„Cei care aveţi 40-60 de ani, nu o să apucaţi pensia, o să muriţi înainte. Contribuţia la pensii nu sunt bani pentru bătrâneţe ci bani pentru ca România să-şi plătească împrumuturile”

Dragoş Damian, CEO al producătorului de medicamente Terapia Cluj, susține că persoanele care au acum 40-50-60 de ani nu vor apuca să iasă la pensie, „pentru că o să moară înainte!”. El spune că banii din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) vor fi rambursaţi din contribuţia de 25% la pensiile „de care n-o să ne bucurăm la actuala speranţă de viaţă a românilor”.

„Cei care aveţi 40-50-60 de ani, nu o să apucaţi pensia, o să muriţi înainte! PNRR, Money for Nothing – vor fi rambursaţi din contribuţia de 25% la pensiile de care n-o să ne bucurăm la actuala speranţa de viaţă a românilor.

Iată că acum toată lumea ştie cine a scris PNRR şi şi l-a dat cu dedicaţie, aceleaşi grupuri de interese care guvernează România şi care, am mai scris, au preschimbat-o în ceea ce este astăzi, o sursă inepuizabilă de forţă de muncă pentru UE, de împrumuturi de la investitorii financiari şi un importator al celor mai banale produse. Dar, poate că e mai bine ca România să fie guvernată de alţii, pentru că noi am dovedit că nu ştim s-o facem.

Lăsaţi cele 30 de miliarde, fiţi cu ochii pe cele câteva zeci de milioane de euro – cu un mic efort poate câteva sute – care vor fi risipiţi generos pe consultanță şi studii de management, necesitate, oportunitate, fezabilitate etc. şi care vor ajunge în buzunarele cui se vrea. Execuţia însă, este cu totul altă poveste.

Am un motiv foarte serios pentru care nu văd rostul PNRR-ului (în general vorbind, nu pentru că l-ar fi făcut un partid sau altul), îl consider un exerciţiu de bifare politică al UE şi o gafă de pierdere de şi mai multă suveranitate a României prin componenta de împrumuturi. Şi nu, nu este vorba despre scenariul sci-fi prin care planificăm să construim în 5-6 ani ce n-am făcut în ultimii 30, adică autostrăzi, căi ferate, conducte de apă, şcoli, spitale, centre medicale de permanență etc. – în lipsă de experţi, tehnologie, utilaje, materiale de construcţii şi, mai ales, de muncitori.

Este vorba despre reforma sistemului de pensii. Au fost recent în presă comentarii şi sugestii legate de reforma sistemului de pensii. Eu am să fac un comentariu medical. Speranţa de viaţă în România a unui copil născut astăzi (atenţie la nuanţă, astăzi!) este de sub 75 de ani iar speranţa de viaţă activă, sănătoasă, este de sub 65 de ani. Speranţa de viaţă a celor născuţi în urmă cu 50-60 de ani, care încă sunt în câmpul muncii, este mult mai redusă. Astfel încât, cu vârsta de pensionare de astăzi, mai mult ca sigur că «decreţeii» nu vor prinde prea mulţi ani de pensie, iar cei care au peste 40 de ani acum şi contemplează o vârstă de pensionare de 70 de ani, vor păţi la fel. Mulţumiţi sistemului sanitar.

Aşadar, stimaţi comentatori, contribuţia la pensii, chiar dacă sistemul se doreşte a fi reformat, nu sunt bani pentru bătrâneţe – cel puţin nu a românilor de 40-50-60 de ani care vor muri înainte de a ajunge la pensie – ci bani pentru ca România să-şi plătească împrumuturile şi deficitele, la care se vor adăuga acum şi împrumuturile din PNRR. Mişcările prin piloni, dispariţia pensionării anticipate, interzicerea cumulului sau dispariţia pensiilor speciale, chiar dacă corectează inechităţi, au doar menirea de a colecta mai mulţi bani.

Şi dacă nu ajung banii din pensii, vor creşte impozitele pe proprietăţi, pe venituri, profituri etc. Urmăriţi cu atenţie, abundă deja ideile privind creşterea impozitului de proprietăţi şi clădiri”, scrie Dragoș Damian.

Autor: Dragoş Damian

Citiți și:
Moment istoric pentru finanțele României: În 2021, salariile bugetarilor + pensiile vor depăși, în premieră, veniturile fiscale ale țării
Defilarea proștilor
80 miliarde → 40 → 32 → 29 → 20 → 4 → țeapă

 

yogaesoteric
23 noiembrie 2021

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More