Ce putem face atunci când conştientizăm că un fapt sau un aspect de criză existenţială este de fapt un test spiritual

de Justina Cojan

Citiţi aici articolul anterior:

Despre încercările spirituale şi modul în care acestea pot fi depăşite

Dacă vom avea suficientă luciditate şi discernământ spiritual vom conştientiza testul şi vom aborda una din atitudinile spirituale cele mai potrivite pentru depăşirea lui. În acest sens, fără a trata în mod exhaustiv aceste aspecte, vom putea aborda una sau mai multe din următoarele atitudini spirituale:

1. Să amplificăm practica spirituală înţelegând modul exact în care vom putea acţiona;

2. Să avem în vedere faptul că judecăţile nu se emit decât asupra propriei noastre fiinţe şi nu orice fel de judecată, ci doar aceea menită a ne transforma;

3. Putem descifra natura testului spiritual şi amplifica în fiinţa noastră cu discernământ o anume calitate, putem aborda o atare atitudine care să restabilească echilibrul ce tinde să fie perturbat de testul la care suntem supuşi pentru a nu lăsa să se amplifice în fiinţa noastră efectele lui devastatoare;

4. Să transmitem mental celui care greşeşte gânduri constructive, de iubire şi rugăciune, pentru că doar aşa îi putem ajuta şi implicit ne putem ajuta foarte mult;

5. Să avem în vedere că ceea ce recompensează este doar iubirea. A ne aştepta la perfecţiune în iubirea umană este o amăgire; ea poate fi însă perfecţionată doar când o îndreptăm spre Dumnezeu. Astfel, mai întâi vom căuta să descoperim iubirea lui Dumnezeu şi apoi prin iubirea Sa, vom putea iubi orice şi pe oricine dorim;

6. Să ne purificăm dorinţele; dorinţa care dă viaţă să fie încurajată, iar cea care produce durere trebuie să fie învinsă prin înţelegere. Pentru purificarea dorinţelor avem nevoie de inteligenţă, căci inteligenţa ne va duce la simplitatea spiritului iar adevărata simplitate este forma cea mai înaltă a spiritualităţii;

7. Să ne dezvoltăm discernământul spiritual, pentru a descoperi singuri ceea ce este esenţial pentru evoluţia noastră, să eliminăm lucrurile mai puţin importante, deoarece a pune neesenţialul în faţa esenţialului implică nefericire, luptă zadarnică, dezamăgire, îngrijorare, suferinţă;

8. Să eliminăm, pe cât posibil contradicţiile care mai pot exista între viaţa noastră particulară şi viaţa noastră ca membru al unui grup sau al unei societăţi, care ne privează de libertate spiritul, care este, de fapt, adevărata libertate a fiinţei umane. Această libertate ne va duce pe drumul iertării şi al iubirii deoarece iertarea este primul pas spre iubire. Să nu uităm a cere iertare şi a fi iertători deoarece iertarea este forma cea mai umană a felului nostru de a ne manifesta;

9. Să avem o convingere deplină că fiecare pas al unei încercări depăşite ne eliberează de angoase, de nelinişti, de îndoielile care ne mai bântuie;

10. Putem cere plini de umilinţă ajutorul Ghidului nostru spiritual pentru a ne acorda ajutorul şi Graţia Sa.

Ghidul spiritual deşi cunoaşte perfect şi în totalitate desfăşurarea şi mersul lucrurilor în perspectivă, pentru toţi şi pentru fiecare în parte, lasă ca toate să se petreacă după un plan divin în care fiecare ne vom integra pe măsura nivelului nostru spiritual. Mai mult, adesea, ne avertizează global sau individual asupra testelor sau încercărilor la care vom fi supuşi dar celor care nu le este dat să înţeleagă vor fi „surzi” la aceste avertismente. Astfel, într-un mesaj din februarie 2006, transmis de Grieg, sunt prefigurate evenimentele ce s-au petrecut începând din toamna lui 2006 şi continuând, în polemici deschise, până în 2007, în cadrul şcolii noastre de yoga.

Odată cu aceste previziuni Ghidul nostru spiritual punctează atât motivaţia apariţiei testelor spirituale cât şi modalitatea de de a le depăşi:
„Etapei în care şcoala noastră spirituală a fost supusă la încercări spirituale venite din afară îi urmează o perioadă în care ne vom confrunta cu demonii, zaţurile şi mizeriile care mai există în fiinţa unora dintre noi. Acestea se hrănesc din orgoliile, răutăţile şi meschinăriile noastre, care devin posibile când inteligenţa doarme şi bunul simţ este absent. Altfel spus, după ce forţele răului pline de cruzime şi viclenie au urmărit să ne distrugă din afară şi au eşuat, demonii şi forţele satanice urmăresc să declanşeze acum un alt gen de bătălie, chiar în inima celor slabi, receptivi la influenţele negative. Exacerbarea orgoliilor, stări de intoleranţă, suspiciuni neîntemeiate, frici inutile, presupuneri nebuneşti, egoisme mascate vor ţinti în mod perfid distrugerea stării de unitate şi fraternitate în şcoala noastră spirituală. Luciditatea şi atenţia ne vor da posibilitatea să trecem uşor peste acestea.
 
De la mic până la cel mai mare, fiecare dintre voi trebuie să-şi trezească şi să-şi amplifice starea de UNITATE şi FRATERNITATE, precum şi starea de IUBIRE, BUN SIMŢ, BUNĂVOINŢĂ, INTELIGENŢĂ şi UMILINŢĂ, căci toate acestea sunt mai necesare ca niciodată.

Vă rog deci, fiecare dintre voi să reflecteze la importanţa iubirii aproapelui în această şcoală spirituală, la însemnătatea umilinţei, a dăruirii dezinteresate şi a blândeţii, pentru ca o stare de fraternitate desăvârşită să ne unească pe toţi cu unul şi pe unul cu toţi. Fiecare dintre noi trebuie să-şi dea seama că în starea noastră de comuniune autentică, în starea noastră de frăţie spirituală se află o tainică şi gigantică forţă, care ne permite să spulberăm aproape fără efort orice rău care urmăreşte sau a urmărit vreodată să ne distrugă.”

Deşi Ghidul spiritual ne-a avertizat, totuşi au fost unii dintre noi care au crezut cu convingere că nu pentru ei sunt aceste previziuni şi având „minţile furate“ s-au comportat ca atare, căzând la testul spiritual prefigurat şi mai mult au atras după ei şi alte fiinţe, înfăptuind cel mai grav păcat posibil şi anume deturnarea unor fiinţe umane de pe o Cale spirituală. Acest fapt a fost posibil datorită lipsei de încredere şi a slăbirii credinţei în Ghidul spiritual. Într-o asemenea situaţie, chiar fără să ne dăm seama, sistemul nostru de valori spirituale suferă o gravă alterare iar mintea cu raţiunea ei, deasupra inimii, ne convinge că facem bine hrănindu-ne ambiţiile şi voinţa cu iluzii deşarte. În astfel de situaţii discipolul îşi imaginează Ghidul spiritual ca fiind o fiinţă obişnuită şi relaţia dintre ei este privită ca şi relaţia dintre două fiinţe umane obişnuite. Ghidul spiritual nu mai este privit ca Sinele Divin şi cel în cauză îşi pierde calitatea de discipol, îşi pierde bunul cel mai de preţ, ghidarea sau orientarea spre realizarea Sinelui.

În confruntarea cu încercările spirituale, de tot felul, cărora nu le putem afla singuri dezlegarea, singura şansă este Ghidul nostru spiritual care nu doreşte nimic altceva decât să ne asumăm printr-o atitudine spirituală corespunzătoare depăşirea acestor teste. Mai mult chiar, Ghidul spiritual trimite către discipolul „încercat” rugăminţi sincere şi compasive pentru ca acesta să realizeze situaţia de fapt şi să se „trezească”. Când rugăminţile Ghidului spiritual rămân fără răspuns, această trezire nu se petrece, testul nu poate fi depăşit şi pentru discipolul, în această situaţie „repetent”, apare regresul. Mai mult decât atât se va petrece un fapt inevitabil şi cu adevărat grav asupra căruia Ghidul nostru spiritual ne avertizează şi anume: „Când discipolul regresează Ghidul spiritual dispare.” Rămâne singur timpul şi dorinţa fiecăruia dintre cei rătăciţi de a reveni cu umilinţă şi smerenie la picioarele Ghidului spiritual pentru a primi ajutorul şi a reveni pe Calea spirituală abandonată.

Ghidul nostru spiritual ne avertizează asupra faptului că: „Aproape toate încercările sau testele spirituale la care fiecare fiinţă umană, fără excepţie, este supusă atunci când se angrenează pe o cale spirituală, cât şi toate tentaţiile sau ispitele care îi apar în viaţă în anumite situaţii sunt puse la cale de demoni sau entităţile satanice care au fără îndoială un rol în cadrul jocului divin al manifestării.“

Astfel, capacitatea de a conştientiza prezenţa, natura şi amploarea unui test spiritual ţine de esenţa şi autenticitatea noastră ca şi discipoli. Dacă suntem discipoli slabi lipsiţi de energie vitală, pesimişti, sceptici, dependenţi, vorbim urât despre şcoala spirituală în care suntem integraţi, despre Ghidul nostru spiritual, atunci şansele să depăşim singuri testele spirituale care ne sunt date la un moment dat sunt minime. Cu toate acestea, apelarea Ghidului spiritual, implorarea cu credinţă şi umilinţă a ajutorului Lui nemijlocit ne poate ajuta să depăşim cu bine testul spiritual care ne este dat. Atunci când suntem conştienţi că ne confruntăm cu un test spiritual în legătură cu Ghidul nostru spiritual, când suntem încercaţi pentru a ne proba credinţa şi încrederea în El, Ramakrishna spune că nu este altă soluţie mai bună pentru discipol decât: „să fugă cât mai repede de acea tentaţie evidentă.”

Există de asemenea, o categorie de discipoli, tip buruiană, cărora oricâte eforturi ar face în imensa sa compasiune Ghidul spiritual nu li se par de niciun folos. Aceşti discipoli persistă într-o stare de răceală, neîncredere şi inerţie care-i va face să nu poată depăşi „cuvenitul” test spiritual. Apare o oscilare sistematică în a mai crede sau nu în şcoala spirituală, în Ghidul ei spiritual, care duce inevitabil la starea de rătăcit pe calea spirituală.
Rătăciţii, cei care au căzut la testele spirituale sau se lasă influenţaţi de alţii, au tendinţa să-i atragă şi pe alţi rătăciţi care manifestă aceste tendinţe. De regulă, fiinţele rătăcite sunt aceia dintre noi care, datorită aplicării în mod dezordonat şi fără discernământ a tehnicilor primite, blamează şi condamnă atât şcoala noastră spirituală cât şi pe Ghidul nostru spiritual. Ei vor oscila o perioadă în a-şi da seama de starea lor bizară, după care vor părăsi şcoala spirituală şi pe Ghidul spiritual rupând relaţia Ghid spiritual-discipol în care au existat până atunci.

Apropierea de Ghidul spiritual a fost o opţiune sinceră impusă de necesităţile şi căutările spirituale ardente la care fiinţa umană a ajuns la un anumit moment dat. Dacă această apropiere s-a făcut cu sinceritate, deschidere şi o credinţă de nezdruncinat în autenticitatea Ghidului spiritual ea nu trebuie să se schimbe chiar dacă Ghidul spiritual ne supune la o serie de probe pe care trebuie să le trecem pentru a ne fortifica spiritual. În nemărginita Lui compasiune Ghidul spiritual chiar ne avertizează în legătură cu apariţia testelor spirituale dar numai în funcţie de atenţia şi discernământul spiritual dobândit de fiecare dintre noi le vom putea înţelege.

La un anumit moment dat Grieg mi-a transmis textual: „Fii atentă când vei fi încercată, căci de încercări nu scapă nimeni. Dar nu trebuie să pierzi din vedere că atunci când fiinţa nu este adusă la pământ de o încercare sau altfel spus ea trece cu bine anumite teste aceasta o face totodată şi mai puternică şi mai matură şi o propulsează spre noi trepte spirituale.” Sunt ferm convinsă că mulţi dintre noi vom fi primit de la Grieg cu dragoste nemărginită un astfel de avertisment. După cum l-am luat în considerare sau nu, a însemnat dovada maturităţii noastre spirituale.

Testele ca atare şi uneori modul criptat în care suntem avertizaţi ne pot provoca nelinişti, nelămuriri şi chiar decepţii. Vom vedea atunci cât de puternică era încrederea şi credinţa, clamată, în Ghidul nostru spiritual şi ne vom putea evalua singuri forţa sincerităţii noastre sau pe cea a ipocriziei. Vom fi convinşi, în funcţie de intensitatea cu care acestea se manifestă, în confruntarea fiinţei noastre cu testele spirituale la care suntem supuşi la un anumit moment dat, de adevărata noastră valoare spirituală, de stadiul evolutiv în care ne aflăm. Şi indiferent de câte teste spirituale ar depăşi sau nu discipolii, Ghidul spiritual rămâne mereu acelaşi, deoarece El ne priveşte ca şi esenţă a Unicului.  

Trebuie să înţelegem de asemenea, că atunci când sunt făcute, avertizările sau atenţionările Ghidului spiritual, integrează în egală măsură absolut orice aspect existenţial. Pornind să realizez aceste materiale am primit la un moment dat de la Grieg, îndemnul: „Dar nu trebuie să te grăbeşti.” Am înţeles în mod exclusiv acest sfat, să nu mă grăbesc, şi nicidecum că îndemnul Lui grijuliu ar avea în vedere viaţa în amănuntul sau ansamblul ei. În acea zi şi în cele următoare, ca un făcut, mă grăbeam în toate „ignorând” sfatul primit. Cu această atitudine de grabă generalizată şi chiar nejustificată m-am împiedecat şi m-am traumatizat fizic destul de serios. Mi-am adus aminte, instantaneu, de sfatul primit dar era prea târziu. Ne mai gândim uneori cu năduf că aceste avertizări ar fi trebuit să fie mai clare şi la obiect uitând că înţelegerea este un dat al fiecăruia în funcţie de KARMA. Aşa stând lucrurile am verificat pe „propria mea piele” faptul că întotdeauna înţeleptul va lua aminte iar ignorantul va suferi necesar

Chiar şi aşa orice altceva s-ar petrece trebuie să înţelegem că Ghidul nostru spiritual este cel care ne „deschide” ochii pe calea spirituală, ne ajută să trecem prin prefacerile spirituale şi nu face nimic în locul nostru. Desigur nu ne supune la teste spirituale despre care am citit sau ştim că le-au avut de trecut adevăraţi discipoli ai altor Ghizi spirituali. Aşa cum un părinte îi transmite fiului lui toată grija şi atenţia, tot astfel, analogic vorbind, procedează şi Ghidul nostru spiritual.

Neîncrederea, nesinceritatea, slăbirea aspiraţiei, sunt învelişuri protectoare ale EGO-ului. Când bucuroşi descoperim că am distrus un înveliş se manifestă un altul mai rafinat, mai ascuns pentru ca atenţia noastră să fie mereu trează şi cu mult mai puternică. Ca urmare a unei SADHANA sau practici spirituale perseverente în locul discuţiilor interminabile fără niciun miez, cu care ne-a obişnuit EGO-ul, mintea va dobândi o stare de linişte şi vom putea auzi clar învăţăturile Ghidului spiritual care ne inspiră, ne ajută şi ne ghidează pentru a putea depăşi obstacolele inerente cu care ne confruntăm în viaţă.

Vocea sufletului, vocea conştiinţei discriminatorii va reduce la tăcere EGO-ul zgomotos şi acaparator. Cu cât vom asculta mai mult cu sufletul cu atât mai mult înţelegerea noastră va deveni mai profundă şi mai benefică. Atunci când unii aspiranţi, practicanţi sau discipoli îşi pierd încrederea în Ghidul spiritual, viziunea lor asupra Ghidului spiritual se întunecă, se schimbă şi tocmai de aceea ei nu mai pot beneficia, chiar la scurt timp, de darurile şi susţinerea spirituală pe care acesta le-o oferă. Referitor la aceste aspecte, Grieg ne spune că: „În cazul în care cădem la mai multe probe spirituale, aceasta ne face să devenim din ce în ce mai slabi şi chiar vulnerabili la unele influenţe demoniace. Toate acestea îi fac pe unii să regreseze şi chiar le schimbă viziunea asupra Ghidului spiritual şi chiar asupra căii spirituale pe care ei se află.”

Atunci când o fiinţă umană cade, după ce este pusă faţă în faţă cu anumite încercări spirituale, modul ei specific de a privi propria sa realitate lăuntrică se schimbă într-un anume fel şi odată cu aceasta se schimbă şi modul ei de a-i privi pe ceilalţi sau altfel spus realitatea exterioară. În cazul în care viziunea noastră este distorsionată datorită regreselor care apar după ce am căzut la unele probe spirituale importante, ochii noştri întunecaţi fac să pară numai pentru noi o urâţenie halucinantă, care în realitate nu există pentru cei care au o viziune armonioasă asupra realităţii. Atunci când, prin urmare, o fiinţă umană începe să fie tulburată şi se rătăceşte din punct de vedere spiritual, ea îi judecă pe ceilalţi oameni după propria sa stare de regres, după propria sa prăbuşire psihică şi perversitate, care îi apare în astfel de cazuri în universul său lăuntric. Atunci Ghidul nostru spiritual ne transmite gânduri asupra cărora meditând să realizăm necesitatea spirituală a tot ceea ce ni se petrece: „Cel demoniac vede binele ca fiind rău şi răul ca fiind bine. Orice aspect al realităţii întocmai aşa cum este privit exact astfel el ne apare.”

De asemenea un străvechi principiu al înţelepciunii tantrice spune: „Orice fiinţă, orice lucru, orice aspect al realităţii, orice forţă a naturii şi orice fenomen, în funcţie de viziunea sau altfel spus în exactă conformitate cu punctul nostru specific de vedere, astfel ne apare.”

De asemenea Grieg ne avertizează să fim foarte atenţi asupra faptului că: „După ce cad la unele probe spirituale importante, unele fiinţe umane, pline de orgoliu spiritual, încep să acţioneze mai mult sau mai puţin conştient, pe ascuns şi cu viclenie, pentru a-i îndepărta pe aspiranţii care se află pe Calea spirituală de contactul subtil cu Ghidul spiritual sau pentru a le induce într-un mod insidios o stare de totală neîncredere în El.”

În acest sens, Ramakrishna ne spune că: „Aspirantul care nu vede în Ghidul spiritual nimic altceva decât un om obişnuit nu poate realiza nici un progres în viaţa spirituală. Totodată aspirantul trebuie să-şi dea seama că Ghidul său spiritual este deasupra criticilor şi a insultelor meschine.”

Din învăţătura transmisă de Grieg şi asimilarea ei vom putea, fiecare dintre noi, să înţelegem un fapt esenţial şi anume că: „Absolut totul în practica spirituală ne indică faptul că numai o fiinţă umană pe deplin iluminată spiritual poate recunoaşte cu adevărat dacă o altă fiinţă umană este în totalitate iluminată spiritual.”

Citiţi şi:

Ce urmăreşte yoghinul prin practica yoga

În călătoria noastră spirituală oricine poate face un salt direct de la nivelul de jos, la cel mai înalt

Testele spirituale şi practicanţii avansaţi

yogaesoteric
decembrie 2008

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More