Avertisment al medicilor din Marea Britanie: Copiii nu au nevoie de vaccinare pentru a fi protejați sau pentru susținerea imunității colective. Este iresponsabilă, neetică și realmente inutilă includerea copiilor în campania de vaccinare împotriva covid-19

Scrisoare deschisă din partea mai multor medici și oameni de știință din Marea Britanie, membri ai Grupului HART, către dr. June Raine, șefa Agenției de reglementare a medicamentelor și produselor medicale: Îngrijorări privind siguranța și etica în legătură cu vaccinarea covid-19 la copii

Dorim să vă informăm despre îngrijorările noastre profunde cu privire la propunerile de a fi administrate vaccinurile covid-19 copiilor. Documente guvernamentale scurse recent arată că este deja planificată o campanie de vaccinare covid-19 la copiii cu vârsta peste 12 ani în septembrie 2021 și posibilitatea ca și copiii de până la 5 ani să fie vaccinați în vară, în cel mai rău scenariu.

[Notă: Aceste îngrijorări s-au dovedit reale, având în vedere că o știre din 13 septembrie anunță: „Marea Britanie este pe punctul de a extinde vaccinarea anti-covid la copiii cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani, după ce medicii-şefi au spus că aceștia ar trebui imunizați pentru a reduce transmiterea virusului la școală și evitarea întreruperii cursurilor. Decizia vine să contrazică Comitetul comun de Vaccinare și Imunizare care a specificat că nu recomandă vaccinarea copiilor cu vârsta între 12 şi 15 ani împotriva covid-19” (Reuters).]

Am fost profund îngrijorați să auzim mai mulți reprezentanți ai guvernului și ai SAGE (Grupul științific consultativ pentru situații de urgență din Marea Britanie) solicitând în presă să se înceapă „cât mai repede posibil” vaccinarea împotriva covid-19 la copii. Materiale pro-vaccin care au circulat în școlile din Londra conțin afirmații cu încărcătură emoțională și inexactități. În plus, lideri de organizații sindicale din învățământ au folosit un limbaj care trezește îngrijorare, sugerând se fie încurajată constrângerea copiilor de a accepta vaccinurile covid-19 prin presiune din partea colegilor de școală, în ciuda faptului că presarea cuiva de a accepta un tratament medical înseamnă o încălcare a legilor britanice și Declarațiilor internaționale. Un astfel de limbaj este iresponsabil și lipsit de etică și încurajează populația să solicite vaccinarea minorilor cu un produs aflat încă în stadiul de cercetare și cu privire la care nu se cunosc efectele pe termen mediu sau lung, împotriva unei boli care nu prezintă niciun risc substanțial pentru aceștia.

Riscuri și beneficii în tratamentele medicale

Vaccinurile, ca orice alt tratament medical, prezintă riscuri și beneficii variate. Prin urmare, este necesar să luăm în considerare fiecare produs, în mod separat, în funcție de beneficiile sale și, în special, pentru care pacienți sau categorii de populație raportul risc/beneficii este acceptabil. În cazul vaccinurilor covid-19, beneficiile potențiale îi vizează pe cei vârstnici și pe cei vulnerabili, însă în cazul copiilor, raportul beneficii-risc este diferit.

Ne exprimăm aceste îngrijorări ca parte a unei dezbateri argumentate, ceea ce constituie un element vital al practicii științifice. Este necesar să ne asigurăm că nu se repetă nicio situație tragică din trecut, situații care au apărut mai ales atunci când vaccinurile au fost introduse rapid pe piață. De exemplu, vaccinul pentru gripa porcină Pandemrix, lansat în pandemia din 2010, a dus la peste 1000 de cazuri de narcolepsie – o leziune cerebrală devastatoare – la copii și adolescenți, înainte de a fi retras. Dengvaxia, un nou vaccin împotriva febrei Dengue, a fost lansat pentru copii înaintea obținerii unor rezultate complete ale studiului și 19 copii au murit din cauza unei posibile potențări dependente de anticorpi (ADE), înainte ca vaccinul să fie retras. Nu este permis să riscăm să se repete o astfel de situație în cazul vaccinurilor covid-19, ceea ce nu ar avea impact doar asupra copiilor și familiilor afectate, dar ar putea avea, de asemenea, un efect extrem de dăunător asupra utilizării vaccinurilor în general.

Nicio intervenție medicală nu este cazul să fie făcută în baza ideii că este „bună pentru toți”, ci este necesar să fie evaluată pe deplin eficiența ei în funcție de caracteristicile categoriei de vârstă și ale persoanelor în cauză, stabilind profilul risc versus beneficii pentru fiecare cohortă și persoane din cadrul unui grup. Necesitatea acestei abordări a fost subliniată, în octombrie anul trecut, de către șefa grupului operativ pentru vaccinuri, Kate Bingham, care a spus „Este necesar să fie vaccinați doar cei care prezintă riscuri. Nu vor fi vaccinate persoanele sub 18 ani. Este un vaccin exclusiv pentru adulți, pentru persoanele de peste 50 de ani, fiind vizați în special lucrătorii din domeniul sănătății și din centrele de îngrijire și cei vulnerabili.

Copiii nu au nevoie de vaccinare pentru a fi protejați

Copiii sănătoși nu prezintă aproape niciun risc de la covid-19, riscul de deces fiind de doar 1 la 2,5 milioane. Niciun copil sănătos sub vârsta de 15 ani nu a murit în timpul pandemiei în Marea Britanie, iar internările în spital sau la terapie intensivă sunt extrem de rare, majoritatea copiilor neavând simptome sau având simptome foarte ușoare. Deși simptomele „covid de lungă durată” au fost invocate ca motiv pentru vaccinarea copiilor, există puține date solide. Acestea apar ca fiind mai puțin frecvente și cu o durată mult mai scurtă decât în cazul adulților și niciunul dintre studiile legate de acest vaccin nu a cercetat acest rezultat. Sindromul pediatric inflamator multisistemic (PIMS) a fost menționat ca potențial efect advers în studiul Oxford AstraZeneca pentru copii. Imunitatea dobândită în mod natural va asigura o imunitate mai amplă și mai durabilă decât vaccinarea. Într-adevăr, mulți copii vor fi deja imuni.

Copiii nu au nevoie de vaccinuri pentru susținerea imunității colective

Deja, două treimi din populația adultă a primit cel puțin o doză de vaccin covid-19. Modelele care presupun că ar fi necesară vaccinarea copiilor pentru a se obține imunitatea colectivă nu au luat în considerare proporția celor care aveau imunitate înainte de martie 2020 și a celor care au dobândit-o în mod natural. Modelele recente arată că Marea Britanie a atins pragul necesar de imunitate colectivă la 12 aprilie 2021.

Copiii nu transmit SARS-CoV-2 la fel de ușor ca adulții, în plus, adulții care trăiesc sau muncesc cu copii mici prezintă un risc scăzut de dezvoltare a unei forme severe de covid-19. Nu s-a dovedit că școlile sunt o sursă de răspândire în comunitate, profesorii au un risc mai mic legat de covid-19 decât alți adulți la vârsta activă.

Îngrijorări privind efectele adverse pe termen scurt

Începând cu 13 mai, la MHRA [Medicines and Healthcare products Regulatory Agency] au fost raportate un total de 224.544 de evenimente adverse, inclusiv 1.145 decese în asociere cu vaccinurile SARS-CoV-2. Rapoarte de cazuri de accidente vasculare cerebrale din cauza dezvoltării de tromboze venoase cerebrale au fost inițial în număr redus, dar, pe măsură ce a crescut gradul de conștientizare cu privire la pericol, mai multe date au condus la concluzia că vaccinul AstraZeneca nu este indicat să fie utilizat la adulții sub 40 de ani, iar această constatare neprevăzută a determinat, de asemenea, suspendarea studiului AstraZeneca la copii.

Evenimente similare au fost raportate în cazul vaccinurilor Pfizer & Moderna în sistemul de raportare VAERS din SUA și este posibil ca acesta să fie un efect specific legat de producția de proteine spike. Noul ghid din Marea Britanie cu recomandări privind gestionarea cazurilor de trombocitopenie (VITT) indusă de vaccin include toate vaccinurile covid-19 (ca prezentând riscul de a cauza aceste afecțiuni). Posibilitatea apariției și a altor efecte neașteptate nu poate fi exclusă. În Israel, unde vaccinurile au fost administrate pe scară largă inclusiv tinerilor și adolescenților, vaccinul Pfizer a fost legat de mai multe cazuri de miocardită la tineri de sex masculin și au fost exprimate îngrijorări cu privire la rapoarte de tulburări ale ciclului menstrual și sângerări anormale la femeile tinere în urma vaccinului.

Cel mai îngrijorător în ceea ce privește vaccinarea copiilor este că până acum a fost raportat în sistemul VAERS din SUA un număr de decese asociate vaccinării, în ciuda faptului că vaccinurile au fost administrate doar copiilor din cadrul studiilor și că au fost lansate foarte recent și pentru tinerii între 16 și 17 ani.

Îngrijorări privind efectele adverse pe termen lung

Toate studiile pentru vaccinul covid-19 de faza a treia sunt în desfășurare și nu se vor încheia mai devreme de sfârșitul lui 2022 / începutul anului 2023. Prin urmare, vaccinurile sunt în prezent experimentale, existând doar date limitate privind efectele adverse pe termen scurt și niciun fel de date privind efectele adverse pe termen lung. În plus, acestea folosesc o tehnologie complet nouă ARNm, care nu a mai fost aprobată anterior pentru utilizare la om. ARNm este efectiv un promedicament și nu se știe cât de multe proteine spike va produce fiecare persoană. Potențialele efecte adverse cu debut tardiv pot deveni evidente peste luni sau ani de zile. Studiile limitate pentru copii efectuate până în prezent sunt cu totul insuficiente pentru a ne face să excludem posibile reacții adverse neobișnuite și severe.

Copiii au toată viața în față, iar sistemele lor imunologic și neurologic sunt încă în dezvoltare, ceea ce îi face potențial mai vulnerabili la efecte adverse decât adulții. O serie de îngrijorări specifice au fost deja exprimate, inclusiv legate de riscul dezvoltării de boli autoimune și posibile efecte adverse asupra placentației și fertilității. O lucrare publicată recent a menționat posibilitatea ca vaccinurile ARNm covid-19 să poată declanșa boli prionice neurodegenerative . Toate riscurile potențiale, cunoscute și necunoscute, este necesar să fie puse în balanță cu riscurile prezentate de covid-19 în sine, astfel că pentru copii va fi un raport foarte diferit beneficii/risc.

Concluzie

Există un principiu înțelept important în Jurământul lui Hipocrate care spune: „Mai întâi să nu faci rău!”. Toate intervențiile medicale prezintă riscul unui efect dăunător, astfel că avem datoria să acționăm cu prudență și în mod corespunzător. Aceasta în special atunci când se ia în considerare intervenția în masă asupra unei populații sănătoase, situație în care este necesar să existe dovezi ferme că beneficiile sunt mult mai mari decât daunele. Dovezile actuale disponibile arată în mod clar: calculul referitor la riscuri versus beneficii NU justifică administrarea în grabă de vaccinuri covid-19 experimentale la copii, care nu prezintă practic niciun risc legat de covid-19, dar sunt expuși riscului de a se confrunta cu efecte adverse cunoscute și necunoscute în urma vaccinării. După cum se afirmă în Declarația Drepturilor Copilului, „copilul, dată fiind imaturitatea sa fizică și a conştiinţei, are nevoie de protecție și îngrijire specială, inclusiv de protecție juridică adecvată”. Ca adulți, avem datoria de a ne proteja copiii de daune inutile și previzibile.

În concluzie, considerăm că este iresponsabilă, neetică și realmente inutilă includerea copiilor în campania de vaccinare împotriva covid-19. De asemenea, studiile clinice cu participarea copiilor ridică uriașe probleme de etică, ținând cont de lipsa beneficiilor potențiale pentru participanții la studiu și riscurile necunoscute. Ar fi necesar să fie așteptat finalul actualului studiu de faza a treia, precum și mai mulți ani în care să fie adunate date în cazul adulților, pentru a exclude sau a cuantifica toate potențialele efecte adverse.

Facem apel către guvernele noastre și autoritățile de reglementare să nu repete greșelile din trecut și să respingă solicitările privind vaccinarea copiilor împotriva covid-19. A fost exercitată o prudență extremă în privința multor aspecte ale pandemiei dar, cu siguranță, acum este momentul cel mai important când se impune să fim cu adevărat prudenți: nu este justificat să fim generația adulților care, dintr-o grabă și frică inutile, pune în pericol sănătatea copiilor.

***

Între timp însă, împotriva recomandărilor Comitetului Științific care supraveghează campania de vaccinare anti-covid din Regatul Unit, de a nu vaccina copiii cu vârste între 12-15 ani, Chris Whitty, directorul medical al Marii Britanii, a declarat într-un briefing de știri că vaccinarea va reduce întreruperea educației.

Nu credem că acesta este un panaceu, nu există niciun glonț de argint … dar credem că este un instrument suplimentar important și potențial util pentru a ajuta la reducerea impactului asupra sănătății publice care vine prin întreruperea educației”, a afirmat el.

Comitetul ştiinţific care supraveghează campania de vaccinare anti-covid din Regatul Unit a anunţat la începutul acestei luni că nu recomandă vaccinarea tuturor copiilor cu vârsta între 12 şi 15 ani împotriva covid-19.

Astfel, Comitetul mixt pentru vaccinare şi imunizare (JCVI) a precizat că adolescenţii şi copiii care au anumite afecţiuni care îi predispun riscului de a suferi de forme grave de covid-19 ar trebui să fie vaccinaţi. Pentru ceilalţi, beneficiul de a primi un vaccin anti-covid-19 este mic.

România, alături de alte state UE, cât și Statele Unite și Israelul imunizează deja copiii din această categorie de vârstă, punând presiunea pe Marea Britanie să facă la fel.

Au existat peste 134.000 de decese cauzate de covid-19 în Marea Britanie și deși campania de vaccinare s-a derulat rapid la început, ritmul a încetinit, iar în acest moment 81% dintre cei peste 16 ani au primit doze de vaccin.

Citiți și:
Universitatea Oxford a oprit testarea vaccinului AstraZeneca pe copii şi adolescenţi
Vaccinarea anticovid la copii – O crimă în desfășurare. Cum pot vaccinurile să paralizeze sistemul imunitar al unui copil pe termen lung

 

yogaesoteric
18 septembrie 2021

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More