Cât de mare și evidentă este puterea ta realizatoare benefică? (I)
sau
Cum să ne transformăm continuu, fiind plini de entuziasm şi angrenându-ne cu o neîncetată aspirație
de instructor yoga Cornelia Palii
An de an istoriile par să se repete pentru aceia dintre noi (destul de mulți), care își propun, de exemplu, de Revelion să se transforme în oameni mai buni, mai iubitori sau mai eficienţi, poate mai spirituali sau cu mai mult succes în anumite domenii, dar care, deşi îşi fixează obiectivele, renunţă la ele destul de repede, acestea evaporându-se asemeni unui vis feeric uitat după câteva zile. Statisticile europene arată că 88% dintre oameni renunţă pe parcursul drumului la ceea ce şi-au propus… Situaţia nu este mult diferită în cazul celor care au o anumită practică spirituală, de orice natură ar fi aceasta, care atunci când fac bilanţul sincer al vieţii lor constată că puteau face mai mult cu informațiile învăţate pe calea spirituală pe care o urmează. De exemplu, poate că unii au tras la sorţi un bilet inspirator la început de an şi şi-au promis sus şi tare că vor dezvolta calităţile indicate acolo în anul care a început, sau poate au avut o stare de conştiinţă expansionată în urma căreia au desluşit anumite mistere ale lumii interioare şi şi-au propus să reia acea experiență şi să o adâncească tot mai mult… dar după câteva luni, dulcea uitare a adormit aspiraţia şi frenezia începutului multora dintre ei.
Observând an după an promisiunile respectate parţial sau mult prea puţin, bilanţul „la sânge” al calităţilor reale, şi nu cosmetizate pentru a avea o înfăţişare ademenitoare, am început să mă întreb din ce în ce mai des cât de mare este în realitate puterea mea benefică realizatoare, eficienţa pe care am dobândit-o pe calea care-mi ghidează paşii. Și te întreb şi pe tine, cel sau cea care citeşti acum aceste rânduri, cât de mare şi vie este această putere în tine? Iar acum, că ţi-ai pus această întrebare, te invit să parcurgi aceste idei pe care le-am sintetizat tocmai pentru a evalua puterea realizatoare benefică, pentru a sistematiza paşii necesari amplificării acestei forţe şi a găsi reţeta cât mai completă pe care, aplicând-o, să dobândim această putere extraordinară, care este de fapt la îndemâna noastră, dar care, fiind atât de aproape de noi, adeseori trece şi se stinge, nevăzută şi nefolosită.
Unele tradiții și obiceiuri populare conțin încifrate chei ale puterii realizatoare benefice
Înainte de a aborda acest subiect prin prisma spiritualităţii, mi-am îndreptat atenţia asupra tradiţiilor şi obiceiurilor populare, cu care am crescut majoritatea dintre noi, deoarece înţelepciunea străbunilor se întrevede chiar şi atunci când eşti la graniţa superstiţiei, şi poate fi de un real ajutor.
Obiceiul de a aprinde pe o prăjitură sau pe un tort un număr de lumânări corespunzător anilor persoanei sărbătorite cu ocazia zilei de naştere, îşi are rădăcinile în Grecia Antică. Însă în mai multe culturi străvechi şi religii se considera că fumul este vehiculul care va duce rugăciunile până la zei, de unde şi tradiţia punerii dorinţei înainte de a sufla în lumânări. Dar nu oricum! Ci astfel încât dintr-un singur suflu să le stingi pe toate, iar dorinţa pe care ţi-ai pus-o, să n-o spui nimănui. Şi dacă îndeplineşti aceste condiţii, atunci ţi se va îndeplini dorinţa – spunem copiilor de ziua lor. Din acest obicei, considerat a simboliza „lumina vieţii”, putem deja remarca două condiţii necesare împlinirii dorinţelor şi aspiraţiilor. Din stingerea lumânărilor dintr-un singur suflu – demersul unitar spre realizarea ţelului propus; starea de unitate a fiinţei simbolizată de suflul atent dozat pentru a stinge toate lumânările, până la ultima – deci o angrenare conştientă, într-o stare de unitate de intenţie–gând–simţire–acţiune, echilibrat şi constant menţinută până la atingerea scopului. Şi mai apoi necesitatea menţinerii secretului, căci descrierea înainte de vreme a unui obiectiv în faţa unor neaveniţi, îl poate cu uşurinţă deşira în preajma eventualelor opoziţii pe care le-ar întâmpina.
Un alt obicei binecunoscut corelat cu punerea dorinţelor şi îndeplinirea lor este cel al dorinţei gândite şi nu rostite exact în momentul în care vezi un meteor intrând în atmosferă. Se spune că având foarte clară imaginea dorinţei tale în acel moment grandios, dorinţa se va împlini. Acest obicei cu origini ancestrale are la bază credinţa că meteorul indică ridicarea unui suflet la Dumnezeu, iar formularea interioară a dorinţei în scurtul timp în care acesta este vizibil, va face ca sufletul acela să ducă cu el dorinţa celui care a formulat-o, direct la Dumnezeu, rugându-L să i-o împlinească. Şi în cazul acestui obicei întâlnim din nou elementul secret, tăinuirea obiectivului propus şi credinţa împlinirii acestuia cu ajutor de origine divină, deschizând astfel larg poarta misterului, a influenţei şi ajutorului de dincolo de materialitatea cunoscută, terestră, din fascinantul Cosmos corelat cu infinitatea, insondabilul, Absolutul şi cu seducătoarea adâncime a propriei fiinţe.
De aceeaşi factură sunt şi bileţelele cu cereri de ajutor pentru îndeplinirea ţelurilor proprii vârâte pe ascuns sub icoane făcătoare de minuni, în jurul crucilor de pe mormintele înţelepţilor sau al sfinţilor, având convingerea că demersul individual pentru atingerea obiectivului propus este enorm de mult susţinut şi îndrumat din planurile subtile elevate, de forţe divine. Obiceiul de a-şi pune o dorinţă şi de a arunca apoi imediat o monedă într-o fântână a cărei apă este considerată a avea proprietăţi magice sau într-un izvor, indică în mod simbolic o plată sau un sacrificiu făcut pentru atingerea ţelului propus, faptul că în fascinanta armonie şi echilibrul universal ce au la bază legile divine, totul vine la momentul potrivit, exact după meritul persoanei în cauză, nu mai devreme şi nici mai târziu şi că la un anumit nivel totul este compensat: ai o stare mai rafinată şi elevată de conştiinţă, renunţând la ceea ce era inferior; păşeşti înainte renunţând la urmele pe care le-ai lăsat până atunci şi nu rămânând lipit de ele; îţi expansionezi conştiinţa plătind micuţul ban al contracţiei şi închistării. Valoarea sacră şi sacralizantă a apei nu trebuie la rândul ei nicidecum minimizată, căci devine purtătoarea dorinţei spre realizarea ei. Nu în ultimul rând merită menţionat obiceiul de a-şi propune un ţel foarte clar la început de an sau când este crai-nou – un indiciu al menţinerii energiei începutului, al acelui imbold primar, divin şi ascendent, până la atingerea scopului propus.
Ce ne spune neuroștiința
Parcurgând astfel doar câteva exemple cunoscute în tradiţia populară am extras deja o serie de chei veritabile ale amplificării puterii realizatoare benefice. Să vedem însă care este opinia ştiinţei actuale cu privire la acest subiect.
Psihologul britanic Richard Wiseman, şef al catedrei de psihologie a Universităţii Hertfordshire, a desfăşurat un studiu asupra realizării obiectivelor concrete, individuale, propuse de către 3.000 de persoane adulte. La începutul experimentului, 52% dintre subiecţi credeau cu cea mai mare putere că vor reuşi să-şi atingă ţelul propus. 12 luni mai târziu, la finalul perioadei analizate, doar 12% din cei 3.000 realizaseră ceea ce-şi propuseseră, 68% renunţând pe parcursul anului. Cum se poate explica acest procentaj redus de reuşită? Mathias Pessiglione, cercetător renumit din cadrul Institutului Creierului şi al Măduvei Spinării, explica acest fapt pe baza exemplului dorinţei irezistibile de a mânca o bucată de ciocolată atunci când există această obişnuinţă. El afirmă că pur şi simplu creierul nostru nu este conceput pentru a lupta împotriva obişnuinţelor, căci cedarea în faţa unei bucăţele de ciocolată produce o plăcere de scurtă durată datorată eliberării dopaminei care ne condiționează astfel încât să vrem şi mai multă ciocolată. „Acest neurotransmiţător adânceşte legătura dintre două zone ale creierului: cortexul prefrontal, implicat în comportament şi corpul striat, cel care memorează rutinele noastre. Dopamina consolidează această legătură de fiecare dată un pic mai mult.” Adică, fiecare obişnuinţă veche a noastră este şi mai mult adâncită prin realizarea ei, făcând astfel foarte grea asimilarea unor noi obişnuinţe, atitudini, comportamente binefăcătoare, care ne-ar conduce rapid spre obiectivul propus, cum ar fi, de exemplu, obişnuinţa de a nu mai mânca zahăr sau carne, aceea de a cultiva igiena mentală, nemaipermiţând gândurilor negative să-şi facă sălaş în mintea noastră, aceea de a exclude cuvintele cu rezonanţe joase din vocabularul nostru activ, aceea de a vedea natura divină în noi şi în ceilalţi indiferent de situaţie, de a-i mulţumi de cel puţin 7 ori pe zi lui Dumnezeu, de a ne ruga în fiecare zi, de a nu mai acţiona impulsiv, înainte de a exercita voinţa conştientă etc.
O activitate devine obişnuinţă dacă este repetată 68 de zile consecutive
Dr. Phillippa Lally a aprofundat studiul formării obişnuinţelor. Ea a testat utilitatea formării obişnuinţelor binefăcătoare pentru realizarea efectivă a transformărilor subiecţilor, axându-se într-o primă fază asupra slăbirii în cazul celor ce sufereau de obezitate. Un studiu riguros monitorizat pe durata a 6 luni a comparat rezultatele slăbirii pe baza schimbării obişnuinţelor cu cele ale unui grup de control nesupus aceluiaşi „tratament”. Rezultatele obţinute de primul grup au fost remarcabile. Comportamentele recomandate, asociate unor obişnuinţe noi, sănătoase au devenit gradat automate. Dr. Lally şi-a extins apoi domeniul obişnuinţelor studiate, incluzând pe lângă obişnuinţele alimentare ale subiecţilor şi comportamentele din cadrul întreprinderii diverselor acţiuni. Rezultatul acestui studiu a arătat faptul că un singur sfat poate da naştere unei obişnuinţe în cazul unora, în timp ce alţi subiecţi depuneau eforturi constante perioade mai lungi de timp pentru a renunţa la anumite obişnuinţe şi/sau a le înlocui cu unele noi, binefăcătoare, opuse primelor. Ea a dezvoltat astfel o metodologie a procesului formării şi modelării obişnuinţelor, concluzionând faptul că un comportament trebuie repetat un anumit număr de zile la rând pentru a deveni obişnuinţă, deci pentru a fi natural integrat în comportamentul subiectului. Dr. Lally, împreună cu colegii ei de la University College din Londra au concluzionat că o activitate devine obişnuinţă dacă este repetată 68 de zile consecutive! Drept urmare, ar trebui să avem obişnuinţele binefăcătoare corespondente trăsăturilor de caracter sau stărilor pe care ni le-am propus de Revelion să le dezvoltăm… la începutul lunii martie!
Imaginația creatoare și vizualizarea rezultatului final ne ajută să rezistăm tentațiilor
Cercetătorii au mers însă mai departe, studiind efectele rezultatelor imediate obţinute în acţiunile întreprinse comparativ cu recompensele din viitor pentru acţiuni actuale. Matthias Pessiglione subliniază aici rolul extraordinar al hipocampului, al acelei zone a creierului implicate în procesul memorării, vizualizării şi al imaginaţiei. Gratificarea imediată poate fi percepută cel mai adesea senzorial, în timp ce rezultatele viitoare necesită un efort de proiecţie, de vizualizare a propriei fiinţe în ipostaza aleasă, ca fiind deja realizată. Neurocercetătorul menţionat a supus mai mulţi voluntari unui set de întrebări scrise, alăturate unor imagini sugestive în timpul în care aceştia erau supuşi unei investigaţii realizate prin rezonanţă magnetică (IRM). Întrebaţi fiind, de exemplu, dacă ar vrea să mănânce o pungă de chipsuri în acel moment sau ar prefera-o peste o lună, fiind într-o croazieră, s-a constatat că subiecţii care dau dovadă de mai multă răbdare sunt cei al căror hipocamp este mai activ. Aceştia sunt cei care depun un efort mai mare de vizualizare şi imaginaţie. Concluzia este deci aceea că pentru a învinge o tentaţie imediată este necesară vizualizarea rezultatului, căci altfel, atunci când condiţiile devin dificile se revine la starea inițială, abandonând rezoluţiile proprii, deoarece transformarea interioară necesară nu a fost fundamentată încă pe o bază solidă.
Una dintre televiziunile germane transmite în această perioadă o reclamă la ouăle Kinder cu surprize, reclamă ce prezintă reacţiile edificatoare în acest sens ale unor copii foarte dornici să descopere surpriza din ou, cărora li se spune exact în momentul în care vor să deschidă oul că vor mai primi un al doilea ou, dacă nu-l deschid pe primul până când reintră în cameră persoana care l-a oferit. Dincolo de aspectul consumatorist nociv cultivat printr-o astfel de publicitate şi atitudine, reacţiile copiilor sunt amuzante şi evident netrucate, surprinzând extraordinar de bine modul în care copiii găsesc spontan cum să procedeze pentru a-şi învinge marea tentaţie de a deschide oul din dorinţa de a avea peste 20 de minute, de exemplu, al doilea ou. Unii dintre ei încep să se joace cu el fără a-l deschide, dându-i o altă utilitate (de exemplu, făcându-l avion şi purtându-l în mână prin aer) sau încep un alt joc inventiv în care-şi lasă atenţia captată, pentru ca astfel să aibă răbdarea necesară pentru a merita a doua surpriză.
Astfel, de fiecare dată când survine o compulsiune, cum ar fi dorinţa de a relua o obişnuinţă veche, nocivă, în primul rând trebuie să o definim, conştientizând-o, să ne modificăm starea de spirit, concentrându-ne asupra unei alte acţiuni sau stări binefăcătoare, opuse primei, căreia să-i dăm din ce în ce mai multă amploare în fiinţa noastră.
Definește-ți prioritățile
Cortexul prefrontal, activ în stările de impulsivitate, este totodată implicat şi în procesele de concentrare mentală, fiind corelat şi cu memoria de scurtă durată. Astfel se face că o suprasarcină în această zonă a creierului poate fi în detrimentul controlului de sine, afirmă neurocercetătorii. Dr. Fritz-Albert Popp a descoperit în anul 1970 faptul că ADN-ul înmagazinează fotoni. El a constatat că toate formele de viaţă absorb fotoni în ADN-ul lor, ba chiar mai mult, au loc fenomene de schimb de lumină între organisme. Din studiile sale a rezultat faptul că aceşti fotoni erau în strânsă legătură cu gradul de sănătate al organismului, deoarece în zonele trupului care erau slăbite sau bolnave, nivelul de lumină înmagazinat de ADN era în mod semnificativ mai scăzut, putând fi chiar cu totul absent. Popp a observat faptul că stresul este o cauză importantă a afectării ţesuturilor organismului putând fi chiar mai toxic decât expunerea la substanţe cu un anumit grad de toxicitate, cum ar fi ţigările, afirmă el. Astfel, suprasarcina la nivelul cortexului prefrontal, în absenţa unei expansionări armonioase a conştiinţei – pentru ca aceasta să poată îngloba cât mai multe aspecte şi ţeluri – duce la degajarea de fotoni la nivelul zonei tensionate şi la afectarea acestei zone, care poate lua numeroase forme de expresie, de exemplu, acela al sindromului de burn-out. Sintetizând aceasta la nivelul omului obişnuit, atunci când îţi propui mai multe ţeluri în simultaneitate, presiunea creşte şi poţi rata realizarea lor, astfel că este mai bine să faci o listă a priorităţilor pentru ca un ţel – cel mai important – să fie cel principal cu care să începi şi după ce acesta este atins să treci la următorul, exersând totodată cât mai mult expansionarea conştiinţei. Pe de altă parte, exersarea expansionării conştiinţei, de exemplu, prin practica meditaţiei yoghine, împreună cu menţinerea la nivelul supramental produc o energizare cu totul excepţională la nivelul cortexului frontal, aflat totodată în strânsă legătură cu perceperea intenţiilor lui Dumnezeu Tatăl.
Citiți partea a doua a acestui articol.
Citiţi şi:
Conştiinţa Supremă este sursa divină a vieţii noastre
Priza de conştiinţă şi experienţa individuală în manifestare (I)
yogaesoteric
26 martie 2014
Also available in:
English