Ardha Baddha Padma Paschimottanasana
Execuţia pe partea stângă
Poziţia de plecare
Aşezat pe sol, cu picioarele întinse în faţă, trunchiul perpendicular pe sol, iar mâinile pe lângă corp, cu palmele pe sol şi degetele înainte. Îndoiţi piciorul drept şi prindeţi genunchiul cu mâna dreaptă, iar laba piciorului cu mâna stângă. Trageţi lent, fără să forţaţi, laba piciorului drept cât mai aproape de articulaţia coxo-femurală a piciorului stâng şi plasaţi-o pe coapsa piciorului stâng cu talpa în sus.
Duceţi acum braţul drept pe la spate, astfel încât să ajungeţi să prindeţi laba piciorului drept, înconjurând trunchiul. Aplecaţi-vă uşor către în faţă până când bărbia va atinge piciorul stâng şi veţi putea prinde talpa piciorului stâng cu mâna stângă. Menţineţi genunchiul stâng întins. Interiorizaţi-vă şi rămâneţi în această postură cât mai mult timp, dar fără să forţaţi. Concentraţi-vă să percepeţi circuitul energetic prin trunchi, braţul stâng şi închizându-se în piciorul stâng.
Conştientizarea
Sesizaţi activarea centrului subtil de forţă Muladhara Chakra, în aspect receptiv, vitalitate mărită. Conştientizaţi ridicarea energiei fundamentale Kundalini, elevarea conştiinţei, dinamizarea centrului suprem energetic al fiinţei, Sahasrara.
Execuţia pe partea dreaptă
Poziţia de plecare
Aşezat pe sol, cu picioarele întinse în faţă, trunchiul perpendicular pe sol, iar mâinile pe lângă corp, se plasează palmele pe sol, cu degetele înainte. Îndoiţi piciorul stâng şi prindeţi genunchiul cu mâna stângă, iar laba piciorului cu mâna dreaptă. Trageţi lent, fără să forţaţi, laba piciorului stâng cât mai aproape de articulaţia coxo-femurală a piciorului drept şi plasaţi-o pe coapsa piciorului drept cu talpa în sus. Duceţi acum braţul stâng pe la spate, astfel încât să ajungeţi să prindeţi laba piciorului stâng, în conjurând trunchiul.
Aplecaţi-vă uşor către în faţă până când bărbia va atinge piciorul drept şi veţi putea prinde talpa piciorului drept cu mâna dreaptă. Menţineţi genunchiul drept întins. Interiorizaţi-vă şi rămâneţi în această postură cât mai mult timp, fără să forţaţi.
Concentraţi-vă să percepeţi circuitul energetic prin trunchi, braţul drept şi închizându-se în piciorul drept.
Conştientizarea
Sesizaţi activarea centrului subtil energetic Muladhara Chakra, în aspectul său emisiv, vitalitate mărită. Conştientizaţi ridicarea energiei fundamentale Kundalini, elevarea conştiinţei, dinamizarea centrului suprem energetic al fiinţei, Sahasrara.
yogaesoteric
iulie 2007
Also available in: English