Cât de periculoasă poate fi lenea?

 

Ca să nu cazi în ticălosul viciu al lenevirii, care-ţi astupă calea desăvârşirii şi te-aruncă în mâinile vrăjmaşilor, este necesar să fugi de orice curiozitate, de orice ataşare pământească şi de orice afacere nepotrivită stării tale. Apoi, se cade a te strădui să asculţi repede de orice povăţuire bună şi de orice îndemn al superiorilor şi părinţilor tăi duhovniceşti, făcând orice lucru la timpul cerut şi aşa cum le place lor.

Orice ai avea să faci, nu întârzia (nu amâna), fiindcă întârzierea oricât de mică la început aduce după sine pe a doua, a treia şi apoi altele. La acestea simţirea înclină mai uşor decât la prima. Ea este aplecată spre cedare, din cauză că-i robită de dulceaţa încercată în a doua, a treia şi în celelalte întârzieri. Atunci şi acţiunea, ori începe foarte târziu, ori adesea este complet părăsită, ca fiind supărătoare. Şi astfel, încet-încet, se dobândeşte deprinderea lenei, care ajunge să ne acapareze în aşa măsură, încât nu mai e de recunoscut, decât atunci când vom începe să facem lucruri serioase şi sârguitoare. Căci din această sârguinţă care ne-a lipsit, recunoaştem că până atunci am stat în trândăvie şi ne dăm seama cu ruşine şi pagubă de atâtea fapte bune ce puteam face. (De aceea, marele Marcu Pustnicul și Petre Damaschin zic: „Cât se sileşte cineva a face ceva bun într-o zi, tot atât este de dator în toate zilele vieții (Filocalie), dacă, adică, ar fi puterea şi osârdia lui”.)

Această lene aleargă pretutindeni şi cu otrava ei otrăveşte nu numai voinţa, făcând-o a lăsa orice lucru din mâini, ci şi orice osteneală și nevoință duhovnicească. Dar ea orbeşte şi mintea, să nu observe pe ce gând iraţional şi rău se întemeiază o astfel de lipsă de voinţă, ca nu cumva văzând acestea, să îndemne voinţa a se grăbi să săvârşească îndată o faptă la care suntem datori. Lenea nu voieşte a ne lăsa să îndeplinim acea faptă, ori, cel puţin, ne sileşte s-o amânăm.

Fiindcă nu-i de ajuns numai a face lucrul ce-l ai de făcut, ci se cuvine a-l face la vremea lui şi cu toată sârguinţa cuviincioasă cerută de calitatea și natura lui esenţială, ca să fie făcut cu toată desăvârşirea, după cum este scris: „Blestemat este cel ce face lucrurile Domnului cu lenevire” (Ieremia 48, 10).

Şi tot acest rău se petrece fiindcă nu-ţi dai seama de puterea acelui lucru bun, să-l faci la vremea lui şi cu gând hotărâtor să biruieşti osteneala şi greutatea adusă de lene noilor oşteni.

Nicodim Aghioritul

Citiți și:

Pericolul insidios al lenei

Unele obstacole, dificultăți și capcane care apar fie când ne hotărâm să urmăm sau să avansăm pe o cale spirituală, fie când… (II)

 

yogaesoteric
16 februarie 2019


 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More