Cecilica şi Derbedelii sau… campania de toamnă, în versiunea 2009


Evenimentul zilei se grăbeşte să intre în rândul „respectabilelor” ziare România Mare, Tricolorul şi Gardianul

de Mihaela Gheorghiu

În fiecare toamnă, în presa românească apar cel puţin câteva articole de scandal care atacă şcoala de YOGA MISA şi pe Gregorian Bivolaru. Aşa cum, din păcate, ne-au obişnuit deja, calomniatorii şcolii de YOGA simt nevoia să marcheze în acest fel începutul unui nou an şcolar – pentru noi, deschiderea cursurilor de YOGA de anul 1 – şi prin aceasta intenţionează probabil să îndepărteze oamenii care ar dori să se înscrie la curs.

Să fie oare vorba de o simplă coincidenţă? Am putea crede aşa ceva dacă, măcar o singură dată, aceste articole ar prezenta cu adevărat ceea ce se numeşte în jurnalism o „ştire” sau o „investigaţie”. Adică, dacă s-ar prezenta nişte evenimente care s-au petrecut în perioada respectivă şi sunt inedite, prezentând totodată un real interes pentru public.

Ar putea fi vorba de o anchetă, dacă s-ar prezenta fapte, dovezi, interviuri cu toate părţile implicate şi, desigur, dacă cele prezentate ar avea vreo importanţă sau vreo relevanţă pentru public. Din contră, în articolele ce atacă MISA remarcăm cu stupoare că acestea sunt în imensa lor majoritate complet anacronice, în ceea ce priveşte elementele prezentate, chiar dacă ele sunt asociate, uneori, în vreun anume fel cu momentul prezent.

Asta se petrece, de exemplu, în fiecare toamnă, atunci când încep cursurile de YOGA sau atunci când au loc termene importante în procesele intentate yoghinilor etc.

Campanii mediatice de dezinformare

Un exemplu elocvent în acest sens este lansarea în toamna lui 2002 a unui întreg scandal mediatic, pe baza unui film despre care se afirma că a fost realizat în luna martie a aceluiaşi an, adică cu mai bine de jumătate de an în urmă! Un alt exemplu similar: în toamna anului 2005, în timp ce la Bucureşti se desfăşura Primul Congres European de YOGA (eveniment care nu s-a regăsit aproape deloc în presă, în ciuda amplorii sale), un post TV aducea pentru prima dată în discuţie subiectul unor filme erotice în conexiune cu MISA.

Recunoaştem cu uşurinţă în cazul articolelor împotriva MISA, atât în ansamblul lor, dar şi analizându-le tematic sau în secvenţa lor temporală, toate indiciile unei veritabile campanii mediatice de dezinformare. Susţinem aceasta deoarece:
– Sunt publicate, de obicei, serii de articole care reiau la nesfârşit aceleaşi idei, uneori repetându-se fraze întregi. Este evident că se urmăreşte să se menţină subiectul în atenţia publică, prin prezentarea lui negativă, aşa că este important să apară articole şi mai puţin contează că ele nu conţin niciodată fapte reale sau veritabile ştiri.
– Există un nefiresc unison al presei în a prezenta lucrurile disproporţionat şi unilateral, o veritabilă obişnuinţă în a omite punctul de vedere al organizaţiei vizate (în cazul nostru, MISA) şi în a considera mult mai semnificativă, oportună, relevantă, părerea oricărui personaj bizar care are ceva rău de spus despre MISA.
– Sunt folosite frecvent tehnici clasice de propagandă şi de manipulare informaţională. Să dăm doar câteva exemple: folosirea insultelor şi a apelativelor cu rezonanţă negativă (guru, sectă, sectanţi, infractor etc.) este o tehnică clasică de propagandă; prezentarea denaturată a faptelor, prezentarea unor informaţii false, presupusele „mărturii din interior” (pentru care nu există nicio confirmare sau verificare a autenticităţii), aşa-zisele „opinii ale unor specialişti” (care nu îşi dau osteneala să se documenteze asupra subiectului), etc., etc.

Dacă toate acestea nu par cine ştie ce mare lucru, să ne gândim că pe baza unor astfel de tehnici s-a construit întregul „caz MISA” şi celebrul rechizitoriu – pe care parchetul l-a desecretizat presei, pentru a întreţine războiul mediatic împotriva MISA, chiar cu riscul de a nu mai putea folosi în instanţă aşa-zisele „dovezi” care oricum au o valoare juridică nulă. Dacă şi-ar da osteneala să-l citească, jurnaliştii de bună credinţă ar descoperi cu stupoare că presupusele dovezi ale procuratorii sună mai degrabă a bârfe şi că nu există nicio dovadă palpabilă, reală, concretă, a vreunei infracţiuni, în ciuda unei supravegheri continue şi a faptului că din 16 locuinţe ale yoghinilor s-au confiscat absolut toate lucrurile personale pentru a se putea încropi pe baza lor nişte acuzaţii şi un „caz”!

Dincolo de campania efectivă împotriva MISA, gestionată fără îndoială din culisele serviciilor secrete, proliferarea articolelor dezinformatoare despre MISA e legată şi de lenea şi comoditatea unor jurnalişti care au observat că subiectul „se vinde”, mai ales dacă îi adaugă ei toate ingredientele unui scandal. Şi, în plus, mai este şi o altă componentă: deturnarea opiniei publice de la subiectele cu adevărat importante. Cum de exact acum revine subiectul MISA, când la MISA nu s-a petrecut nimic nou (doar că procesul de la Sibiu se apropie de final), dar în schimb ţara este în criză economică şi politică, se apropie alegerile şi, în plus, există mult-trâmbiţatul presupus pericol al gripei porcine?! Recunoaştem toate datele unui cover-up (poveşti de scandal inventate ca să acopere scandaluri reale). De fapt, chiar şi atacul împotriva MISA din 2004 are această componentă de cover-up, vizând printre altele acoperirea unor scandaluri de corupţie în care erau implicate „vârfuri” ale PSD: Adrian Năstase şi, evident, Gabriel Bivolaru, devalizatorul BRD, pe care presa îl confundă aparent nonşalant (dar în realitate greşind cu rea-voinţă) cu liderul MISA, Gregorian Bivolaru.

Cine sunt, acum, acuzatorii MISA?

Pare greu de crezut, dar în spatele ultimelor atacuri împotriva MISA se ascunde, în aparenţă, o singură persoană. Este vorba de o persoană despre care noi am mai scris şi care a recunoscut singură, pe un forum de discuţii pe internet, că se află pe statele de plată ale „serviciilor”. Chiar dacă ulterior a şters această postare, v-o reamintim: „Şi dacă aş fi plătită ca să scriu contra MISA, care e problema? E cumva interzis prin lege?”. Este vorba, aţi ghicit poate deja, de aceeaşi persoană care şi-a creat singură un avatar de demoniţă şi o diplomă de „cutră” cu care se mândrea, dar şi pe acestea le-a şters ulterior de pe internet. Le puteţi revedea în articolul publicat pe yogaesoteric şi intitulat: Cine este Cecilia Ghiţulescu Tiz, cea mai înverşunată calomniatoare de pe site-urile de propagandă împotriva MISA. Cum s-a ajuns de la o dramă personală la o ură universală.

Mai nou, Cecilia Tiz se plânge ziariştilor care îi iau de bune scornelile despre MISA că este o victimă terorizată şi calomniată. Ea susţine, nici mai mult, nici mai puţin, decât că redactorii yogaesoteric au făcut acea caricatură care o prezintă ca demoniţă şi propria-i diplomă de cutră.

Cecilia Tiz (Liz mai nou, în ultimele articole) este o femeie de 43 de ani care trăieşte în Germania şi probabil nu doarme, nu mănâncă, nu se spală, nu îşi îngrijeşte copilul, nu citeşte o carte, nu se uită la TV, căci îşi investeşte tot timpul în calomnierea MISA! Şi surprinzător, ea nu pare să se plictisească niciodată, deşi repetă la nesfârşit aceleaşi scorneli şi aberaţii. Din zori şi până în noapte, ea intră pe forumuri de discuţii unde combate, combate, combate, ore şi zile în şir. În această obsesie a ei, a făcut o veritabilă arhivă a revistelor şi cursurilor de YOGA, a materialelor scrise şi conferinţelor susţinute în cadrul şcolii de YOGA, a făcut dosare de cadre, a început să scotocească după detalii personale despre cât mai mulţi dintre cursanţii YOGA. O să dureze mult până când o să-şi ducă la capăt „opera”, având în vedere numărul de cursanţi, dar ce caută ea să obţină? Ce o motivează de fapt, căci răzbunarea personală nu poate fi un motiv pentru un efort atât de laborios? Tot mai plauzibilă e ideea că, pur şi simplu, Cecilia îşi face meseria…

Mai mult decât atât, Cecilia Tiz îi contactează personal pe toţi cei care, în cadru public, se pronunţă în favoarea MISA sau iau apărarea acestei şcoli de YOGA. A scris la nenumărate instituţii, naţionale şi europene, a contactat oficiali din toate ţările în care MISA are cursuri. Ea scrie periodic ziarelor şi contactează personal diverşi ziarişti, mereu cu aceleaşi afirmaţii. Şi culmea, unii dintre aceştia ajung să îi preia elucubraţiile, interesaţi fiind de un scandal „senzaţional” şi un articol gata scris. Mai nou, Cecilica a început să scrie instituţiilor în care se desfăşoară conferinţele şi cursurile de YOGA, solicitându-le pe un ton patetic să o ajute în „munca de stopare a acestei organizaţii periculoase”, interzicând desfăşurarea conferinţelor de YOGA.

Scrisoarea care urmează ne-a fost pusă la dispoziţie cu multă bunăvoinţă de una dintre persoanele care a fost contactată în acest sens. Am exclus din această scrisoare detaliile concrete legate de oraşul în cauză, dar precizăm că numele instituţiei respective nu era CMIABC, aşa cum apare în finalul scrisorii, ceea ce ne indică faptul că ea este doar o copie dintre multe altele, din grabă expeditoarea uitând să modifice acest text. De altfel, şi alte persoane  de bună credinţă din conducerea unor instituţii ne-au semnalat faptul că au fost contactate direct de Cecilia Tiz sau de anumiţi jurnalişti, fiind ameninţate şi şantajate cu o campanie de presă dacă vor permite desfăşurarea în locaţii care le aparţin a unor activităţi precum conferinţele sau cursurile de YOGA.

Aceasta este scrisoarea care a fost trimisă respectivei instituţii pe mail (corecturile şi diacriticele au fost introduse de noi):

[Stimate doamne! Stimaţi domni!

Plecând de la premiza că nu aveţi nici un interes ca numele fundaţiei dumneavoastră să fie asociat cu activităţi care prezintă un pericol social, aş dori să vă aduc la cunoştinţă pe această cale următoarele:

În spatele conferinţei ce va avea loc la AICI ERA TRECUT NUMELE ORGANIZAŢIEI CONTACTATE, se ascunde controversata organizaţie ce poartă numele de *MISA*. Este vorba de o conferinţă de deschidere a cursului de YOGA MISA la dumneavoastră în oraş, prin care această organizaţie încearcă să îşi facă reclamă şi să îşi adune adepţi

Dovada o aveţi pe site-ul oficial MISA unde se anunţă evenimentul:
/moved_content.php?lang=RO&item=6001

Ca fostă instructoare la una din filialele MISA din Germania (Essen) mă aflu în posesia unor informaţii, pe care vi le pot pune la dispoziţie dacă doriţi, care dovedesc că mai tot ce s-a scris în presa română despre această sectă este adevărat.

Cea mai gravă problemă, pentru mine ca femeie şi mama a unei fete de 16 ani, este faptul că MISA, sub paravanul unei şcoli de YOGA, îşi trimite adeptele (printre ele multe cu studii superioare: medicină, biologie, etc) să lucreze pe videochat erotic sau în baruri de striptease (luându-le apoi banii) şi că este implicată în producţia de filme pornografice (de multe ori chiar fără ca protagonistele să ştie că vor fi „vândute la tarabă”).

În primăvara anului 2008, MISA şi toate filialele ei internaţionale au fost excluse din Federaţia Internaţională de YOGA şi din Alianţa Europeană de YOGA din motive de implicare în sexbusiness. Pe această temă a scris pe larg domnul Emil Berdeli în ziarul Gardianul. În vara anului 2008, domnul Seppo Isotalo, Dr. în Ştiinţe politice şi Sociologie în Finlanda şi apărătorul MISA la OSCE, a concluzionat într-un articol publicat în ziarul Suur Tukholma, ca MISA este o sectă şi a stopat contactul cu această organizaţie şi nu o mai susţine la OSCE.

Având în vedere faptul că este vorba despre o organizaţie periculoasă, care s-a infiltrat prin firmele, editurile şi asociaţiile ei în viaţa socială, culturală şi chiar politică a României, fără ca opinia publică să fie conştientă de aceasta, vă adresez rugămintea de a urma exemplul dat de organizaţii şi personalităţi din Europa şi a nu sprijini acţiunile MISA, nepunându-le la dispoziţie mijloacele necesare desfăşurării activităţii programate în incinta CMIABC. (SCRISOAREA SE ADRESA UNEI ALTE INSTITUŢII, NICI PE DEPARTE CMIABC, ACEASTĂ EROARE STRECURATĂ ÎN SCRISOAREA CECILIEI TIZ DEMONSTRÂND CĂ A MAI FOST TRIMISĂ ŞI LA ALTE INSTITUŢII.)

În speranţa că mă veţi ajuta prin intervenţia dumneavoastră în munca de stopare a acestei secte, vă mulţumesc anticipat pentru timpul acordat prezentei şi vă stau la dispoziţie pentru informaţii suplimentare.

Cecilia Tiz]

Cecilia Tiz se prezintă ca o persoană „din interior”, afirmaţie care este extrem de departe de adevăr, ea nefiind niciodată implicată în activităţile şcolii de YOGA din ţară şi participând la unele cursuri doar ocazional, cu ani în urmă. În plus această formulare este menită să creeze impresia unui grup izolat, ascuns, închis, deşi este bine cunoscut faptul că activităţile şcolii de YOGA sunt accesibile oricărei persoane de pe stradă, care se decide să se înscrie la unul dintre cursurile organizate. De fapt, după cum ea singură declară, chiar acest acces liber al noilor cursanţi în fiecare toamnă este lucrul care o deranjează cel mai tare. În mod evident cei care, în ciuda murdarelor atacuri din presă, se decid să înceapă practica YOGA şi exersând cu perseverenţă ajung să obţină rezultate notabile, practic îi anulează statutul autoasumat de victimă şi luptătoare internaţională împotriva „nedreptăţilor de la MISA”, revelând public doar un eşec personal şi un destin ratat în mod lamentabil. Ea speră că transformându-şi ratarea personală într-o problemă co(s)mică şi luptând prin orice mijloace pentru a deturna cursanţii MISA, să reuşească într-un mod autohalucinant sa se convingă de justeţea deciziei personale, luate în urma cu mulţi ani, de a înceta practica YOGA (la cursurile MISA).

Campania murdară din Gardianul

La Gardianul, de ceva vreme este de serviciu Emil Derbedeli, pardon, Berdeli, care fiind la rându-i alimentat constant cu texte de Cecilia Tiz se pare că nu reuşeşte să se plictisească de subiectul MISA, deşi reia mereu şi mereu aceleaşi idei şi chiar fraze întregi în articolele sale. Că este vorba de o campanie intenţionată de dezinformare şi nu de simple şi „normale” articole de ziar o dovedeşte din plin faptul că, în ediţia electronică a Gardianului, aceste articole sunt reluate şi menţinute în ediţia curentă timp de 3-4 zile, ceea ce nu se petrece şi cu alte articole, nici măcar cu cele care tratează subiecte politice de maxim interes în perioada actuală.

Berdeli a mers până la a publica articole în care ameninţă explicit sau şantajează voalat responsabilii instituţiilor care au închiriat săli pentru conferinţe şi cursuri de YOGA în diferite oraşe. Fără a participa vreodată în persoană la vreo conferinţă sau vreo altă activitate organizată de MISA, Berdeli a devenit peste noapte, de vreo 2-3 ani, unul dintre „experţii” în domeniu, care îşi ia salariul printre altele pentru că scrie interminabile şi repetitive articole despre MISA. Dacă tot aşa ar scrie şi despre alte subiecte, am putea crede că este doar o proastă pregătire profesională sau, de ce nu, o banală logoree…

Cea mai recentă apariţie din Gardianul probează din plin teza pe care o susţinem în acest articol, anume faptul că unii jurnalişti sunt plătiţi „la kilogram” pentru a reţine în atenţia publică subiectul MISA cu articole de scandal. În data de 7 noiembrie (doar pe ediţia on-line, cum obişnuieşte mai nou Gardianul să publice orice legat de MISA) a apărut articolul „Vadim dă cu MISA în Băsescu, iar sectanţii vor să-l convertească pe Tribun la continenţă sexuală”, care are ca subiect scrisoarea deschisă trimisă de Biroul de Presă MISA lui Corneliu Vadim Tudor în urmă cu mai bine de patru săptămâni! Ne întrebăm cu uimire care este ştirea?

Este evident că Emil Derbedeli are de scris la normă articole despre MISA. Altfel nu ne putem explica cum de nu trece săptămâna şi acesta iese cu o nouă aşa-zisă dezvăluire zguduitoare despre MISA, repetând de fapt din nou şi nou aceleaşi afirmaţii pe care le face de ani de zile, fără chiar a se obosi a mai schimba topica frazelor de la un an la altul. Subiectul său preferat pare a fi scandalul aşa-ziselor „filme porno” care în mod aberant sunt atribuite MISA, de către Gardianul. În acest an Gardianul nu a publicat nimic nou, ci a repetat, din nou şi din nou, aceleaşi subiecte răsuflate, ignorând totuşi cu desăvârşire informaţii care chiar ar fi reprezentat adevărate subiecte bombă, cum ar fi că producătorul mult trâmbiţatelor aşa-zise „filme porno” le-a retras de pe piaţă, deoarece imaginile proveneau din casetele furate la percheziţiile din 2004 de către procurori şi nu erau destinate vânzării publice, neexistând niciun contract sau acord în acest sens. Cine oare i-a pus la dispoziţie producătorului unele casete private care se numără printre lucrurile confiscate abuziv în martie 2004?
Despre aceasta yogaesoteric a scris pe larg: Manevrele detractorilor MISA au ieşit din nou la iveală. Două  discuţii 
cu producătorul filmelor Erotic Art fac lumină asupra scandalului 
filmelor porno întreţinut de ziarul Gardianul
şi chiar a prezentat înregistrările unor discuţii cu respectivul producător: Prima discuţie; A doua discuţie (1), A doua discuţie (2)A doua discuţie (3)A doua discuţie (4) sau puteţi citi direct transcrierile acestor discuţii traduse în româneşte: Transcrierea primei discuţii cu producătorul filmelor şi Transcrierea celei de-a doua discuţii cu producătorul filmelor.
Aceste înregistrări pe care le-am pus la dispoziţie cititorilor noştri dovedesc că tot tam-tamul legat de aşa-zisul „imperiu pornografic” cu care MISA este asociată forţat este de fapt o înscenare disperată realizată de către serviciile secrete, deoarece niciuna din acuzaţiile care ne-au fost aduse până acum nu sunt susţinute de dovezi.

Să nu mai spunem că Gardianul a făcut din încălcarea deontologiei profesionale regulă: niciunul dintre articolele calomniatoare nu conţin punctul de vedere al şcolii noastre de YOGA, acuzată pe nedrept de tot felul de infracţiuni fanteziste. Nici unul dintre drepturile la replică trimise de Biroul de Presă MISA nu a fost vreodată publicat. Printre altele, Berdeli încalcă legea prin postarea imaginilor şi filmelor erotice respective în spaţiul public pe internet, fără a mai vorbi de încălcarea dreptului de autor! Dar la urma urmei, ce face orice jurnal de duzină, cu tirajul în cădere liberă, ca să mai atragă câţiva cititori? Publică poze nud sau secvenţe erotice, evident.

Evenimentul zilei intră în horă

Cu câteva zile înainte de Evenimentul zilei, Libertatea a publicat în câteva rânduri acuzaţiile mincinoase aduse şcolii noastre de YOGA de „celebra” Cecilia Tiz. Bineînţeles, fără să se sinchisească să ceară punctul de vedere al MISA sau să respecte vreo normă deontologică. Dreptul la replică trimis de Biroul de Presă MISA probabil a inspirat-o pe ziarista Evenimentului zilei să ne ceară punctul de vedere. După o scurtă discuţie la telefon cu ziarista EVZ, în care aceasta dorea să ştie de ce unele dintre fetele care au apărut pe yogaesoteric apar şi pe anumite site-uri de videochat, acesteia i s-a cerut să-şi formuleze în scris întrebările. Ceea ce a şi făcut. De aceea vă oferim integral mail-ul primit de la aceasta (în care din respect pentru cititor am introdus diacritice şi corecturile gramaticale de rigoare):

[După cum v-am relatat şi la telefon, acuzaţiile aduse de Cecilia Tiz aduse MISA sunt, după cum urmează: 1. EVAZIUNE FISCALĂ (ce spune ea: MISA declara suma de 175.268 RON ca venit total pe  anul financiar 2005. Asta înseamnă circa 700 cursanţi la o taxă lunară de 25 RON. Însă numai în tabăra de la Costineşti, în fotografia publicată de MISA (în oficiosul mişcării – YOGA Magazin la spirală de hiatus au fost 3794 cursanţi. 2. BUSINESS SEXUAL (ce spune ea: Fetele sunt îndemnate şi manipulate cu persuasiune ca să depună alt gen de prestaţii. Aici vorbim deja de imensa companie de business sexual: videochat, filme porno, dans la bară şi toată gama unui astfel de business.

Cecilia Tiz: „La exemple intră barul de striptease care în timpul zilei funcţionează în regim de ceainărie sau este folosit de Aida Călin, coordonatoarea unuia din grupurile de SHAKTI de la MISA, precum şi de Nadia Cupşa, cursantă MISA, pentru a ţine seminarii şi workshop-uri pe diverse teme de sexualitate şi „feminitate la superlativ”.  Site-uri erotice ale MISA sunt Ikandi Web şi Divine Asses, ambele desfiinţate după ce foşti cursanţi au făcut publică legătura lor cu MISA.”

Şi tot nu mi-aţi răspuns cu privire la coincidenţa fetelor care au apărut atât pe site-ul organizaţiei dumneavoastră, yogaesoteric, cât şi pe video-chat-urile ale căror adresa aţi găsit-o în linkuri. Tot mai aştept un răspuns cu privire la asta, şi cum explicaţi acuzaţiile mai sus-menţionate.]

Iată şi răspunsul oferit de Biroul de Presă MISA la solicitarea ziaristei:

Către Evenimentul Zilei
În atenţia Marianei Apostol

Vă oferim mai jos răspunsurile la solicitările dumneavoastră.

Acest demers al Ceciliei Tiz este repetat an de an, cu ocazia deschiderii noului an de cursuri de YOGA şi reprezintă o continuare a atacului din 2004 împotriva şcolii noastre de YOGA. Pentru noi este evident că aceste atacuri probează lipsa de probe ale procuraturii care şi-a pierdut speranţa că va putea realiza ceva cu aşa-zisele probe furate din casele yoghinilor. Astfel, cei care au comandat politic campania împotriva MISA, prin mijloace specifice, au mutat lupta de la tribunal pe teren mediatic şi pe internet, unde tot felul de „evenimente” sunt răstălmăcite şi amestecate cu zvonuri. Dacă veţi analiza cu atenţie „ştirile” de scandal publicate despre MISA, veţi remarca cu siguranţă faptul că, în afara faptului că nu sunt argumentate cu probe, ele nu prezintă niciun fel de interes public. În plus, ele sunt total anacronice – ca şi în cazul de faţă, unde Tiz revine cu „argumente” publicate deja anterior – în 2007 şi 2008, cele mai recente!
Cecilia Tiz este una dintre persoanele foarte active pe internet în campania anti-MISA; este suspect că multe dintre aceste persoane, ca de exemplu administratorul forumului anti-MISA, nu au participat niciodată la niciun fel de cursuri sau activităţi organizate de MISA, dar se prezintă că fiind persoane „din interior” care scriu „din propria experienţă”. Cecilia Tiz este una din persoanele care sunt plătite să scrie împotriva MISA, alături de Valeriu Frunteş, despre care noi am dovedit că este spion. Confruntată cu această acuzaţie, Tiz a răspuns „Şi dacă aş fi plătită ca să scriu contra MISA, care e problema? E cumva interzis prin lege?” Poate că nu este ilegal, dar vă aducem la cunoştinţă faptul că din propriile ei declaraţii rezultă că această persoană trăieşte în Germania şi nu are nicio altă sursă de venituri de ani de zile, singura ei activitate remunerată fiind calomnierea MISA. Ea se victimizează în faţa jurnaliştilor ca „victimă a MISA” care este calomniată pe site-ul yogaesoteric.net, într-un articol care îi reproduce propriile declaraţii şi inclusiv o fotografie în care se prezintă într-o ipostază de „demoniţă”, fotografie pe care şi-a realizat-o singură şi a postat-o pe Internet, cu propriul ei id, ulterior afirmând însă că ea a fost realizată de redactorii yogaesoteric. Afirmaţiile acestui personaj dubios sunt la fel de dubioase.

1. Cecilia Tiz, care ne acuză de evaziune fiscală, nu ştie nici măcar să facă o banală împărţire. Dacă împărţiţi 175.268 la 25 rezultă 7010 cursanţi nu 700, cum susţine ea răuvoitoare. În al doilea rând, raţionamentul pe care îl face este aberant, pentru că spirala de hiatus este un eveniment CU PARTICIPARE LIBERĂ. Mai mult decât atât, faptul că se crede mai deşteaptă decât o serie de instituţii financiare ale statului, foarte vigilente în ce priveşte MISA, vorbeşte de la sine. Nu vă puneţi întrebarea cum de în peste 20 de ani de activitate nu am fost niciodată acuzaţi de evaziune fiscală? Vă răspundem noi: pentru că această acuzaţie mincinoasă este neîntemeiată.

2. Mişcarea de Integrare Spirituală în Absolut nu are niciun fel de site-uri erotice. Site-ul oficial al MISA este yogaesoteric.net. MISA organizează cursuri de YOGA şi acestea reprezintă singurul său domeniu de activitate.
Exemplele pe care Cecilia Tiz le dă (şi care ţin strict de viaţa intimă a persoanelor respective) nu au nicio legătură cu MISA. Aici este realizat acel gen de generalizare prostească care ar conduce, de exemplu, în cazul călugărului care a fost filmat la patriarhie în timp ce întreţinea relaţii sexuale cu un bărbat, la concluzia falsă că patriarhul Daniel este homosexual sau că aceste practici sunt realizate în întreaga Biserică Ortodoxă. Iar în ce priveşte coincidenţa apariţiilor anumitor fete atât pe site-ul yogaesoteric, cât şi pe anumite site-uri de vidochat, putem să vă spunem că aceste fete s-au prezentat la casting-urile pentru şedinţe foto ale fotografilor cu care yogaesoteric colaborează. Viaţa lor personală nu este o problemă care priveşte şcoala de YOGA MISA. Calitatea excepţională a fotografiilor şi armonia trupească a persoanelor respective ne-a făcut să le selectăm pentru a le posta pe site-ul nostru.

Biroul de Presă MISA
5 noiembrie 2009]

Iată şi caseta de reclamă care a apărut în EVZ, ediţia de sâmbătă, 7 noiembrie, şi – după cum putem vedea – e vorba de cu totul altceva decât a adus la cunoştinţă Mariana Apostol Biroului de Presă MISA. Evident că dacă jurnalista ar fi dorit cu adevărat să descopere şi să scrie adevărul despre subiectul abordat, ar fi pus întrebări la obiect.

[Mizeria lui Bivolaru, în toată splendoarea
Descoperiţi, în ediţia de mâine, una dintre cele mai spectaculoase mărturii făcute vreodată din interiorul unei organizaţii oculte. Cecilia Liz, una dintre veteranele MISA, secta lui Bivolaru (foto), aduce dovezi puternice despre cele trei legi care guvernau această grupare: industrializarea sexului, adulaţia liderului, impunerea izolării de societate.]

Că Evenimentul îşi face reclamă pentru viitorul articol, putem accepta. Dar exagerarea dincolo de orice „hiperlativ” (sic) este vizibilă în această casetă. Astfel, relatările Ceciliei Tiz, deşi nu aduc nimic nou în tematica dezinformărilor pe subiectul MISA, şi deşi nu sunt în ele însele prin nimic inedite faţă de ce a mai scris aceeaşi autoare de ficţiune (Tiz) şi, mai ales, deşi nu sunt probate realmente prin nimic, devin nici mai mult nici mai puţin decât „una din cele mai spectaculoase mărturii făcute vreodată din interiorul unei organizaţii oculte”. Reamintim că Şcoala de YOGA MISA nu este o organizaţie ocultă, aşa cum îşi poate auto-demonstra orice ziarist care va dori să se înscrie la cursurile de YOGA. Iar „mărturia” Ceciliei este plină de scorneli hilare. Ceea ce jurnaliştilor le scapă este faptul că această persoană nu este nici măcar o persoană „din interior”. Ea nu a participat la activităţile cursurilor de YOGA din ţară decât extrem de rar, ocazional, ca vizitatoare, deoarece a locuit în Germania în toată această perioadă. Mai mult decât atât, ea nu a fost nici măcar instructoare de YOGA – nu a avut niciun curs, ci doar l-a suplinit sau asistat pe soţul ei în activitatea de instructor de YOGA şi aceasta, îndrăznim să spunem deoarece suntem în cunoştinţă de cauză, nu pentru a-l ajuta, ci mai degrabă pentru a-l supraveghea! Ea a urmat cursurile de YOGA doar cinci ani, deci nu a fost instructoare YOGA 14 ani, cum a afirmat pentru Evenimentul zilei şi, repetăm, nici măcar nu s-a aflat în România în această perioadă. A o numi „veterană” MISA în condiţiile în care ea, în acest timp, nici măcar nu prea a practicat YOGA, este cel puţin bizar. Chiar ea recunoaşte aceasta într-o mărturie postată pe Internet: „Am fost «instructor de YOGA» în Germania, Essen din 1999 alături de încă soţul meu până la sfârşitul lui 2004, când am părăsit «domiciliul conjugal» (luată pe sus de cei doi fraţi ai mei şi de un unchi, pentru că mai aveam un pic şi dădeam în «dambla») şi m-am «lepădat» de MISA.”

Dar, să ne uităm şi mai bine în caseta de reclamă publicată de Evenimentul. Ni se mai aruncă în faţă că se vor prezenta „dovezi puternice” şi trebuie să recunoaşteţi că „puternice” este un epitet cel puţin neobişnuit pentru cuvântul „dovezi”, care ar putea să fie mai degrabă concrete, palpabile, reale, irefutabile etc. Aflăm în avanpremieră că ar exista „trei legi care guvernau această grupare” (inspirată folosire a timpului trecut!), dar dincolo de această formulare pompoasă în articolul care a urmat nu găsim nicio dovadă, ci doar aceleaşi aberaţii prezentate pe ton de scandal într-un limbaj de tabloid ieftin.

Vă mai atragem atenţia asupra unei modalităţi de manipulare foarte eficientă folosită deseori în mass-media în cazul unor subiecte controversate. Astfel, atunci când se doreşte inducerea unor sentimente negative relativ la o anumită persoană sau la un anumit subiect, se folosesc cuvinte cu conotaţie negativă, care „sună rău” şi chiar epitete incriminatoare, se adoptă un ton insultător, agresiv sau batjocoritor, chiar dacă nu se poate aduce vreo acuzaţie susţinută cu probe. Iată explicaţia acestui titlu bizar: „Mizeria lui Bivolaru, în toată splendoarea”. Trebuie să recunoaşteţi că Evenimentul nu procedează deloc cu subtilitate, dar din păcate această tehnică de manipulare e destul de eficientă pentru a-i sugestiona chiar şi pe aceia care sunt informaţi despre folosirea ei.

Dacă această casetă de reclamă ne-a promis un articol de scandal, ei bine, în ediţia de duminică a Evenimentului au apărut chiar două mega-articole de scandal ale acestei autoare – Mariana Apostol – unul dintre ele semnat sugestiv Ionuţ FANTAZIU, care lămureşte foarte bine „lucrurile”. (Pe Internet iniţial ambele articole au fost semnate de Mariana Apostol, apoi ulterior s-a intervenit şi a fost adăugat Ionuţ Fantaziu. Mai mult, în ediţia tipărită, unul dintre articole este semnat de Ionuţ Fantaziu, celălalt de Mariana Apostol. În ediţia on-line, la ambele articole s-a modificat ulterior autorul, aşa că acum apar semnate de amândoi ziariştii. Cel puţin suspectă indecizia acestora. Chiar aşa să nu mai ştie cine ce a scris?!) E clar acum pentru noi că nici ziarista nu crede ce scrie, dar câştigă un ban sau vorba aia o pâine pe spinarea altora.

Mai mult, este foarte ciudat ca domnul Fantaziu a preferat să creadă fanteziile unei femei aflate la mii de kilometri distanţă de România, deşi sediul Ringier şi redacţia EVZ se află la doar 500 de metri de sala de YOGA din Pipera. Ar fi fost de ajuns un telefon ca să stabilească o întâlnire în care să discute faţă în faţă cu un reprezentat MISA şi chiar cu persoanele citate în articol, aşa cum ar fi făcut orice reporter adevărat. Sau ar fi fost nevoie de două minute de mers pe jos pentru a putea vedea şi afla opiniile altor yoghini, dacă ar fi preferat o investigaţie neanunţată. Sau ar fi putut spiona participând incognito la cursurile de YOGA, aşa cum fac de ani de zile alţi ziarişti, informatori şi agenţi ai serviciilor secrete. Oare ziariştii de la EVZ s-au temut ca nu cumva să păţească ceea ce au trăit unii dintre cei care veniţi cu scopul de a spiona cursurile de YOGA, care au ajuns să descopere adevărul, să-şi transforme viaţa şi chiar să refuze să mai colaboreze cu cei care i-au trimis?

Ne-am lămurit mai ales de unde acest zel creator de a scrie articole atât de lungi şi totuşi atât de prost documentate: urmează un termen în procesul lui Gregorian Bivolaru. Despre buna informare a autoarei ne edificăm şi din faptul că nici măcar acuzaţiile aduse lui Gregorian Bivolaru nu sunt menţionate corect. Desigur că aceste două articole merită – şi vor primi – replicile de rigoare. Sperăm ca Evenimentul să acorde acelaşi spaţiu (cu entuziasm) şi acestor replici, poate chiar să le preceadă de o campanie de reclamă.

Este totuşi hilar că articolele despre MISA publicate de Evenimentul Zilei contrastează atât de puternic cu sloganurile campaniei publicitare a ziarului: „Ziar independent politic. «Nu am primit şi nu vom primi niciodată ordine. Pe cine să criticăm sau pe cine să lăudăm. Asta înseamnă independenţă editorială» Vlad Macovei – redactor-şef.” Chiar din contră, domnule Vlad Macovei, nouă ne apăreţi ca răspunzând în mod clar la anumite comenzi politice, oricât aţi poza în (haha) independenţi. Şi pentru a încheia subiectului EVZ într-o notă veselă, publicăm un mail primit pe adresa redacţiei de la o cititoare: „E totuşi amuzant că deşi articolul este scris într-un mod în care mentorul şcolii MISA este făcut să pară cel mai periculos vânător de femei, pe site, alături de articol, era o reclamă care sună aşa:  «Învaţă cum să agăţi gagici bune»”.

Un spaţiu considerabil ar merita (dar nu îl vom oferi aici) ziarele partidului România Mare (Tricolorul şi România Mare), în care Corneliu Vadim Tudor îşi toarnă de zor calomniile şi înjurăturile. Pentru a vă edifica cu privire la acest subiect vă recomandăm să citiţi (dacă nu aţi făcut-o deja) scrisoarea deschisă adresată lui Corneliu Vadim Tudor ca replică la minciunile sfruntate debitate de acesta în public despre şcoala de YOGA MISA.

Ce ne demonstrează nouă campania de presă de toamnă împotriva MISA? Că MISA are succes şi că acest succes deranjează. Ceea ce pentru noi este o bucurie (poate, cu uşor gust amar că succesul nostru trezeşte aceste invidii agresive), dar categoric un triumf. Şi prin urmare, mergem înainte şi ne desfăşurăm toate activităţile aşa cum ne-am propus.

Citiţi şi:
Diversiunea MISA a intrat într-o nouă etapă
Masonii s-au dat de gol ca artizani ai campaniei anti-MISA!

yogaesoteric
9 noiembrie 2009

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More