Călin Georgescu şi Clubul de la Roma (II). Rockefeller, fondator. Concluziile clubului: omenirea, duşmanul planetei; necesitatea unei dictaturi ştiinţifice
Citiți prima parte a articolului
Epoca „modelelor predictive ale apocalipsei” a primit cea mai puternică aparență de „respectabilitate științifică” prin eforturile unei organizații cu un aspect inofensiv, numită Clubul de la Roma.
Istoricul F. William Engdahl a scris despre originile Clubului:
„În 1968, David Rockefeller a fondat un grup de reflecție neomalthusian, Clubul de la Roma, împreună cu Aurelio Peccei și Alexander King. Aurelio Peccei, era un manager senior al companiei auto Fiat, deținută de puternica familie italiană Agnelli. Gianni Agnelli de la Fiat a fost prieten intim al lui David Rockefeller și membru al Comitetului consultativ internațional al Chase Manhattan Bank a lui Rockefeller. Agnelli și David Rockefeller erau prieteni apropiați încă din 1957. Agnelli a devenit membru fondator al Comisiei Trilaterale a lui David Rockefeller în 1973. Alexander King, șeful programului științific al OCDE, a fost, de asemenea, consultant al NATO.”
Grupul de reflecție a fost fondat de doi malthusieni autoproclamați pe nume Aurelio Peccei și directorul general al OCDE pentru afaceri științifice, Sir Alexander King, care au promulgat o nouă evanghelie pentru lume: Era progresului științific și a creșterii industriale este necesar să se oprească pentru ca lumea să-și reseteze valorile sub o nouă paradigmă de creștere tehnologică zero.
Atât Peccei, cât și King au fost, de asemenea, susținători ai unei noi pseudoștiințe denumite „World Problematique”, care a fost dezvoltată la începutul anilor 1960 și care poate fi descrisă simplu ca fiind „știința problemelor globale”. Spre deosebire de alte ramuri ale științei, rezolvarea problemelor cu care se confruntă omenirea nu era preocuparea adepților Problematicii. Adepții săi afirmau că viitorul poate fi cunoscut analizând mai întâi gama nesfârșită de „probleme” pe care omenirea le creează prin modificarea mediului înconjurător.
Pentru a ilustra, oferim un exemplu: Oamenii care gândesc doresc să atenueze pagubele provocate de inundații într-o anumită zonă, așa că încep și construiesc un baraj. Dar atunci se produc daune asupra biodiversității din acea regiune. Problemă.
Un alt exemplu: Oamenii care gândesc doresc să aibă forme mai bune de energie și descoperă structura atomului, ceea ce duce la energia nucleară. Apoi, apar noi probleme, cum ar fi bombele atomice și deșeurile nucleare. Problemă.
Un ultim exemplu: Se descoperă un leac pentru malarie pentru o națiune săracă. Ratele de mortalitate scad, dar acum nivelul populației crește, punând presiune asupra mediului.
Această listă poate continua literalmente la nesfârșit.
Un adept al Problematicii s-ar fixa pe fiecare „problemă” cauzată de oamenii care încearcă în mod naiv să rezolve problemele. Aceștia ar observa că fiecare intervenție umană duce la dezechilibru și, prin urmare, la imprevizibilitate. Raționamentul orientat spre Problematică ar ajunge la concluzia că, dacă „problema care cauzează toate problemele” ar fi eliminată, atunci ar rezulta o lume curată, predeterminată, de stază perfectă și, prin urmare, predictibilă. În 1972, Hugo Thiemann, vicepreședinte al OCDE și membru al Clubului de la Roma, a declarat pentru Europhysics News, în legătură cu dezvoltarea agendei World Problematique a Clubului de la Roma:
„În trecut, cercetarea a avut ca scop «înțelegerea», în credința că va ajuta omenirea. După o perioadă de evoluție tehnologică bazată pe această presupunere, această convingere nu a fost în mod clar confirmată de experiență. Acum, se dezvoltă un conflict serios între dimensiunile planetare și populație, astfel încât fizicienii ar fi necesar să schimbe orientarea pentru a lua în considerare nevoile viitoare. Politica științifică ar fi nevoie să fie ghidată de conservarea biosferei.”
La pagina 118 a unei relatări autobiografice despre Clubul de la Roma, intitulată „Prima revoluție globală”, publicată în 1991, Sir Alexander King a reluat această filozofie în modul cel mai sincer atunci când a scris:
„În căutarea unui nou inamic care să ne unească, am ajuns la ideea că poluarea, amenințarea încălzirii globale, lipsa apei, foametea și altele asemenea s-ar potrivi de minune……. Toate aceste pericole sunt cauzate de intervenția umană și numai prin schimbarea atitudinii și a comportamentului pot fi depășite. Adevăratul inamic este, așadar, umanitatea însăși.”
Clubul de la Roma a înființat rapid filiale în întreaga lume occidentală, având ca membri ideologi selecți din comunitatea politică, de afaceri și științifică, care au fost cu toții de acord că cea mai bună formă de guvernare a societății este o dictatură științifică. Filiala canadiană a organizației a fost co-fondată de hiperactivul Maurice Strong însuși în 1970, alături de un cuib de Fabieni și de bursieri Rhodes, printre care se număra și Pierre Trudeau, un devotat al Clubului de la Roma. Mai multe despre acest aspect vor fi spuse mai jos.
Un film de propagandă deosebit de interesant din 1973 a fost produs de ABC News și prezintă „inovația” Clubului de la Roma – MIT privind modelarea pe calculator. Descriind noua tehnologie de modelare dezvăluită de MIT și Clubul de la Roma, naratorul filmului afirmă:
„Ceea ce face, pentru prima dată în istoria omului pe planetă, este să privească lumea ca pe un singur sistem. Aceasta arată că Pământul nu poate susține populația actuală și creșterea industrială pentru mai mult de câteva decenii.”
Fondul „1001 Nature Trust”
Pentru a finanța această schimbare de paradigmă, 1001 Nature Trust a fost fondat în 1970 de către Prințul Bernhard al Țărilor de Jos.
Bernhard (nazist cu carnet de membru și fondator al Grupului Bilderberg în 1954) a lucrat alături de asociații săi misantropi apropiați, prințul Philip Mountbatten și Sir Julian Huxley, pentru a crea World Wildlife Fund (WWF) în 1961. WWF a fost creat la rândul său pentru a strânge fonduri pentru Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii (IUCN), creată anterior, care fusese fondată de Sir Julian Huxley în 1947. Huxley fusese o albină ocupată, după ce, cu un an înainte, înființase UNESCO cu mandatul de a reînvia eugenia și de a promova un guvern mondial sub noi denumiri. Când a co-fondat WWF, Huxley era, de asemenea, președinte interimar al Societății britanice de eugenie.
Planul era simplu: fiecare dintre cei 1001 de membri fondatori a pus pur și simplu 10.000 de dolari în fondul de investiții, care a fost apoi direcționat către adoptarea paradigmei verzi, care urmărea să înlocuiască vechea paradigmă de „salvare a umanității de imperiu” cu noua paradigmă de „salvare a naturii de umanitate”, așa cum a fost descrisă de Sir King mai sus.
Printre membrii proeminenți ai 1001 Nature Trust se numărau membri de rang regal internațional, miliardari și sociopați tehnocrați care nu doreau nimic altceva decât să gestioneze această promisă Lume Nouă Curajoasă ca parte a castei „alfa”.
Multe dintre aceste personalități au fost în același timp membri fondatori ai Clubului de la Roma, inclusiv canadianul Maurice Strong, care a devenit ulterior vicepreședinte al WWF sub președinția prințului Philip.
Când Strong a devenit vicepreședinte al WWF în 1978, cel pe care l-a înlocuit a fost general-maior Louis Mortimer Bloomfield. Bloomfield a fost un alt membru fondator al Clubului 1001, despre care procurorul districtual din New Orleans, Jim Garrison, a descoperit că era implicat în asasinarea președintelui anti-malthusian John F. Kennedy în 1963, prin implicarea sa în Permindex. Aceeași organizație cu sediul în Elveția a servit drept acoperire pentru diverse asasinate legate de Gladio, inclusiv pentru mai multe tentative de a-l ucide pe Charles de Gaulle, aliat al lui JFK, ceea ce a dus la expulzarea organizației din Franța la scurt timp după aceea.
Citiți continuarea articolului
Autor: Matthew Ehret
Citiți și:
«Prima revoluție globală», carte manifest a Clubului de la Roma: «Inamicul real este chiar umanitatea»!
Planul globalist de a extermina omenirea începe acum: «Mâncătorii inutili» trebuie eliminați, spun globaliștii (I)
yogaesoteric
24 februarie 2023