Celulele din trupul tău te ascultă! Cum te ajută conversația cu ele să te vindeci

 „«Fiecare parte a trupului tău deţine propria conştiinţă sau propriul suflet.»
Aceste cuvinte puternice m-au făcut să înţeleg capacitatea uimitoare a corpului de a se vindeca”, declară terapeuta Therese Wade, cea care a elaborat metoda de vindecare Antara, bazată pe realizarea unei uniuni între trup și minte. „Când mi-au fost spuse, sufeream de o boală cronică severă. Am introdus imediat această concepţie în rutina mea de meditaţie zilnică.

Dar te poate auzi corpul tău? Îi poţi vorbi pentru a-i câştiga atenţia?

În acea noapte, aflându-mă în meditaţie, am început să îi vorbesc cu speranţă, fără a aştepta ceva. Apoi, la interval de o oră, ţesuturile mele au răspuns. Ţesutul conjunctiv s-a întins, învelind ţesuturile cu cicatrici. Terminaţiile nervoase s-au activat, iar muşchii au început să funcţioneze independent. Muşchiul gambei, care era paralizat şi fusese diagnosticat cu sindromul de durere regională, a revenit la viaţă! Bătăile inimii mele au început să crească imediat cum am conştientizat ce se petrecea: libertatea în faţa bolii urma să fie atinsă. Atunci am înţeles ce ar însemna asta pentru cei aflaţi într-o situaţie similară cu a mea. Mi-am organizat abordarea într-un mod care să fie uşor de aplicat pentru pacienții care veneau să-mi ceară ajutorul.

În instrucţiunile pe care le dau pacienților mei, îi atenţionez că ar trebui să îşi antreneze creierul să atingă stările alpha şi theta. Astfel se asigură buna comunicare dintre trup şi minte.

Câştigarea cooperării trupului presupune 3 paşi:
– apropie-te de trupul tău cu compasiune, conştientizând că celulele lui au viaţă;
– întăreşte-i încrederea prin conversaţii care să propage dorinţa ta de vindecare, de cooperare;
– lasă loc schimbărilor de-a lungul conversaţiei, foloseşte cuvinte care să dea frâu liber emoţiilor.
Aceste sfaturi sunt necesare pentru ca vindecarea să aibă loc.”

Cleve Backster a descoperit o serie de factori similari. El a petrecut 36 de ani cercetând viaţa celulară la plante, animale şi oameni. El s-a referit la factori ca la gânduri reale, deprindere şi spontaneitate. Backster este un fost angajat al CIA, care a lucrat ca specialist în interogări.

Momentul hotărâtor care l-a condus către menirea sa adevărată a fost descris în cartea Percepţie Primară. S-a petrecut în februarie 1966, când Backster monitoriza planta Dracaena, în propriul laborator, cu un echipament poligraf. El a ataşat echipamentul unei frunze şi a început să se gândească în ce fel să inducă o undă de şoc în activitatea electrică a plantei. Emoţiile intense funcţionează la oameni; dar la plante? El şi-a imaginat că dă foc frunzei, iar în acel moment poligraful a înregistrat o reacţie extremă. S-a îndreptat cu uimire către biroul secretarei sale, căutând nişte chibrituri şi gândindu-se dacă nu cumva planta îi percepuse intenţia. Când s-a întors, poligraful indica aceeaşi reacţie. Backster a dus chibriturile înapoi, iar poligraful a indicat o reacţie inversă faţă de cea precedentă, iar acul său a coborât. Când Backster s-a prefăcut că vrea să dea foc plantei, aceasta s-a comportat normal, fără să înregistreze vreo nelinişte, ca şi cum ar fi înţeles intenţia reală a omului. El a descoperit că plantele reacţionează faţă de primii îngrijitori, răspunzând la emoţiile pozitive sau negative, precum şi la întoarcerea lor după ce au lipsit. Cercetările au arătat că plantele vor oferi prioritate emoţiilor primilor îngrijitori, în comparaţie cu alţii.

Mai târziu, Backster şi-a îndreptat atenţia asupra celulelor umane. El a colectat globule albe, le-a supus activităţii electrice şi le-a înregistrat reacţia. A descoperit că pentru a obţine un răspuns este nevoie de emoţii spontane. Dacă donatorul s-a străduit să emită o emoţie, nu s-a petrecut nimic. Însă atunci când a primit un telefon care să îl scoată din starea de stres, celulele au reacţionat.
Distanţa nu a fost relevantă în acest caz. Donatorul a lăsat celulele în laborator şi, pe parcursul zilei a înregistrat mai multe tipuri de emoţii. Când acestea au fost comparate cu rezultatele din fişele din laborator, s-a descoperit o legătura între momentul când emoţiile au fost resimţite şi momentul în care celulele din laborator au înregistrat activitatea. În timpul somnului donatorului, celulele nu au înregistrat nicio activitate.

Aceste experimente au fost făcute cu un echipament care fotografia radiaţiile electromagnetice – energia obişnuită, folosită pentru transmiterea informaţiei. Celulele au făcut abstracţie de echipament, sugerând că acest tip de comunicare nu poate fi accesată încă de ştiinţa modernă. Mulţi cercetători sunt de părere că dezvoltarea fizicii cuantice va fi folositoare în perceperea acestui câmp de comunicaţie.

Întrepătrunderea cuantică (entanglement) este un proces care presupune că două particule care au fost conectate, încă mai comunică după separare. Când una dintre ele suferă o modificare energetică, acelaşi lucru se petrece şi cu cealaltă.

Experimentul lui Backster punctează concepţia orientală conform căreia există o legatură de interdependenţă între toate elementele din natură. Culturile antice au numit acest lucru câmp de energie universală, care susţine viaţa şi ghidează evoluţia conştiinţei prin univers. Tehnica medicală elaborată de terapeuta Therese Wade pune mintea în legătură cu acest câmp. Energia lui este apoi îndreptată către o vindecare psihică, prin intermediul voinţei reale.

Citiţi şi:
Misterul vindecării în lumina cercetărilor ştiinţifice recente
Gândirea malefică, nefastă îţi «otrăveşte» trupul
Știința confirmă puterea de vindecare a rugăciunii


yogaesoteric
29 iulie 2017

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More