Categorie de navigare

Actualitate

Marile companii farma șantajează cu vaccinul și vor să pună mâna pe active de stat: își extind puterea îndatorând state întregi

Marile companii farmaceutice care produc vaccinuri anti-coronavirus pentru țările Americii de Sud (și nu numai) pun presiuni pe guverne, atât în ce privește exonerarea companiilor de răspunderea legală pentru efectele secundare ale vaccinurilor, cât și cu privire la eventuala garantare a plății acestora cu active de stat. Am putea deduce…
Mai mult...

Dezvăluiri din culisele procesului de la Cluj. Episodul 2

Dezvăluiri edificatoare din culisele procesului ce s-a încheiat recent la Cluj, în care 12 cursanți au consimțit să facă jocul murdar al unor procurori corupți, acceptând să acuze pe nedrept oameni nevinovați pentru a obține – zice-se drept pretinse despăgubiri halucinante – sume imense de bani sau o faimă stranie Episodul 2 – Viața ca…
Mai mult...

Vedem zilnic o clasă politică lipsită de esență, de asumare, vedem așa-ziși lideri care nu își asumă faptele, discursurile, ideile

Mă gândeam, aseară, privind în gol televizorul, pe care mișunau canale de știri, cât de serbede și lipsite de substanță sunt toate aceste emisiuni politice și rememoram serile în care așteptam să ascult un lider de partid. Indiferent cât de pătați sau nu sunt, cât de falși și aroganți, cât de opulenți, însă partidele aveau lideri. Da!…
Mai mult...

De la adoptarea Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului au trecut mai mult de 70 de ani. Nimic nu mai este la fel ca atunci

Ca și în feudalism (împotriva căruia s-au pornit toate revoluțiile și războaiele civile, inclusiv revoluția franceză din 1789, inclusiv războiul civil american din 1860-64), oamenii au redevenit obligați să suporte startul ratat în viață. Copii de la țară, copii din mediile sărace, nu mai au acces real la educație, care a fost…
Mai mult...

Fostul vicepreședinte al Pfizer: „Dictatura covid a fost pregătită și repetată de ani de zile, ca niște manevre militare!”

Fostul vicepreședinte al companiei Pfizer și șef al departamentului științific, dr. Michael Yeadon a lansat un avertisment sever lumii întregi cu privire la programele de vaccinare și la măsurile politice legate de ele. Yeadon susține că acestea au drept scop instituirea „unui control totalitar asupra întregii populații pentru…
Mai mult...

Iulian Capsali: „Ne distrug copiii!”

Copiii, inclusiv cei de 5-6 ani, să poarte mască la ore este un chin lipsit de absolut orice argument medical. Dimpotrivă, sistemul respirator, în spațiul închis al clasei, este afectat, la fel ca și psihicul copilului. Dar Lumea Nouă Globalistă are nevoie de copii bolnavi și învățați de mici cu obediența și lipsa de relief a societății…
Mai mult...

Cercetătorii belgieni consideră starea de urgență și atitudinea autorităților cu privire la combaterea coronavirusului ca fiind amenințătoare pentru…

Cercetători din universitățile belgiene au analizat impactul crizei provocate de pandemie asupra democrației, ridicând totodată problema legitimității concentrării puterii, în această situație excepțională, scrie Le Soir. Cu mai bine de 15 luni în urmă, au fost luate primele măsuri de izolare în Belgia. Acestea au fost adoptate de…
Mai mult...

Eurobarometru: 59% dintre români au o opinie neutră sau nefavorabilă despre Uniunea Europeană

Conform unui sondaj realizat de Eurobarometru publicat de Parlamentul European, românii sunt foarte încrezători în Uniunea Europeană, 73% fiind încântați de planul european de redresare economică, dar sunt foarte pesimiști în privința modului în care va decurge situația economică națională. Un nou sondaj comandat de Parlamentul…
Mai mult...

CIA se laudă online cu atitudinea „woke” pe care o adoptă. „China și Rusia râd în hohote”, spune fiul lui Donald Trump

Într-un video de recrutare publicat de CIA, o tânără spune că este mândră că este un „milenial cisgender”, „intersecțional” și dintr-o minoritate etnică… și că lucrează pentru CIA. Dar videoclipul americancei de origine hispanică, în vârstă de 36 de ani, difuzat pentru a promova diversitatea în cadrul agenției de informații americane, a…
Mai mult...

Vaccinurile sunt neputincioase împotriva unor mutații ale coronavirusului

Biroul European al OMS primește cu regularitate rapoarte despre mutații ale virusului SARS-CoV-2 care continuă să se răspândească în toată Europa, provocând îngrijorare. Rezultatele cercetărilor științifice denotă că unele dintre mutațiile covid-19 pot fi semnificative și s-ar putea ca vaccinurile să nu poată acționa asupra lor, a…
Mai mult...

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More