Ciudățeniile unui geniu: Leonardo da Vinci şi programul său eficient de somn
Cercetătorii din lumea întreagă recomandă cel puţin 7 ore de somn profund pe noapte pentru a fi sănătoşi şi în formă pe timpul zilei. Totuşi există şi excepţii, așa cum a demonstrat celebrul Leonardo da Vinci.
Geniul avea un program special de somn, care îi asigura o eficienţă maximă la lucru. Leonardo da Vinci era adeptul somnului polifazic, adică îşi împărţea somnul obişnuit în mai multe părţi.
Cercetătorul Claudio Stampi a scris în lucrarea Why We Nap (De ce dormim) că Leonardo da Vinci avea un mod unic de odihnă: dormea timp de 15 minute la fiecare patru ore. În total, dormea doar 1,5 ore pe zi. În acest fel, Leonardo da Vinci a câştigat 20 de ani de productivitate în cei 67 de ani de viaţă.
Există mai multe tehnici eficiente ale somnului polifazic, pentru cei care doresc să beneficieze la maximum de perioada de veghe.
– somnul la fiecare 6 ore, timp de 30 de minute (modul Dymaxion);
– somnul la fiecare 4 ore, câte 20 de minute (modul Uberman);
– somnul pe timp de noapte cu durata 1,5-3 ore, apoi de 3 ori în timpul zilei timp de 20 de minute (modul Everyman);
– somnul pe timp de noapte cu durata de 2 ore, apoi câte 20 de minute la amiază (modul Tesla);
– somnul pe timp de noapte de 5 ore şi apoi 1,5 ore în timpul zilei (modul Siesta).
Citiți și:
Câteva dintre misterele dezvăluite ale stării de somn
Somnul sănătos dublează abilitatea oamenilor de a-şi aminti lucruri pe care le-au uitat
Ştiinţa explorează somnul conştient yoghin
yogaesoteric
17 octombrie 2018
Also available in: Français