Ciclul circadian – orele de aur ale organelor
Totul în jurul nostru se desfășoară în cicluri: zilele săptămânii, lunile anului, anotimpurile, ciclurile de învățământ și așa mai departe. Numeroase tradiții spirituale ne învață că exteriorul este oglinda interiorului, ceea ce înseamnă că dacă există cicluri exterioare, și în interiorul nostru există anumite cicluri.
Activitatea organelor trupului nostru respectă un program riguros. La fiecare două ore un alt organ trece în perioada în care se poate autovindeca, regenera, are activitate maximă și, la polul opus, este cel mai vulnerabil la acțiunile exterioare.
Vezica biliară – intervalul orar 23.00-01.00
Între aceste ore sunt intens active funcţiile vezicii biliare, ale cărei secreţii contribuie la digestie. Vezica biliară este un organ care, prin disfuncţiile ei, dă mari probleme întregului organism. Cei care se trezesc des noaptea în această perioadă este posibil să aibă o disfuncţie a bilei sau a ficatului. Stresul şi mâncarea consistentă, cu prăjeli şi grăsimi seara, împiedică o funcţionare corectă a bilei.
Compresele umede şi calde aplicate pe zona ficatului sunt benefice în acest interval orar. Maceratul de plante ușor încălzit, băut cu înghiţituri mici, mai ales cel de pelin luat cu 20 minute înainte de masă, ajută la activarea funcţiei bilei. Sucul de ridichi ajută, de asemenea. Este de asemenea de mare importanţă descongestionarea intestinului gros.
Pentru cei care nu dorm în acest interval orar este necesar să evitate băuturile şi alimentele reci. Dacă sunt probleme în funcţionarea bilei sau a ficatului, munca desfăşurată în perioada nopţii este foarte nocivă, deoarece cele două organe nu se pot reface. Meridianul vezicii biliare este asociat cu somnul şi regenerarea organismului. Dacă eşti agitat înainte de a merge la culcare, înseamnă că vezica biliară şi ficatul nu au fost curăţate de toxine, ele acţionând ca iritante la nivelul creierului. Te poţi confrunta cu amărăciune şi resentimente.
Ficatul – intervalul orar 01.00-03.00
Se activează ficatul. În această perioadă oxigenarea creierului este minimă. Cei care suferă de afecţiuni hepatice au un somn zbuciumat, sau chiar se trezesc în această perioadă. Ficatul şi vezica biliară fiind organe pereche, şi cei suferinzi de afecţiuni biliare prezintă aceleaşi simptome.
În această perioadă nu se recomandă consumul de alimente grase şi băuturi alcoolice. Dacă ficatul are o structură deteriorată, se poate reface în anumite condiţii, pentru aceasta fiind importantă odihna prin somn, alături de o bună încălzire a trupului. Funcţia ficatului are de suferit din cauza toxicităţii unor alimente, alcoolului, nicotinei şi stresului. De reţinut că alcoolul şi nicotina au un efect mult mai dăunător între orele 01:00 şi 05:00 dimineaţa. Furia şi frustrarea ating cote maxime.
Plămânii – intervalul orar 03.00-05.00
Se activează plămânii, deci în această perioadă fumătorii, astmaticii, cei răciţi sau cu alte afecţiuni ale aparatului respirator se trezesc din somn, sau au un somn zbuciumat, neodihnitor. Cei bolnavi sunt copleşiţi de senzaţia de teamă şi nesiguranţă.
Intestinul gros – intervalul orar 05.00-07.00
Este perioada de activitate maximă a intestinului gros. (Hrana rămâne în intestinul subţire circa 2 ore, iar în cel gros, circa 20 de ore.) Este perioada în care majoritatea oamenilor au scaun. Se recomandă evitarea stresului şi grabei în acest interval. Cei cu afecțiuni ale intestinului gros se simt de obicei mai rău în această perioară decât în cursul zilei. Se recomandă consumul de macerate din plante medicinale. Scaunul subţire indică probleme la nivelul intestinului subţire, iar constipaţiile pun în evidenţă o creştere a toxicităţii în organism.
Stomacul – intervalul orar 07.00-09.00
Începe activitatea maximă a stomacului, este momentul de vârf al digestiei. Este foarte important cum ne trezim dimineaţa: fără grabă, acordându-ne câteva clipe de relaxare. Dacă observăm cum se trezesc animalele, vom constata că ele mai întâi se întind, începând lent noua zi. Micul dejun este bine să fie luat în linişte şi fără grabă. Este necesar să ţinem cont de cantitatea şi calitatea alimentelor ingerate.
Se va evita expunerea trupului la frig sau duşurile reci, este mai indicată rămânerea într-un mediu cald.
Splina și pancreasul – intervalul orar 09.00-11.00
Splina şi Pancreasul sunt la activitate maximă, iar stomacul intră în repaus. În acest interval nu se recomandă consumul de alimente greu digerabile. Este total contraindicat consumul de alcool! Se recomandă consumul de fructe (singura perioadă din zi când organismul poate digera fără efort dulciurile). Pancreasul este cel care controlează nivelul glicemiei. Este totuşi indicat să nu se consume prea multe dulciuri pentru a nu forţa funcţia pancreasului. Dacă nu funcţionează corect splina, „cimitirul trombocitelor”, se poate perturba nivelul de trombocite din sânge.
Se va evita efortul fizic. Din contră, disponibilitatea la efort psihic şi intelectual este la maxim.
Inima – intervalul orar 11.00-13.00
Perioada de activitate maximă a inimii. În acest interval nu se recomandă consumul exagerat de alimente grele care implică un consum mare de energie. În această perioadă scade nivelul de oxigenare a creierului, din această cauză există un risc mărit pentru accidentare.
Intestinul subțire – intervalul orar 13.00-15.00
În această perioadă intestinul subţire este foarte activ, scade sensibilitatea la durere a danturii, deci este perioada ideală pentru tratamentele stomatologice. Activitatea intestinului subţire, cu rol important în procesul de digestie, este ghidată de sistemul nervos vegetativ, ea putând fi blocată sau dereglată de stres sau nervozitate. Din acest motiv se recomandă ca masa de prânz să fie luată în linişte. Capabilitatea de a avea o activitate fizică este pe curbă ascendentă.
Vezica urinară – intervalul orar 15.00-17.00
Perioada hiperactivă a vezicii urinare. Ea are un rol important în dezintoxicarea organismului, alături de rinichi. Acest proces poate fi accelerat cu ajutorul maceratelor diuretice, care au un efect maxim dacă sunt băute până la ora 19. În această perioadă se recomandă un consum mărit de lichide (apă, ceaiuri) şi activitate sportivă. Organismul este capabil să digere mai uşor şi alimentele mai grele, creşte în continuare predispoziţia pentru activitatea fizică.
Rinichii – intervalul orar 17.00-19.00
Rinichii funcţionează la capacitate maximă, este indicat să se evite acţiunile factorilor care îi îngreunează activitatea – grăsimi, zahăr, sare, băuturi răcoritoare, conservanţi alimentari, cafea, alcool, dar mai ales stresul şi frigul. Dacă în această perioadă beneficiezi de un macerat diuretic şi de un masaj de relaxare, se produce o dezintoxicare mai eficientă a trupului.
Circulația sangvină – intervalul orar 19.00-21.00
Activitatea maximă a pericardului şi sistemului circulator. Este perioada când organismul refuză somnul, când trupul şi spiritul se gândesc la cu totul altceva decât la odihnă. Este perioada de maximă receptivitate a simţurilor, optimă pentru a viziona spectacole de teatru, filme sau muzică. În această perioadă toate tipurile de tratamente medicale au eficienţă maximă (atât cele administrate oral, cât şi cele aplicate extern).
Triplu încălzitor – intervalul orar 21.00-23.00
Între aceste ore se acumulează multă energie în corp. Aceste două ore ale recuperării energetice sunt numite de chinezi după un meridian energetic, „Triplul încălzitor”. Cei care în această perioadă sunt sensibili la frig, cei care nu pot dormi decât într-o cameră încălzită nu ar trebui să ignore acest semnal. Undeva s-a creat un dezechilibru fizic sau emoţional şi necesită atenţie.
Cele două ore sunt favorabile reumplerii de vitalitate.
Citiți și:
Regulile de aur ale dietoterapiei
Legătura dintre emoţii şi organe
yogaesoteric
13 ianuarie 2019
Also available in: Français