Premieră mondială în medicină: o femeie nevăzătoare și-a recăpătat vederea după un transplant unic…
Medicii din Italia au realizat o intervenție fără precedent, transplantând pentru prima dată în lume partea centrală a retinei,…
Ultimul climat
Ceva catastrofal ne împresoară în fiecare zi și ne amenință de peste tot. Ce e acest ceva care ne domină și înspăimântă, în…
Răspunsul Moscovei la seria de asasinate
În războiul ruso-american prin interpuși se ucid generali în parcări, ofițeri pe trotuar și șefi de servicii secrete în propriul…
Religia fără Dumnezeu
Motto: „Poporul acesta Mă cinstește cu buzele, dar inima lui este departe de Mine.” (Matei 15, 8)
Există un adevăr pe care…
Pentru prima oară în istorie, Președinția României emite un document care pune pe primul plan o altă…
Președinția României a emis un document care pune pe primul plan o altă entitate decât țara noastră și o altă identitate decât cea…
Scandalul „Militari pentru Ucraina” – ipoteză explozivă: au fost deja trimiși pe șest?
Scandalul declanșat de informația că marți, 8 septembrie, președintele Nicușor Dan ar fi trimis parlamentului solicitarea…
Tribunalul Constituțional din Polonia oprește recunoașterea pe teritoriul țării a căsătoriilor…
Tribunalul Constituțional din Polonia consideră neconstituțională reglementarea care permite recunoașterea în țară a căsătoriilor…
Demența dictaturii Big Farma în România: Nu ai voie să vorbești despre stilul de viață sănătos că te…
Australianca Barbara O’Neill, cunoscută pentru discursurile sale despre sănătate și stil de viață sănătos, a participat în…
Ipocrizia rușinoasă a Berlinului în privința Nord Stream
Descoperirea unei drone la Leipzig și sancțiunile împotriva Rusiei
Privite mai atent, măsurile-fulger luate de cabinetul de la…
Trageri la sorți pentru participanții la taberele de șivaism
În atenția participanților la taberele de șivaism în limba română din luna noiembrie 2023 (cu inițiere în Kala Bhairava), din luna…