Ce urmăreşte yoghinul prin practica yoga
de profesor de yoga Gregorian Bivolaru
Ce urmăreşte de fapt yoghinul?
Ce vrea el prin practica yoga?
El vrea ceea ce mai puţin sau mai mult vrem cu toţii, cel mai adesea poate fară să ştim foarte clar. Yoghinul aspiră frenetic să îmbratişeze cu microcosmosul sau conştientizat Macrocosmosul sau Universul care întotdeauna îl îmbrăţişează, el caută să cuprindă cuprinderea infinită ce îl cuprinde neîncetat.
Prin urmare yoghinul vrea sa îmbraţişeze şi năzuieşte să cuprindă cuprinderea ce îl cuprinde. Fie ca suntem yoghini sau fiinţe umane comune, fară preocupări spirituale deosebite, conştient sau nu, suferim cu toţii de a nu putea sa fim TOTUL. O asemenea aspiraţie spontana către totalitate se manifestă cu tendinţa de a îngloba mediul ambiant, de a-l absorbi in tine.
În YOGA aceasta se numeşte trecerea mediului extern în mediul intern al universului nostru lăuntric, iar omologarea acestei reflectări depline va fi nemijlocit autetificată în noi prin apariţia unei armonii inefabile ce va fi trăita sub forma unei fericiri oceanice cu nuanţari nesfărşite.
Aceasta aspiraţie catre totalitate este proprie întregului real manifestat, dar numai la om, şi nici aici întotdeauna, ea reuşeşte cu adevarat. La nivelul organicului ea îmbracă forma inferioară a “cuceririlor”mediului ambiant, a devorării lui, a unei instaurări despotice asupra lui. De altfel , în orice despot se află această invaliditate, această neputintă de a transforma fiinţa comunitaţii care îl cuprinde în mediul sau intern, o neputinţă de A FI, până la urmă. Există în despotism, zbaterea şi ridicolul unei boabe de spumă care vrea sa se înstăpanească asupra mării într-un chip exterior: despotul nu absoarbe în el comunitatea care l-a făcut cu putinţă, ci o imbratişează silnic.
Trecerea mediului extern în mediul intern este, s-ar parea intrarea în condiţia lui”A FI”. Aici trebuind sa se înteleaga ca dăm un sens plin lui A FI . În ordinea biologică, o primă încercare de a intra în condiţia de A FI este FOAMEA. : ea este însă o încercare ratată, pentru că trecerea mediului extern în mediul intern se realizează parţial şi ia forma simplei asimilari. Urmează apoi RESPIRAŢIA, pe care yoghinii o glorifică ca pe un mod foaarte important de acces la fiinţă deoarece permite o gamă nesfarşită de efecte extraordinare, dar şi aceasta ramâne tot la nivelul asimilării, cu toate că este o asimilare mult mai amplă.
În ordine biologică , iubirea plenară , erosul pare singura ilustrare deplină a lui “A FI”.
Pentru că în momentele realizarii sale supreme complete , nelimitate, erosul beatific este analogic vorbind, Sângele pe care îl preiei sau îl predai, deci însăşi specia, odată cu celelalte realitaţi caracteristice-cu alte cuvinte mediul extern-devenite toate interioritate. Sunt aici prezente în misterele fascinante ale erosului triumfator, ca în orice reuşită de “A FI”, un mod de a-ţi îmbraţişa transcendenţa. Căci sângele ca şi orice mediu intern, este dincolo de purtător, el ramâne transcendent în imanenţa lui.
Probabil de aceea întelepţii orientului afirmă că , “atunci cand există dragoste nesfarşită posibilul devine cu usurinţa posibil”.
Aceasta trecere , care este o împlinire în sfera lui “A FI”, este însuşi miracolul omului. Nu poţi să fii îndragostit făra să vrei să fii şi iubirea însăşi: nu poţi să fii înţelept, fară să vrei, ca Buddha, să fii însăşi înţelepciunea. Nu poţi să fii poet fară să fii poezia însăşi, Şi implicit , nu poţi să fii YOGHIN fără să vrei să fii însăşi YOGA.
Există întotdeauna în spiritualitatea autentică (şi nu in simpla dorinţa de a te preocupa superficial de spiritualitate, de a fi constant, parţial ÎN ea) un mod de a obţine întregirea prin asimilarea restului care iţi lipseste şi care te împiedică să te implineşti, sau cu alte cuvinte SĂ FII TOTUL.
Yoghinul vrea în fond ca prin intermediul contribuţiilor , aspiraţiilor, trăirilor şi ideilor sale sa asimileze mediul extern ajungând să îmbratişeze graţie acestei oglindiri launtrice profunde, tot ceea ce îl îmbraţişeaza: natura, comunitatea , planeta, universul si chiar pe Dumnezeu însăşi (aproape).
Yoghinul vrea aproape cu toată puterea fiinţei sale, pe deplin, ceea ce, mai mult sau mai puţin vrem cu toţii: o dezminţire, o unificare, o ieşire din cotitura singurătăţii în care te simţi îmbraţişat şi limitat fără să îmbraţişezi şi să cuprinzi la rândul tau.
De ce oare i s-a spus şi i se spune lui ISUS adesea”fiul omului” şi nu “FIUL LUI DUMNEZEU”? Tocmai pentru că el a făcut din întreaga umanitate, mediul sau intern. Iar divinitatea este sensul acestei totalităţi, devenită dimensiune interioară. Yoghinii cred datorită experienţei dobândite de mii de ani prin practica directă , că aceasta transformare a mediului extern în mediu intern este sensul bun al infinitului în finit.
Citiţi şi:
Atingeţi Suprema Fericire prin practica YOGA
AICI şi ACUM: repere fundamentale în practica yoga
yogaesoteric
