Clădirea ideală: fără încălzire și aer condiționat

Denumită „22-26”, această clădire va fi proiectată în Franța pentru a asigura o temperatură de 26 de grade vara și 22 de grade iarna fără încălzire sau aer condiționat

Cartierul Confluence din Lyon (Rhône) va găzdui construcția acestui imobil de ultimă generație, a anunțat dezvoltatorul imobiliar Nexity. Proiectantul, biroul de arhitectură Baumschlager Eberle, promite să garanteze o temperatură de 26 de grade vara și 22 de grade iarna în fiecare cameră, fără încălzire sau aer condiționat, relatează Les Echos.

Datorită orientării atente și utilizării de materiale care pot stoca și elibera căldură sau răci, clădirea va avea nevoie de numai 2 kW/h de energie pe an pe metru pătrat.

Concret, materialele de construcție includ o „anvelopare ultraizolatoare“ formată din două rânduri de cărămizi de 30 de centimetri, geam triplu și beton cu emisii reduse de carbon.

Reducem cât mai mult posibil echipamentele tehnice și ne bazăm pe soluții arhitecturale pentru a obține această performanță”, spune Anne Speicher, arhitect la Baumschlager Eberle.

În plus, senzorii și programele informatice sunt utilizate pentru a gestiona ventilația în scopul de a „menține clădirea în echilibru”. Radiatoarele conectate la rețeaua de încălzire urbană vor fi instalate cu unicul scop de a-i „liniști” pe viitorii locuitori.

Concepte similare au fost dezvoltate în Austria, Elveția și Belgia, dar „22-26” va fi cea mai „sobră” clădire din punct de vedere energetic din Franța. Inaugurarea este programată pentru 2025.

Citiți și:
Macron aruncă Franța în beznă: Iluminatul public va fi oprit noaptea; va începe o perioadă de „sobrietate” energetică la nivel național
Ticălosul plan ascuns din spatele majorării prețurilor la utilități

 

yogaesoteric
15 noiembrie 2022

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More