a numărului de cazuri de tetanos? Logic, nu. Atunci de ce se insistă în această direcție? Un răspuns ar fi profitul companiilor producătoare de vaccinuri, cele care au ajuns să tragă sforile în domeniul sănătății. Dar mai există și alte motive…
În mai multe locuri de pe glob, campanii de vaccinare antitetanică au fost folosite ca paravan pentru scopuri criminale
Într-un protest care a avut loc la Nairobi, în 2014, episcopii din Kenya au cerut guvernului să „cureţe” campania de vaccinare antitetanos care se desfăşura la acea vreme, deoarece se temeau că această măsură de profilaxie ascundea o campanie de sterilizare forţată a femeilor aflate la vârsta fertilităţii.
Conform anumitor rapoarte ale CISA (Catholic Information Service for Africa), în timpul unei conferinţe de presă din Nairobi, Paul Kariuki Njiru, episcop al Embu şi preşedinte al confreriei episcopilor catolici ai Misiunii pentru Sănătate în Kenya, întrebat de ce campania naţională de vaccinare antitetanos vizează fete şi femei cu vârste între 14 şi 49 de ani, excluzând fetele cu vârsta sub 13 ani şi bărbaţii, domnia sa a răspuns că „biserica a realizat teste de laborator ale vaccinurilor folosite în campania respectivă din martie 2014 şi a găsit că acestea conţineau subunitatea beta a hormonului coriogonadotrofic uman”.
Acest hormon, HCG, este necesar sarcinii. Dacă chiar şi numai o parte a moleculei hormonului este introdusă în organism, împreună cu vaccinul antitetanic, organismul produce anticorpi nu doar faţă de tetanos, ci şi faţă de acest hormon. Iar anticorpii faţă de acest hormon vor interacţiona cu HCG atunci când femeia va rămâne însărcinată, făcând ca organismul acesteia să respingă sarcina. Deci, aşa cum a spus excelenţa sa, episcopul Kariuki Njiru, „vaccinul antitetanic era de fapt un vaccin împotriva sarcinii”. „O metodologie similară a fost folosită în campanii de vaccinare antitetanică precedente – în Filipine, Nicaragua şi Mexic”, a adăugat episcopul Kariuki Njiru .
Sfinţia sa a spus că această măsură era „o unealtă permanentă de control populaţional” şi a cerut imperios ministrului Sănătăţii să stopeze rapid vaccinările, acuzând o „lipsă de interes, implicare şi consultare” a autorităților din Kenya. „Ministrul Sănătăţii nu ne-a implicat în timpul conceptualizării, preparării şi realizării campaniei de vaccinare antitetanos. Am adus o contribuţie importantă în domeniul sănătăţii în această ţară. Am fost implicaţi îaninte şi continuăm să susţinem orice program de vaccinare «curat» şi bine intenţionat. Ce ascunde ministrul?” a întrebat episcopul Kariuki.
Biserica Catolică din Kenya deţine 58 de spitale, 83 de centre de sănătate, 311 dispensare şi 17 instituţii de instruire medicală.
Probabil acum este mult mai clar de ce nu sunt luate în considerare studiile (unele dintre ele menţionate mai sus) care au pus în evidenţă existenţa imunităţii naturale antitatenos la oameni şi modul în care apare, precum şi cercetările care arată ce probleme produce vaccinul antitetanic.
Atât timp cât astfel de informaţii sunt ascunse publicului este foarte uşor pentru OMS, UNICEF şi guvernele diferitelor ţări să introducă astfel de campanii de vaccinare care sunt, de fapt, aşa cum au arătat şi episcopii Kenyei, instrumente de control populaţional.
Citiţi şi:
Bill Gates recunoaşte că vaccinurile sunt folosite pentru reducerea populaţiei la nivel mondial
Epidemiile şi războaiele, metode criminale de control al populaţiei
yogaesoteric
15 ianuarie 2016