Aspectele planetare

La locul de naştere, unghiurile formate de planete cu Pământul sunt măsurate în grade. Aceste unghiuri se regăsesc pe astrogramă prin poziţionarea planetei în semnul zodiacal respectiv (de exemplu Soare la 12° în Berbec, Luna la 17° în Gemeni).

Definiţie
Atunci când corpurile cereşti sunt în anumite raporturi unghiulare specifice, se spune că ele sunt într-un anumit „aspect“.

Aceste aspecte precizează şi nuanţează foarte mult motivaţiile şi potenţialităţile (bune sau rele) ale nativului. De fapt, aspectele planetare arată:

  • Capacitatea individului de a rezona cu energiile planetelor;
  • Abilitatea acestuia de a selecta un mod caracteristic de interacţiune între planetele care formează aspecte.

Vom vedea faptul că zodia, casele şi aspectele planetare sunt cele care îi definesc individului la nivel emoţional şi psiho-mental individualitatea, adică tot ceea ce îl defineşte în mod distinct faţă de ceilalţi.

Observaţii

La analiza unei astrograme (teme natale), când se iau în discuţie aspectele planetare se va urmări:

  • Aspectul în sine – ce caracteristici conferă şi cum se manifestă;
  • Poziţia planetelor în semnele zodiacale, adică în ce mod se receptează energia astrală corespunzătoare aspectului. Modul va fi dat tocmai de modul în care planetele se găsesc poziţionate;
  • Poziţia planetelor în case.

Astfel vom cunoaşte cum manifestăm noi aceste energii – mai precis în ce domenii de activitate se fac ele simţite. Odată stabilită poziţia caselor cereşti pe un horoscop, se va trece la stabilirea poziţiei exacte a planetelor. Pentru aceasta vom folosi tabelele de efemeride ce dau poziţiile planetare corespunzătoare timpilor siderali pentru fiecare zi calendaristică (procedeul manual) sau vom utiliza un program de calcul verificat ca şi corectitudine, precum cel publicat pe site-ul nostru. În cadrul procedurii manuale se utilizeauă un procedeu de interpolare – ce va fi prezentat amănunţit la calculul temei natale – prin care se va stabili poziţia exactă a planetelor momentul şi faţă de locul naşterii. Astfel, fiecare planetă va fi însoţită de o cifră ce reprezintă numărul de grade (pe cercul zodiacal) la care se află aceasta. Acest număr este cuprins între 0° şi 360° (cercul complet) iar situarea unei planete într-un semn şi o casă se observă ştiind că fiecare semn (zodie) reprezintă 30° pe cercul zodiacal. Astfel, cuspida fiecărui semn este situată după cum urmează: 30° în Berbec = 0° în Taur (cuspida unui semn este identică cu poziţia de 30° a semnului precedent). Astfel, dacă de exemplu într-o temă natală (horoscop) Soarele se află, conform calculelor, la 110°, înseamnă că el se află la 20° în Gemeni (cuspida gemeni la 90° + încă 20°); sau Luna la 188° se află la 8° în semnul Balanţei.

Poziţia planetelor poate fi dată şi direct. De exemplu, Soare la 23° în Taur. În acest context, planetele se află la anumite distanţe unele faţă de altele, distanţe calculate ca diferenţe unghiulare între poziţiile planetelor pe cercul zodiacal. Astfel, reluând exemplul precedent, cu Soarele la 110° şi Luna la 188°, distanţa unghiulară Soare – Lună va fi de 78°. Anumite valori ale acestor distanţe au o semnificaţie deosebit de importantă. Un aspect sau relaţie planetară reprezintă o anumită valoare a unei distanţe unghiulare între două planete, ce le pune într-o relaţie particulară. Unele asemenea aspecte sunt mai puternice decât altele în sensul că relaţia dintre planete va influenţa mai pregnant individul decât altele.

Also available in: English

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More