Astrologia și ghidarea erotică

Termenul „astrologie“ provine din cuvintele grecești „astron” (care înseamnă în limba română „astru”, „corp ceresc“) și „logos“ (care înseamnă în limba română „cunoaştere“, „ştiinţă“, „cuvânt“, „rațiune“, „arhetip“, „idee eternă“, „ordine cosmică“). Deci, Astrologia reprezintă „știința astrelor“ sau rațiunea cosmică a astrelor, sau chiar înțelepciunea astrelor.

Într-un mod complet eronat, Astrologia este uneori plasată în aceeaşi categorie cu diferite tipuri de divinaţie şi cu unele modalități îndoielnice de prezicere a viitorului cum sunt ghicitul în cafea, ghicitul în cărți și altele de acest gen. Este necesar să înțelegem că Astrologia ne ajută în primul rând să conştientizăm ceea ce suntem noi cu adevărat, evidențiind calitățile și defectele noastre.

Cunoaşte-te pe tine însuți și vei cunoaște Universul cu toate tainele lui“ – nu este doar o inscripție pe frontispiciul unui templu antic, ci devine prin această știință ocultă îndemnul fundamental al existenţei şi evoluţiei fiinţei umane. Astfel, înţelegem că Astrologia în sine nu este o cale spirituală, ci un instrument, o „oglindă magică“, un ajutor deosebit, de care ne putem folosi cu succes în evoluţia noastră spirituală, în înţelegerea rostului unei relații sau situaţii de viaţă, precum şi în dobândirea armoniei dintre planul material şi cel spiritual.

Astrologia explică cum suntem puternic marcați în momentul nașterii de conjunctura astrală planetară ce caracterizează atunci bolta cerească. Cu ajutorul datelor de naștere (ora, ziua, luna şi locul) se poate întocmi o astrogramă, a cărei interpretare ne oferă date precise asupra tendințelor, comportamentului, dificultăților sau asupra facilităţilor pe care nativul le va manifesta întreaga sa viaţă.

Potrivit ştiinţei astrologiei și tradiției tantrice există fiinţe a căror configurație astrală natală oferă o înzestrare energetică excepțională precum şi tendinţe profunde de a ascensiona energiile la nivelul centrilor superiori de forţă (pot cu ușurință să transmute potențialul substanțial procreator și apoi să sublimeze energiile rezultate), ceea ce predispune ființa respectivă la o evoluţie spirituală accelerată pe calea Tantra Yoga. Este necesar să reținem că „astrele înclină, dar nu determină“, astfel încât prin conştientizare, autoanaliză, autoeducaţie şi voinţă, un caracter uman poate fi modelat extraordinar de mult şi prin urmare poate fi modelat și destinul.

Principiul arhetipurilor planetare utilizate în astrologia relațională

Încă din Antichitate, marii astrologi au atribuit fiecărui domeniu al vieţii un arhetip planetar, ceea ce a permis să se asocieze orice aspect, obiect, acțiune sau emoție cu una dintre aceste energii planetare.

Iată care sunt aceste analogii aplicate în sfera astrologiei relaționale și care toate împreună oferă o imagine completă asupra nevoilor sufleteşti și fizice ale fiinţelor care se iubesc:

Arhetipul Soarelui – simbolul bărbatului, reprezintă vitalitatea, voința, generozitatea, ASPECTUL PATERN al relației;

Arhetipul Lunii – simbolul femeii, reprezintă emoțiile, amintirile, ASPECTUL MATERN al relației;

Arhetipul Mercurian – simbol al comunicării, reprezintă înțelegerea verbală, jucăuşenia, iubirea adolescentină, ASPECTUL FRATERN şi de PRIETENIE al relației;

Arhetipul Venusian – simbol al romantismului şi frumuseții, reprezintă tandreţea, transfigurarea, ASPECTUL DE EXPRIMARE AFECTIVĂ al relației;

Arhetipul Marțian – simbol al magnetismului şi al provocării, al atracţiei şi polarizării erotice-amoroase, reprezintă ASPECTUL Erotic, INTIM al relației;

Arhetipul Jupiterian – simbol al regulilor şi principiilor relaționale, reprezintă puterea de învăţare reciprocă, sinceritatea şi corectitudinea, ASPECTUL SPIRITUAL al relației;

Arhetipul Saturnian – simbol al responsabilităţilor, al asumării rostului relației, răbdarea, constanţa, perseverența, reprezintă ASPECTUL TESTELOR NECESARE în procesul de maturizare a relaţiei.

Astfel, dacă energia arhetipală a planetei Marte este suficient de bine trezită în aura unei persoane (ne referim aici la corpul astral), aceasta va manifesta în mod natural şi firesc o dispoziţie erotică amoroasă deosebită, datorită faptului că are totodată dinamizat şi trezit în ființa sa potenţialul erotic. Aceste fiinţe umane sunt atrase de înţelegerea şi experimentarea valorilor superioare, sacre ale erosului pur, având reale înzestrări tantrice.

După cum observăm din cele de mai sus, arhetipul marțian este cel care simbolizează componenta erotică amoroasă într-o relaţie de cuplu. Astfel conform principiului holistic „totul se reflectă în parte şi partea se reflectă în tot“, fiecare arhetip planetar se regăseşte într-o măsură mai mică sau mai mare în fiecare semn zodiacal. Manifestarea nuanţată a acestui arhetip marțian va determina predispoziţia şi limbajul erotic amoros al fiecărei zodii.

O analiză complexă implică realizarea astrogramei, adică reprezentarea cerului din momentul naşterii, ce foloseşte ca bază de calcul data, ora şi localitatea naşterii.

Pentru a descrie şi analiza caracteristicile erotice amoroase ale fiecărei persoane, este necesar să analizăm mai multe aspecte ale unei astrograme:

1) Semnul zodiacal al naşterii – ce va oferi informații despre „zestrea“ cu care venim în această viaţă, potenţialul nostru (inclusiv potenţialul creator);

2) Analiza planetei Marte în semn, casă şi conjuncturi;

3) Simbolismul casei a 8-a, ce corespunde planului erotic amoros și are în „subordine“ organele genitale şi funcţiile lor.

Extras din cartea TANTRA YOGA: Calea tradițională esoterică a Indiei ce face cu putință trezirea gradată în universul ființei umane pline de aspirație a extazului amoros, de Premananda și Kameshiananda, publicată de Editura Shambala, tipărită la Ganesha Publishing House.

Citiți și:
Tipologiile erotice feminine
Tipologiile erotice masculine

 

yogaesoteric
14
februarie 2022

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More