Lirismul fascinant al cosmogoniei eminesciene
„Porni luceafărul. Creşteau
În cer a lui aripe,
Şi căi de mii de ani treceau
În tot atâtea clipe.
Un cer de stele dedesupt,
Deasupra-i cer de stele
Părea un fulger nentrerupt
Rătăcitor prin ele”. (M. Eminescu, Luceafărul)
Omul, ca supremă fiinţă trăitoare pe acest Pământ, înzestrat cu simţurile ascuţite ale observaţiei,…
Mai mult...
Mai mult...