Picioarele omului religios după chipul și asemănarea lui Dumnezeu
Dumnezeiasca alcătuire a chipului uman
„Poporul român e una din minunile lui Dumnezeu în marșul pașilor Lui pe pământ!” (Petre Țuțea).
Genunchiul
Psalmul proorocului David care ne-a înfiat atât de frumos Cartea sufletului Psaltirea, grăiește: „Veniți să ne închinăm și să cădem înaintea Lui și să plângem înaintea Domnului, Celui ce ne-a făcut pe noi” (Psalmul 94,6).
Primul start în orice creștere are loc în copilărie. Piciorul e legat de copilărie și, în mod special, de copilăria intrauterină. Termenul pelasg pais-paidos, care înseamnă „copil”, se aseamănă cu cuvântul pous-podos, ce se tâlcuiește „picior”. Vocația omului e determinată încă din pântecele mamei și înscrisă în calitatea pântecelui matern unde își află cuibul, și în numele pe care îl primește prin Taina Botezului. Vă mai amintiți emoția primilor pași ce au lăsat dâra vieții pe pământ și în inima Mamei, fiorul în sufletul tatălui și al bunicii, spre care soarta ori destinul v-au îndreptat? Pașii aceia catifelați de pruncușor erau aidoma cu cei ai astronauților care au pășit în Cosmos!
„Hotărâtor în existența noastră este codul genetic. Genialul profesor Nicolae Paulescu a demonstrat științific, ca nimeni altul, că actul de procreare este un act de creație subordonat Creatorului suprem care a zis: «Creșteți și vă înmulțiți și umpleți pământul!» (Facere 1,28) Mama noastră consângeană care ne-a născut, dând ascultare acestei porunci dumnezeiești, participă la actul de creație a lui Dumnezeu” (Monah Atanasie Ștefănescu, Fragmente de Epistole, Scara, București, 2016).
Articulația genunchiului este un sistem complex cuprinzând extremitățile a două oase destul de importante (femur și tibie), fața dorsală a rotulei, o capsulă întărită de mai multe ligamente, meniscuri cu ligamentele lor, burse seroase, lichid sinovial. Genunchiul omului este necesar să reprezinte veșnic acordul, legământul și simbolul smereniei creștine, slujirea Domnului Hristos, a Maicii Sale, a Sfinților și niciodată vasalitatea altui semen! Doar în patru ipostaze Omul este necesar să îngenuncheze cu un singur picior, cu piciorul drept: în fața mamei când ia binecuvântarea privind taina cununiei, în fața monarhului când își slujește jertfelnic Patria, în fața cavalerului când primește învestitura nobleței și în fața celei sortite să devină mireasa lui, atunci când îi oferă inelul de logodnă. Câteva frumoase fresce babiloniene, precum „Fântâna țâșnitoare”, reprezintă un războinic îngenunchiat în fața regelui înainte de a pleca la luptă. Are un genunchi în pământ, talpa piciorului întoarsă spre cer, cu excepția degetului mare. Acesta se sprijină pe pământ, ca pentru a primi de la el, la acest nivel precis al contactului, elanul vital de care eroul are nevoie.
Închinarea genunchiului numai Domnului este deopotrivă semnul de recunoaștere al Creatorului! A sta în genunchi în fața lui Dumnezeu înseamnă a sta drept în fața conștiinței tale religioase! Coborârea, închinarea genunchilor pe pământ înseamnă de fapt înălțarea spiritului spre cer! Genunchiul e prin excelență simbolul rugăciunii. Genunchiul închinat pe pământ și capul pe genunchi leagă împreună smerenia cu cererea adresată Tatălui ceresc. „Iar Ilie s-a suit în vârful Carmelului și s-a aplecat la pământ până a atins genunchii cu fața sa” (III Regi 18,42).
Închinarea genunchiului ține de smerenia inimii, de cugetul sufletului, de conlucrarea mâinilor! Marele nostru înțelept traco-get Pitagora era supranumit „învățatul cu genunchiul de aur!”. Rugăciunea cu lacrimi de foc, de pocăință și de salvare se face cu genunchii închinați pe pământ și cu mâinile întinse spre cer. „Iar la vremea jertfei de seară am căzut în genunchi și mi-am întins mâinile către Domnul Dumnezeul meu…….” (Ezdra 9,5). Rugăciunea este necesar întotdeauna să fie însoțită de post, de milostenie, de cuvinte și fapte cuvioase. „Fiecare cuvânt bun este o terapie! Fiecare ființă vie de pe planetă e păstrată într-un singur câmp – câmpul informațional unic al Pământului. Suntem cu toții conectați, spunea savantul rus Piotr Goriaev, la un singur câmp. Fiecare gând, fiecare emoție crează o undă în acest ocean informațional. Starea ta, rugăciunea curată îi influențează pe cei din jur și pe cei de la distanță”.
Mântuitorul omenirii, Iisus Hristos, S-a vestit cu numele Emanuel, S-a pogorât cu numele Iisus, S-a înălțat cu numele Hristos și acest Nume hristic e o înălțare și o lumină mesianică care supune genunchiul celor de deasupra, celor de la mijloc și celor de dedesubt: „Pentru aceea și Dumnezeu L-a prea înălțat și I-a dăruit Lui Nume care este mai presus de orice nume” (Filipeni 2,9).
Picioarele omului este necesar să conțină spiritual în coloanele sale totalitatea energiilor care este necesar să fie realizate privind soarta și închid în ele taina numelui în care i se reflectă destinul! Dacă mâinile, partea bărbătească din omul religios, slujesc conștiinței, inimii, sufletului, picioarele, partea femeiască din noi, ne poartă alături de mâini, de inimă și de suflet pe Calea Pomului Cunoașterii pentru a primi adevărul revelat, dragostea absolută a Iubirii dumnezeiești!
Despre contemplarea Sfântului Nume, Tradiția străbună pelasgă consemnează faptul că numele, tetragrama dumnezeiască cuprinde în sine toate Numele. Acestea sunt înscrise în inima fiecăruia dintre noi. Fiecare din ele constituie sâmburele nostru care e și „persoana” noastră, cea pe care suntem chemați s-o devenim, în viață mântuindu-ne (Belanginele, III,7).
Marele Pavel în cer și pe pământ ne învață necontenit întru lucrarea noastră duhovnicească activând deopotrivă într-o deplină armonie hristică: conștiința, inima, sufletul, mâinile și picioarele! Pentru aceea „îndreptați mâinile cele ostenite, și genunchii cei slăbănogiți” (Evrei 12,12) și continuă cel căruia Socrate al nostru Petre Țuțea îi spunea cu onoare, evlavie și demnitate: „Pavel e cât toată Mediterana și mai mult!” „Faceți cărări drepte pentru picioarele voastre așa încât cine este șchiop să nu se abată, ci mai vârtos să se vindece” (Evrei 12,13). Și, continuă Socrate al nostru într-un „frac” vărgat, dar cu tunet de clopot la o conferință în plină iarnă în Agora Aiudului: „Istoria românilor dezgolită de crucile de pe scuturile voievozilor e egală cu zero. Că doar voievozii nu s-au bătut pentru ridicarea nivelului de trai! Istoria se face cu Biserica!” (321 de vorbe memorabile ale lui Petre Țuțea, Ed. Humanitas, București 1993).
Marii noștri voievozi, precum înaintașii lor regii pelasgo-traco-geto-daci nu au îngenunchiat decât în fața lui Dumnezeu, Împăratul tuturor regilor și împăraților. De aceea Tatăl ceresc le-a păstrat Patria pe care le-a dat-o în har, înțelepciune, tradiție, jertfă, iubire, continuitate, dăinuire.
Simbolistica genunchilor arată: rugăciunea fierbinte, smerenia, dreapta credință, căderea în păcat urmată de ridicarea în faptă imediată în așa fel încât să ai mai multe ridicări decât căderi! Mitropolitul Teolipt al Philadelfiei arăta că „plecarea genunchilor închipuie căderea păcatului de la noi și prilejuiește mărturisirea lui; iar ridicarea înseamnă pocăința, închipuind făgăduința unei vieți întru virtute” (Dr. Pavel Chirilă, Pr. Mihai Valica, Meditație la Medicina Biblică, Ed. Christiana, Buc. 1992).
Iconografia creștin-ortodoxă prezintă adesea încheietura genunchilor ca o imagine concentrică vădind lăcașul unor energii iradiante. La mișcarea de închinare-îngenunchiere participă aproape toți mușchii; practic toate segmentele trupului. Călugării știu ei ce știu. Primul mădular care ostenește de drumurile lungi ale cărărilor vieții este încheietura genunchiului. Pruncii primesc abecedarul vieții lor de la mama-marele pedagog, fiind ținuți pe genunchii ei fierbinți în legănarea rugăciunii, a cântecelor și a mulțumirii lui Dumnezeu și a Maicii Sale Maria.
Gamba e partea membrului inferior cuprinsă între genunchi și laba piciorului, osul ei central e tibia. Istoria ne amintește de antichitatea marilor legiuni pedestrașe ale traco-elinilor și traco-ilirilor. De la laba piciorului la genunchi, gambele simbolizează întreaga forță de realizare a seminței până la maturitate, de la concepție până la naștere. Pe de o parte, e forța de creștere a copilului în pântecele mamei sale și, pe de altă parte, forța de creștere a Omului de la naștere la încoronarea sa. Gambele îi sunt date Omului pentru a umbla pe pământul exterior, dar ele pot parcurge și pământurile interioare, sprijinindu-se pe niște „picioare” noi, ca niște semințe noi, unde se adună energiile: rinichii ‒ „picioarele” celui de al doilea etaj al trupului, etajul Ființei. Simbolismul piciorului este complementar cu acela al labei piciorului ca simbol al vieții: dezgolirea piciorului la bărbat înseamnă arătarea puterii și bărbăției, iar la femeie sensibilitatea, gingășia, farmecul și frumusețea ei. Când femeia își are fața acoperită, frumusețea ei emană prin armonia picioarelor ca o încântare a cântării. Viața pământeană a Omului se cuprinde între Alfa și Omega picioarelor sale care încep mișcarea prin mers și o sfârșesc prin oprirea mersului.
În sens strict anatomic, „picior” înseamnă numai porțiunea distală a membrului inferior de la articulația gleznei în jos înspre călcâi. Femeia, care este un monument al gingășiei prin excelență, prin firea ei astfel hărăzită e predispusă unei fineți a gleznei care evocă noțiunile de plecare, de sosire, provocând uneori / deseori rafinament, îndemânare, încântare dar și fiori. „Femeia este primăvara vieții! Femeia este zâmbet de martie-n floare! Femeia este viață și viața suntem noi!” (Calinic Episcopul, Mersul printre stele, Ed. Episcopia Argeșului și Muscelului, Curtea de Argeș, 2007)
Călcâiul este un fel de stâlp de bază al omului, fiind caracterizat prin poziția verticală. Când îi lovești călcâiul, omul cade. Scorpionul, șarpele de regulă când mușcă omul, îi înțeapă călcâiul. Legenda ne spune că Ahile, cel „iute de picior”, marele erou al tracilor, personajul preferat al marelui poet Homer, la nașterea sa a fost cufundat de nimfa Thetis, mama lui, în apele Styxului pentru a-l face nemuritor. Dar ținându-l de călcâi, locul a rămas vulnerabil, iar la asediul Troiei o săgeată otrăvită a lui Paris l-a lovit în călcâi murind, dar rămânând nemuririi tendonul lui Ahile.
Oedip, vlăstarul regal al Tebei, e prevestit de Oracol că își va ucide tatăl și se va căsători cu propria mamă, astfel că la nașterea sa, servitorul care a fost însărcinat să scape de prunc l-a atârnat de călcâi într-un copac, lăsându-l pradă fiarelor. Păstorii din Corint l-au găsit și l-au încredințat regelui lor. Aflând proorocirea, Oedip pleacă din Corint să nu se împlinească cele prevestite părinților, și luând calea Tebei, va împlini în cele din urmă cele ce nu ar fi fost indicat să se înfăptuiască.
Piciorul omului își lasă urma pe pământ în funcție de caracterul său pe cărări bune ori rele. Marele Sfânt geto-dac Dionisie Areopagitul scria că „picioarele îngerilor sunt aidoma sprintenelii lor și mișcării avântate și veșnice care îi poartă spre cele dumnezeiești; de aceea, teologia îi zugrăvește cu aripi la picioare” (PSEO, 63).
Tradiția pelasgă ne spune că picioarele valahilor au fost create mai întâi pentru Călușul oltenesc, apoi pentru toate celelalte jocuri populare de pe întreg cuprinsul Daciei Mari.
Pe munte, pe șes, pe deal, pe câmpie, uneori și pe ape, ca Mântuitorul nostru Iisus, pe cărare, pe potecă, pe drum se pășește doar cu picioarele încălțat ori desculț așa cum ne povățuia fericitul monah Atanasie Ștefănescu, cuviosul slujitor al Mănăstirii vrednicului stareț Justin Pârvu, Petru Vodă. „Vă recomand să umblați desculț vara când este cald. Pământul conține electricitate și tonifică sistemul nervos. Scoate din noi ce este nefast. Mai de mult oamenii umblau desculți și nu mai aveau reumatism” (Monah Atanasie Ștefănescu, op. cit.). În ceea ce mă privește, am urmat strict îndemnul părintelui Atanasie. Încă din copilărie și până azi umblu desculț pe iarbă, pe piatră, pe pământ, pe nisip simțindu-i continuu sacra terapie.
Terapia dumnezeiască
În expresia cea mai vie a dragostei Sale față de Om, căruia i-a imprimat Chipul Său dumnezeiesc, Atotcreatorul a proiectat pe suprafața pielii trupului toate organele trupului sub formă de linii ori puncte de natură energetică. Presopunctura a fost cunoscută de sacerdoții pelasgo-traci încă din Zorile Facerii, presopunctura care a fost preluată ulterior de triburile trace în expansiunile lor și împământenită între semințiile galbene. De abia în anul 1913, medicul japonez K. Hirata a stabilit benzi transversale pe pielea capului, gâtului, trunchiului, membrelor superioare și inferioare. Experiența lui a fost continuată apoi de confratele Masunaga. „Membrele superioare prin degete și celelalte centre ale palmelor au corespondentul tuturor organelor începând de la sinusuri, ochi, urechi, plămân, inimă, ficat, pancreas, rinichi, veziculă biliară, splină, colon, vezică urinară, organe genitale, intestin subțire……., se iau la întrecere cu degetele și tălpile picioarelor prin renumita terapie japoneză sokushindo, astfel: organele situate în jumătatea dreaptă a trupului (ficat, vezică biliară, apendice, o parte din intestinul gros), iar pe cea stângă, organele respectivei jumătăți de trup (inimă, splină, cealaltă parte a intestinului gros). Restul celorlalte organe se află proiectate deopotrivă pe ambele tălpi (Dr. Sabin Ivan, Un masaj la îndemâna oricui – Presopunctura, Ed. Medicală, București-1983).
Nu întâmplător sacerdoții traco-geto-daci, medicul absolut Iisus Hristos și apoi ucenicii ucenicilor Săi ne-au recomandat permanent să ne îngrijim, să ne ocrotim și să ne iubim deopotrivă sufletul și trupul, respectiv toate organele trupului ca și cum ar fi unul singur. Amin!
Autor: prof. Gheorghe Constantin Nistoroiu, teolog
Citiți și:
Atunci când închidem ochii la Lumea Fizică, materială, se deschid ochii cei tainici ai sufletului, care apoi sunt impresionați într-un mod extraordinar, mirific de Lumina Dumnezeiască (I)
Inima creștinului ortodox – Sângele dorului pământesc și ceresc
Mâinile omului religios sunt după chipul și asemănarea lui Dumnezeu (I)
yogaesoteric
29 octombrie 2026