Asasinate atribuite în mod mincinos legionarilor

 

În ceea ce priveşte asasinarea lui Virgil Madgearu şi a lui Nicolae Iorga de către Komintern în data de 27 noiembrie 1940, s-a ținut seama de următorul principiu: „Important nu este adevărul, important este ce ajung să creadă oamenii”.



Nicolae Iorga și Virgil Madgearu

În ziua de 27 noiembrie 1940, marele cărturar Nicolae Iorga a fost ridicat din Sinaia şi în după-amiaza aceleaşi zilei el a fost împuşcat la marginea comunei Strejnicu, lângă Ploieşti.

Acest savant de renume mondial a publicat peste 1250 de titluri de cărţi şi aproximativ 25.000 de studii şi articole, atât în limba româna cât şi în alte limbi străine. El deranja prin patriotismul său fierbinte şi prin naţionalismul său idealist. Cei care l-au ucis au fost, în mod formal doar, membrii celui mai naţionalist partid din România, legionarii.

Istoria consemnează că, pentru a nu rămâne „mai prejos” decât camarazii lor de la Jilava, un grup de legionari, condus de Traian Boieru, din proprie iniţiativă a decis să îl asasineze pe Nicolae Iorga.

Au trecut 76 de ani de la acest asasinat şi încă mai sunt oameni care continuă să creadă minciuna conform căreia Nicolae Iorga a fost asasinat de legionari.

În cadrul unei emisiuni de televiziune difuzată pe postul OTV, istoricul Radu Vergatti a lămurit misterul asasinării lui Virgil Madgearu. Motivul pentru care legionarii ar fi vrut capul lui Virgil Madgearu era în continuare de neînţeles pentru mulţi oameni.

Ţinta principală a dublului asasinat săvârșit de Traian Boieru şi echipa sa a fost așadar Virgil Madgearu, iar asasinarea lui Nicolae Iorga a fost făcută ca o diversiune pentru a deplasa atenţia tuturor de la Madgearu! Aşa au fost implicaţi legionarii în asasinat.

Dacă în noiembrie 1940 ar fi fost asasinat numai Madgearu, nimeni nu s-ar fi gândit la legionari, ci ar fi început să caute să afle adevărul, să vadă cine ar fi avut interes să dispară Madgearu!

Informaţia adusă de istoricul Vergatti oferă clarificări suplimentare: „Madgearu era băgat în nişte afaceri financiare dubioase, chiar murdare, ale Kominternului. Prin el se făceau plăţi puţin onorabile, banii veneau de la bănci khazare din România şi ajungeau în Occident, la oameni foarte legaţi de Moscova, agenţi ai Kominternului!

Cum de a ajuns Virgil Madgearu să nu se mai bucure de încrederea mafiei financiare, o putem numi iudeo-kominternistă, e altă poveste! Iar pentru ca asasinatul să nu ducă pe nimeni cu gândul la adevăraţii asasini, la cei care erau interesaţi de dispariţia şi pedepsirea lui Madgearu, ei au decis să fie adus în scenariu şi Iorga, cu scopul de a compromite Mişcarea Legionară. Acesta era un bonus de nerefuzat pentru ei!”

Istoricul Radu Vergatti a aflat aceste informaţii de la secretarul şi colaboratorul de încredere al lui Madgearu, profesorul Alexandru Halunga şi le-a publicat în cartea: Puncte de vedere asupra faptelor petrecute în România între 21-23 ianuarie 1941, Bucureşti, Editura Mustang, 2011.

În anii ʼ70, în timpul unui parastas făcut lui Madgearu, în momentul în care se discuta despre asasinarea lui de către legionari, soţia defunctului, dna Madgearu, a intervenit la un moment dat şi a precizat apăsat, punând capăt discuţiei: „Pe soţul meu nu l-au asasinat băieţii!”. Cuvântul „băieţii” se referă aici la legionari, aceasta fiind denumirea dată lor de către doamnele din înalta societate.

În cazul scriitorului Nicolae Iorga, o analiză atentă a evenimentelor a scos la lumină faptul că Traian Boieru şi colaboratorii săi au fost responsabili de această crimă.

Nicolae Iorga a fost ucis din ordinul NKVD-ului, în urma unei hotărâri luate la cel mai înalt nivel sovietic. URSS se pregătea să declanşeze un război de ocupare a României şi ştia care va fi reacţia lui Nicolae Iorga şi ecoul acesteia în întreaga lume.

Fostul deţinut politic dl Ionel Pangrati a aflat de la un agent al Siguranţei cu care fusese adversar în trecut şi cu care ajunsese să fie tovarăşi de suferinţă în aceeaşi temniţă, că în primăvara anului 1940, Traian Boieru, viitorul asasin al lui Nicolae Iorga, a petrecut două luni la Moscova! El era agent NKVD, care se infiltrase în Legiune, unde a avut de îndeplinit din ordinele superiorilor unele misiuni secrete printre care şi asasinarea celor doi: Madgearu şi Iorga.

Aceste două crime au fost făcute şi cu scopul de a compromite Legiunea în faţa opiniei publice interne şi externe. Astfel, Mişcarea Legionară urma să fie receptată de opinia publică că fiind o bandă de criminali. De asemenea, această tactică politică a precedat evenimente din ianuarie ʼ41, când Legiunea a fost înlăturată de la conducerea ţării, în urma loviturii de stat a generalului Antonescu.

Traian Boieru n-a acţionat ca un legionar. El s-a ascuns şi apoi a fugit în Germania. Cei care i-au suprimat pe Duca, Armand Călinescu şi pe Stelescu au considerat că au făcut un act de justiţie.

Legionarii l-au sunat pe Nicolae Iorga pentru a-l avertiza că e posibil să aibă loc un atac criminal asupra lui. Legionarul Ilie Stângă din Poliţia Legionară Prahova a insistat să o convingă pe dna Iorga ca profesorul să plece de acasă şi să se ascundă, dar soţia profesorului nu l-a crezut.

În noaptea de 27 spre 28 noiembrie 1940, Horia Sima a plecat la Ploieşti şi Câmpina, cu intenţia de a-l salva pe Nicolae Iorga din mâinile răpitorilor săi. Cu acel prilej, potrivit unor declaraţii date la închisoarea Aiud de către avocatul Victor Biriş (acesta îndeplinea atunci funcţia de Secretar general al Ministrului de Interne şi îl însoţea pe Comandantul Mişcării în călătoria sa la Ploieşti), un mesager german l-a întâmpinat şi i-a adus vestea că Antoneştii plănuiesc un complot împotriva Legiunii.



Horia Sima

Victor Biriş spune: „Pe şoseaua Bucureşti – Ploieşti am fost întâmpinaţi de I. Olteanu şi Kräutle, omul lui Himmler (acesta era ofiţer S.S. şi îşi desfăşura activitatea în cadrul Legaţiei germane). Acesta i-a transmis lui Horia Sima că Fabricius şi Antonescu urmăresc răsturnarea de la putere a guvernului legionar şi de aceea era necesar să plece urgent la Berlin şi să ia legătura cu Himmler.”

Profesorul Ion Coja a făcut cercetări serioase pe această temă şi el aduce dovezi imbatabile, care demontează această minciună abjectă: „Domnul Ilie Stângă deţine dovada celei mai cumplite mistificări din istoria neamului nostru”. Astfel, când s-a aflat că echipa lui Boieru a plecat la Sinaia, dl Ilie Stângă a sunat la locuinţa lui Nicolae Iorga să-l avertizeze că este în pericol şi să-l sfătuiască să plece de acasă!

Acest dialog clarifică situaţia:
– Din al cui ordin ai dat telefon, nene Ilie?
– Din al comandantului! (Al lui Horia Sima, îmi „traduce” dl Petre Ţuţea, ca să fie totul clar! Comandantul Legiunii!)
– Şi cine ţi-a răspuns la telefon, dle Ilie?
– Dna Iorga… S-a speriat când i-am spus că ar fi bine să plece de acasă, măcar dl profesor. A zis că nu e acasă, n-a vrut să mi-l dea să vorbesc cu el!

– Dacă noi, legionarii, am fi vrut să-i omorâm pe Iorga şi Madgearu, am fi trimis o echipă la Bucureşti după Madgearu şi altă echipă la Sinaia să-l ridice pe Iorga. Nu era deloc logic, când legionarii din Bucureşti erau sute şi mii, să trimitem aceeaşi echipă după amândoi! Nu uita acest detaliu, faptul că Iorga la Sinaia şi Madgearu la Bucureşti au fost omorâţi în aceeaşi zi, de aceeaşi echipă, de acelaşi Boieru Traian, iar aceasta dovedeşte că asasinii n-au fost trimişi de legionari!

Închipuieşte-ţi că tu erai comandant legionar şi hotărai uciderea celor doi. Cum procedai, ştiind că unul se află la Bucureşti şi celălalt la Sinaia? Cum făceai să-i lichidezi în răstimpul cel mai scurt? Trimiteai două echipaje!

De ce? De ce asasinii n-ar fi trimis şi ei două echipe? Una la Sinaia şi alta la Madgearu acasă? Pentru că nu aveau decât o echipă! Atât au reuşit să infiltreze printre noi! Traian Boieru a lucrat clar ca un om care avea de îndeplinit urgent o misiune. Ocazia nu i se mai putea ivi încă o dată şi voia să profite. Misiunea, e limpede, n-o avea de la noi, legionarii!

Eu am fost coleg de liceu la Mircea şi sunt prieten bun cu Istrate Papuc… Istrate mi-a spus cât de frumos s-au purtat kominterniştii cu soţia şi copiii lui Traian Boieru! Ei nu au fost supuşi la niciun fel de persecuţii, deşi Boieru era fugit în Germania, iar ei rămaşi în România.

– Ce vină aveau copiii?!
– Dar copiii legionarilor ce vină au avut când nu li s-a dat voie să se înscrie la liceu?! Toţi copiii de legionari au avut de suferit cumplit! Cei mai mulţi au fost nevoiți să-şi schimbe numele, să se lase înfiaţi de rude, pentru a li se pierde urma numelui!
Comuniştii şi securitatea nu se ating de copiii şi nevasta lui Traian Boieru! Nu-i tratează aşa cum îşi băteau joc de ceilalţi, soţii, copii, fraţi şi nepoţi de legionari!
Trebuia să-l cercetaţi aşa cum l-aţi cercetat pe Stelescu şi să aflaţi ce a urmărit!

De ce l-a ucis pe Iorga fără să ceară sfatul şi consimţământul cuiva?! Sau poate că l-a avut! Să ştiţi tot şi să-l puneţi să semneze cu mânuţa lui, ce şi cum a făcut şi de ce şi cine l-a pus. E bine să rămână clar în arhive şi-n manualele de şcoală să nu mai fie nevoie de fraieri ca mine să bată coclaurii planetei ca să afle adevărul.

– Gândul că probabil a acţionat manipulat sau comandat de undeva din afara mişcării şi a ţării ne-a venit mai târziu!

Viorel Patrichi povesteşte că în 1983, doi colegi de-ai săi de slujbă au primit în aceeaşi zi, din străinătate, vestea că le murise unuia mama, la Cernăuţi, celuilalt tatăl, în Germania, la Bonn. Acesta din urmă era însuşi Traian Boieru!

Deşi s-au prezentat amândoi la şeful de la cadre, la acelaşi, unul cu telegrama în mână, celălalt cu vestea de la telefon, cei doi au fost trataţi foarte diferit: unul a trebuit să aştepte vreo trei săptămâni până a primit paşaportul pentru Cernăuţi, în timp ce paşaportul pentru Germania, Bonn, care îi era necesar fiului lui Traian Boieru a fost eliberat în câteva ceasuri fără niciun notariat, ca să poată prinde avionul de seară… Autorităţile româneşti şi germane, trupele NATO şi ale pactului de la Varşovia, toţi au colaborat pentru ca asasinul lui Iorga să nu fie îngropat fără onorurile şi lacrimile familiei!

Securitatea română nu s-a purtat cu băiatul lui Traian Boieru aşa cum s-a purtat dintotdeauna cu urmaşii legionarilor deoarece Traian Boieru nu era legionar, cel puţin pentru autorităţile româneşti! Securitatea română nu a mai avut nevoie să verifice prin declaraţii la notariat dacă într-adevăr Traian Boieru murise, deoarece ştia cu siguranţă aceasta, în timp ce legionarii nu ştiau. El fusese exclus din Mişcare şi ei nu cunoşteau ce i se petrecuse.

Generalul Nicolae Dragomir, născut la Odobeşti, a fost fiul unor oameni naţionalişti de o corectitudine exemplară. Acest general a fost ministrul coordonator în timpul guvernului mareşalului Ion Antonescu, motiv pentru care a fost arestat de comunişti şi predat autorităţilor care l-au deportat în Siberia, unde a pătimit timp de zece ani.

În Siberia, generalul Dragomir a fost tovarăş de suferinţă cu un general rus, fost membru al C.C. al P.C.U.S., căzut în dizgraţia lui Stalin. Acest general rus, al cărui nume, din pricina vârstei înaintate, nu-l mai ţin minte, i-a făcut generalului Dragomir dezvăluiri extrem de interesante în legătură cu împrejurările în care a fost asasinat marele profesor Nicolae Iorga, susţinând că persoanele care l-au ucis pe Iorga nu erau propriu-zis legionari, ci agenţi ai URSS infiltraţi în Mişcarea Legionară.

De nenumărate ori fostul general rus l-a contrazis pe Nicuşor Dragomir, afirmând că a fost de faţă când s-a luat hotărârea asasinării lui Nicolae Iorga. Iorga era o personalitate de un uriaş prestigiu european, a cărui poziţie consecvent patriotică era incomodă pentru planurile care vizau ocuparea României de către URSS.

Nicuşor Dragomir a afirmat: „Generalul rus mi-a spus că aş fi idiot dacă aş continua să cred că legionarii l-au asasinat pe Iorga”.

Ruşii puteau ucide pe oricine în România. Chiar pe toţi românii dacă i-ar fi împuşcat, Occidentul nu ar fi reacţionat aşa cum era de aşteptat să reacţioneze atunci când ruşii l-ar fi omorât pe Iorga!

Însuşi generalul rus se arăta indignat de caracterul diabolic al diversiunii comuniste îndreptate împotriva conştiinţei naţionale româneşti. Succesul acestei maşinaţiuni s-a bazat pe trădătorii de neam, cum a fost Traian Boieru, din Constanţa, unealtă a agresiunii bolşevice direcţionate asupra neamului românesc.

Generalul Nicuşor Dragomir a povestit aceste lucruri şi în puşcăria Jilava, de faţă fiind subsemnatul, avocatul Nicu Miloiu, doctorul Popescu Vişină din Ploieşti şi un preot protopop de la Drăgăşani. De asemenea, a povestit şi în sânul familiei sale.

Avocatul Nicu Miloiu a făcut aceste dezvăluiri de faţă cu soţia sa şi domnul profesor Ion Coja şi a precizat că a povestit tuturor prietenilor săi despre acele lucruri aflate de la generalul Dragomir, care era o persoană în vârstă ce a suferit mult când a avut loc instaurarea comunismului, pierzându-şi averea şi făcând, cu totul nevinovat, ani grei de temniţă. Detaliul cel mai important este că domnia sa nu a fost legionar şi nici nu are simpatii legionare. El s-a temut să dea o declaraţie pentru a nu fi ulterior pedepsit pentru dezvăluirea acestui act de trădare naţională, de colaborare criminală cu duşmanul ţării, de care s-a făcut vinovat grupul de „legionari” asasini ai lui Nicolae Iorga.

Cele relatate de generalul Dragomir constituie, dacă se adeveresc, o disculpare spectaculoasă a legionarilor, de pe ai căror umeri este astfel ridicată povara celei mai odioase şi de neiertat crime, cu care istoria le-a pecetluit amintirea: asasinarea marelui dascăl al neamului românesc, Nicolae Iorga. Legionarii ar fi cei mai interesaţi în a se confirma ipoteza că asasinii lui Iorga, sau măcar unul dintre ei, au acţionat după un plan elaborat în afara Mişcării Legionare.

Este interesant de analizat în ce mod concluzia că Nicolae Iorga nu a fost ucis de legionari, ci de agenţi străini infiltraţi în rândurile Mişcării Legionare ar influenţa istoria şi conştiinţa publică din România.

Începând cu 16-17 ani în urmă, circula printre istorici zvonul că în Occident, după deschiderea arhivelor din perioada interbelică, ar fi apărut unele dovezi de implicare a unor forţe străine în asasinarea lui Nicolae Iorga.

Asasinarea lui Iorga servea şi unui alt interes politic: Mişcarea Legionară să fie compromisă chiar şi cu acest preţ enorm de mare pentru poporul român, dar nu şi pentru „agenturile străine”, foarte active şi pe vremea aceea.

Un fapt clar stabilit de ancheta care s-a făcut asupra împrejurărilor asasinării lui Nicolae Iorga este acela că ucigaşii din echipa condusă de legionarul Traian Boieru au acţionat de capul lor, fără ştiinţa conducătorilor legionari.

S-a stabilit cu ocazia procesului, atât pe baza mărturiei date de soţia marelui profesor cât şi din alte mărturii, că persoane de prim rang din conducerea legionară, aflând cu ce intenţii plecaseră din Bucureşti spre Sinaia atât Traian Boieru cât şi „camarazii” săi, au încercat să-i oprească telefonând la comandamentul legionar din Ploieşti ca să le iasă în faţă pe şosea şi să-i întoarcă din drum.

De asemenea, au telefonat şi la Sinaia lui Nicolae Iorga însuşi avertizându-l asupra primejdiei şi sfătuindu-l să plece imediat de acasă pentru a nu fi găsit de ucigaşi. După cum a relatat la proces soţia lui Nicolae Iorga, el s-a temut că telefonul primit de la Bucureşti face parte din scenariu şi că intenţia legionarilor era să-l ucidă când va părăsi locuinţa. A rămas deci pe loc uşurând „sarcina” lui Traian Boieru. Aşadar, un element sigur în toată această discuţie este că asasinii lui Nicolae Iorga nu au acţionat din ordinul conducerii legionare şi nici cu acordul acestora.

Traian Boieru era din Constanţa, vecin cu casa lui Istrate Papuc în Anadalchioi. Fugind în Germania în 1941, Traian Boieru nu a provocat vreo suferință celor rămași în țară, deşi în acele vremuri familiile celor care fugeau din ţară erau deseori puse în situaţia de a plăti ele pentru crimele reale sau imaginare ale celor fugiţi din ţară, această plată însemnând să suporte felurite tracasări şi persecuţii.

Toţi vecinii s-au mirat că familia lui Traian Boieru nu a fost supărată de autorităţile instalate la putere de Armata Roşie. La sfârşitul anilor ʼ50, familia lui a primit permisiunea de a pleca din România în Occident. Aceasta se petrecea în aceeaşi perioadă în care legionarii înfundau închisorile României, inclusiv pentru „vina” de a-l fi asasinat pe Nicolae Iorga. Cred că această chestiune – a condiţiilor în care familia lui Traian Boieru a trăit în România anilor ’50 – ar putea fi uşor lămurită, confirmând sau nu ciudatele lucruri afirmate de Istrate Papuc. Interesant ar fi să se afle şi ceea ce s-a petrecut cu familiile celorlalţi asasini din echipa condusă de Traian Boieru, care rămăseseră în România.

Odată dovedită implicarea forţelor politice străine în asasinarea lui Nicolae Iorga, devine mai plauzibil că ele au avut un rol şi în declanşarea „rebeliunii”. Evenimentele de atunci prezintă o mulţime de similitudini cu cele petrecute în decembrie 1989.

Preotul Nicu Crăcea (prietenul lui Boieru) afirma despre asasinarea lui N. Iorga: „Echipa Boieru a fost adusă în noaptea crimei în faţa lui Horia Sima, care i-a întrebat de ce au făcut această faptă şi de ce nu l-au întrebat pe el sau pe altcineva. Boieru a răspuns că dacă l-ar fi întrebat pe Sima, ştiau bine că nu le-ar fi încuviinţat această faptă şi că i-ar fi oprit, iar ei erau hotărâţi să-l răzbune pe Căpitan”.

Asasinii nu s-au gândit ce complicaţii s-ar fi ivit după fapta lor. Horia Sima l-a anunţat pe generalul Antonescu că făptaşii crimei Iorga-Madgearu au fost prinşi de poliţia legionară şi când l-au întrebat ce intenţii are cu ei, acesta a cerut să fie aduşi imediat la el. În biroul generalului, în prezenţa lui Ică Antonescu şi colonelului Rioşeanu, Antonescu i-a primit cu înţelegere pe Boieru şi pe camarazii săi şi le-a spus: „Aţi lucrat bine, măi băieţi! Canalia asta trebuia de mult să piară!”. Aceste cuvinte au fost aflate chiar din gura lui Boieru, la Viena, în timpul guvernului român din exil, alcătuit imediat după ce în România s-a semnat colaborarea cu rușii. (…) Boieru a spus că în două zile după vizita la Antonescu, toţi au primit paşapoarte şi au plecat în Germania.

Mişcarea legionară îi eliminase pe asasinii lui Iorga pentru totdeauna din mişcare şi aceştia nu mai aveau contact cu legionarii. (…) Nu fuseseră închişi în lagărul de la Buckenwald unde erau ceilalţi legionari, ci au trăit într-un cămin german, unde aveau casă şi masă, iar între timp toţi trei au primit şi o activitate.

Toţi legionarii se temeau parcă să discute acest caz şi toţi credeau că la mijloc a fost o mână străină, dar nimeni nu ştia cine a fost în spatele lui Boieru. După intrarea ruşilor în Austria şi apropierea lor de Viena, legionarii au început să se împrăştie pe drumuri diferite, cât mai spre apus, ca să nu cadă pradă în mâna ruşilor.

În spatele lui Traian Boieru, ca şi a lui Sarantopoulos, asasinul grec din ianuarie ’41, regăsim aceeaşi persoană: colonelul Rioşeanu, agent al Intelligence Service. Mâna dreaptă a lui Antonescu, colonelul Rioşeanu ştia ce crimă săvârşise Traian Boieru şi decide să îi elibereze paşaportul cu care acesta fuge în Germania. Grecului asasin Sarantopoulos i-a expirat viza de şedere în România în iulie 1940, însă ea a fost prelungită la cererea expresă a lui Rioşeanu.

Rămâne în continuare necesitatea aflării răspunsului la această importantă întrebare: „De ce generalul Antonescu l-a lăsat să scape pe Traian Boieru, asasinul lui Nicolae Iorga?”.


Capitolul X din cartea Rebeliunea legionară, o minciună mare cât tot secolul XX…, autor Vasile Sandu

Citiți și:

MAREA TRĂDARE DE LA 23 AUGUST 1944. Molotov către Pătrăşcanu: «Antonescu reprezenta România. Voi nu reprezentaţi pe nimeni!»

Prof. univ. dr. Ion Coja: O vorbă proastă, ce este prea des repetată: «Românii au trădat ușor!» Oare este aşa?

 

yogaesoteric
7 mai 2019

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More