Ayurveda, ştiinţa vieţii
1. Ce este Ayurveda?
Ştiinţa tradiţională a sistemului AYURVEDA reflectă realitatea profundă a vieţii umane, prin intermediul cunoaşterii unor principii fundamentale care se manifestă în natură, atât în fiinţa umană, cât şi în afara ei. AYURVEDA are la bază principii universale, care sunt valabile indiferent de zona geografică în care ele sunt aplicate. AYURVEDA promovează un mod de viaţă natural, care se poate desfăşura pe baza acestor principii esenţiale de viaţă sănătoasă. Aceasta este posibil şi realizabil în mod independent de sistemul cultural în care sunt aplicate cunoştinţele milenare ayurvedice.
Cunoaşterea sistemului tradiţional AYURVEDA a înregistrat în prezent o răspândire din ce în ce mai largă în întreaga lume. Spre deosebire de multe alte sisteme de menţinere a sănătăţii şi de vindecare complementară sau alternativă, AYURVEDA a început să fie cunoscută şi aplicată practic în foarte multe ţări ale lumii. Ceea ce oferă sistemul tradiţional AYURVEDA omului modern este în primul rând o perspectivă amplă, cuprinzătoare, accesibilă şi perfect naturală asupra stării de echilibru şi sănătate.
În prezent, sistemul AYURVEDA are un mare avantaj faţă de alte sisteme tradiţionale de vindecare, prin faptul că reprezintă o formă de cunoaştere care a fost foarte bine sistematizată, având un pronunţat caracter ştiinţific. AYURVEDA este un sistem tradiţional holistic, care tratează fiinţa umană ca întreg şi are avantajul de a fi un sistem complex de cunoaştere a celor mai tainice aspecte ale vieţii. Cunoştinţele pe care AYURVEDA le include sunt unice prin modalitatea lor de prezentare, care, chiar dacă datează de câteva mii de ani, este clară, sistematică şi precisă, fiind perfect adaptată cerinţelor gândirii ştiinţifice moderne.
Chiar dacă are o vechime de peste 5000 de ani, AYURVEDA a fost structurată într-o manieră foarte avansată din punct de vedere didactic şi conceptual. Principiile care stau la baza acestei elaborari sistematice sunt cuprinse în scrieri tradiţionale de o mare valoare teoretică şi practică. Pe această bază AYURVEDA studiază alcătuirea fiinţei umane, evidenţiază care sunt mecansimele intime care susţin viaţa, precum şi relaţiile de interdepen accesibilă şi perfect naturală denţă care există între trup şi minte, stabileşte care este determinismul patologic al diferitelor stări de boală, care este relaţia complexă dintre starea de sănătate şi starea de boală şi totodată dispune de un număr impresionant de mare de mijloacele naturale prin care omul poate să menţină sau să redobândească starea de echilibru şi sănătate. Tot acest tezaur de cunoaştere poate reprezenta o sursă de autentică inspiraţie pentru gândirea ştiinţifică actuală.
2. Scopurile principale ale Ayurvedei
• menţinerea stării de sănătate şi armonie a omului
• vindecarea pe cale naturală a tulburărilor şi bolilor
• posibilitatea fiinţei umane de a trăi o viaţă lungă, sănătoasă şi fericită
3. Domeniul de aplicabilitate al Ayurvedei
• indicarea modalităţilor naturale care favorizează bunăstarea fiinţei umane
• precizarea factorilor care tind să perturbe calitatea vieţii
• modul de evaluare a raportului între factorii favorizanţi şi cei defavorizanţi pentru bunăstare şi sănătate
4. Ayurveda – Ştiinţă holistică
• Ayurveda studiază, diagnostichează şi tratează fiinţa umană ca un întreg
• omul este într-o permanentă inter-relaţie cu mediul său înconjurător
• examinarea ayurvedică se bazează pe relaţia Microcosmos-Macrocosmos
5. Cele mai importante modalităţi practice din Ayurveda
• folosirea alimentelor naturale, care sunt adecvate tipului constituţional
• utilizarea înţeleaptă a plantelor medicinale
• folosirea periodică a modalităţilor ayurvedice de purificare a corpului
• folosirea adecvatã a culorilor în scopul echilibrării şi elevării fiinţei
• folosirea sunetelor naturale şi a muzicii binefăcătoare
• folosirea adecvată a parfumurilor plăcute naturale
• realizarea posturilor corporale Yoga în scopul restabilirii echilibrului şi armoniei energetice a fiinţei
• aplicarea periodică a masajului terapeutic şi a presopuncturii
• folosirea sugestiilor binefăcătoare şi a altor metode de elevare a psihicului
• adoptarea şi menţinerea unui mod de viaţă înţelept
• realizarea constantă a meditaţiei profunde şi a rugăciunii către Dumnezeu, care permit o rapidă elevare şi o profundă echilibrare a fiinţei umane.
Andrei Gămulea, profesor de Ayurveda
Asociaţia naţională pentru promovarea Medicinelor Neconvenţionale – AMN
yogaesoteric