Consiliului American pentru Relații Externe și matricea propagandei transatlantice (III)

Citiți partea precedentă a articolului

Războiul din Golf tocmai se încheiase și minciuna incubatorului fusese expusă când agenția americană Rudder Finn era deja activă în războaiele din Balcani și pregătea terenul jurnalistic pentru următoarea intervenție NATO (a se vedea Becker/Beham, Operation Balkan: Advertising War and Death, 2008). Directorul de atunci al Rudder Finn a explicat într-un interviu ulterior de ce compania sa a răspândit raportul fals despre „lagărele morții” sârbești din Bosnia, de exemplu:

„Treaba noastră nu este de a verifica informațiile. Nu suntem dotați pentru a face aceasta. Munca noastră este de a accelera circulația informațiilor care ne sunt favorabile și de a ajunge la ținte atent selecționate. Noi nu am confirmat existența lagărelor morții în Bosnia, ci doar am făcut cunoscut faptul că [revista americană] Newsday a afirmat aceasta. (…) Suntem profesioniști. Aveam o treabă și am făcut-o. Nu suntem plătiți pentru etică.”

Când, la mijlocul anilor ’90, redactorul străin al unui săptămânal elvețian a vrut să explice aceste minciuni și altele despre război unui public vorbitor de limbă germană, instituții media bine cunoscute din Germania și Elveția au intervenit imediat pe lângă editorul său și s-au asigurat că va fi cenzurat. S-a discutat chiar și despre concedierea sa.

Profesioniștii în relații publice au fost la mare căutare și în timpul războiului din Siria. Un punct culminant s-a dovedit a fi, fără îndoială, „Bana Alabed, fetița de șapte ani de pe Twitter”, care a asigurat populația din țările NATO, în cea mai bună engleză a sa, că recucerirea orașului Alep de către armata siriană și Rusia nu a fost o eliberare, ci un nou „holocaust”. Presa CFR a relatat despre copil timp de săptămâni întregi.

În cele din urmă, s-a aflat că „Bana” se află sub contract cu agenția britanică de PR The Blair Partnership, din care face parte și autoarea Harry Potter, J.K. Rowling, care i-a trimis anterior câteva dintre cărțile sale, atrăgând atenția presei. Pe de altă parte, nu a existat niciun cadou pentru un blogger german care a acuzat revista Stern de „fake news” întrucât a difuzat necritic povestea lui Bana. El a fost imediat dat în judecată.

O altă specialitate a agențiilor de relații publice este așa-numitul „astroturfing”, în care se lansează o mișcare publică artificială pentru a atinge un obiectiv politic. Petițiile online ale unor organizații pretins umanitare, precum Avaaz sau Campact, sunt deosebit de populare în acest scop. Dintr-o dată, ele cer o „zonă de interdicție aeriană” deasupra Libiei în loc de sprijinirea pădurilor tropicale.

Jurnaliștii din matrice

Un aspect crucial al matricei CFR este faptul că în ea sunt incluși și jurnaliștii obișnuiți. Mulți jurnaliști sunt predispuși să creadă în narațiunile ce le sunt prezentate, în timp ce alții lucrează ca niște profesioniști în domeniul relațiilor publice și pur și simplu își prezintă articolele cu efectul dorit. Alții pot chiar să vadă în conformism o oportunitate de a face carieră.

Dar sursele preselectate, presiunea colegilor și dependența față de superiori și de clienți fac dificilă sau chiar imposibilă chiar și pentru jurnaliștii sinceri și inteligenți străpungerea din interior a matricei informaționale și introducerea unor puncte de vedere divergente, atunci când sunt implicate chestiuni imperiale.

De exemplu, potrivit unor note interne, personalul ARD este necesar să „apere pozițiile occidentale” în conflictele geopolitice, să respecte regulile lingvistice confidențiale și să folosească numai surse conforme. Fostul redactor-șef al ZDF a mai făcut public faptul că articolele privind războaiele din SUA sunt influențate politic. Corespondentul pentru Orientul Mijlociu, Ulrich Tilgner, s-a plâns de interferențe editoriale din cauza unor „considerente de alianță”, iar fostul șef al studioului ZDF din Bonn a confirmat „instrucțiuni de sus” și o „conformare voluntară” a jurnaliștilor.

Disidenții sunt sancționați în consecință: În Elveția, de exemplu, Helmut Scheben, corespondentul de lungă durată al SRF, a fost insultat ca fiind un „trol al lui Putin” și „parte a mașinii de propagandă rusească” atunci când a îndrăznit să pună sub semnul întrebării, în mod critic, acoperirea Siriei de către mass-media occidentale. Un jurnalist de la NZZ care a lăsat să se știe că încă mai are întrebări fără răspuns cu privire la evenimentele din 11 septembrie 2001 a fost, de asemenea, prompt mustrat public de către șeful său.

Nici jurnaliștii americani nu stau mai bine. Gary Webb a dezvăluit în anii ’90 că CIA importa cocaină din Columbia și finanța milițiile din Nicaragua cu banii obținuți. Drept consecință, a fost defăimat de presa americană până când reputația sa a fost distrusă și s-a sinucis câțiva ani mai târziu. Phil Donahue, care în 2003 a fost aproape singurul jurnalist american de top care a criticat războiul planificat în Irak, a fost concediat sumar de MSNBC, în ciuda audiențelor excelente.

Amber Lyon, însărcinată de CNN să realizeze un documentar despre aliatul american Bahrain, criticând situația drepturilor omului, nu a fost difuzată de propria rețea, după care a părăsit-o din proprie inițiativă. Iar Sean Hannity, care a vrut să abordeze la Fox News dosarul uciderii lui Seth Rich, membru al personalului DNC, s-a confruntat cu plecarea mai multor sponsori și cu posibila anulare a programului său – precum și cu comentarii furioase din partea unor membri importanți ai Consiliului.

Acum, s-ar putea presupune că în astfel de cazuri evidente de abuz, Comitetul american pentru protecția jurnaliștilor (CPJ) s-ar cuveni să intervină. Cu toate acestea, nu este cazul – deoarece directorii, precum și aproape întregul consiliu de administrație al CPJ sunt ei înșiși membri ai Consiliului pentru Relații Externe.

La urma urmei, astfel de jurnaliști ar putea primi un premiu pentru munca lor, de exemplu renumitul premiu Pulitzer. Dar și aici se așteaptă în zadar, întrucât președintele Comitetului Pulitzer (în prezent redactor la Washington Post) și diverși membri ai consiliului de administrație provin tot din Consiliu. În general, acordarea de premii și distincții este un mijloc eficient de a defini ce reprezintă un jurnalism „bun” și cine este un jurnalist „renumit”.

Jurnalistul de investigație și documentaristul german Dirk Pohlmann a descris situația cu următoarele cuvinte după ce unul dintre proiectele sale de film exploziv din punct de vedere geopolitic a fost oprit de ZDF la cel mai înalt nivel:

„Acesta a fost doar un subiect în care atingi limitele a ceea ce ai voie să relatezi. Aceste limite există chiar și în așa-numitul nostru «Occident liber». Observi asta atunci când intri în ele: deodată se aprind reflectoarele, câinii încep să latre și auzi oamenii apropiindu-se. Și atunci știi, ok, acum sunt pe teritoriul despre care înainte se pretindea că nu există: și anume, teritoriul minat al granițelor libertății de informare.”

Înseamnă asta că jurnalismul critic nu este dorit în presa conformă CFR? Dimpotrivă: jurnalismul serios formează fundamentul credibilității presei tradiționale în primul rând, pe baza căreia propaganda geopolitică (și de altă natură) poate fi apoi lansată în mod eficient și țintit. Pentru că cititorul și privitorul neavizat nu are aproape nicio șansă să recunoască sau chiar să ghicească manipularea abilă între două contribuții oneste.

Dintre toate principiile propagandei, acesta este – pe termen lung – poate cel mai important: numai mass-media care par demne de încredere pot abuza de respectiva încredere.

Concluzii

Timp de decenii, rețeaua Consiliului pentru Relații Externe a avut un control aproape nelimitat asupra fluxului de informații geostrategice din țările NATO. Cei mai mulți oameni nu aveau cum să realizeze că, în ciuda aparentei diversități mediatice, se aflau de fapt într-o matrice informațională foarte bine țesută.

De ce a făcut și face Consiliul atâtea eforturi pentru a-și înșela propriul popor? Răposatul consilier pentru securitate națională și director al Consiliului, Zbigniew Brzezinski, a formulat succint această afirmație în cartea sa The Grand Chessboard: American Primacy and Its Geostrategic Imperatives (Marea tablă de șah: Primatul american și imperativele sale geostrategice): „Democrația este potrivnică mobilizării imperialiste, deoarece urmărirea puterii imperialiste este contrară instinctelor democratice”. (Brzezinski 1998, p. 20)

De fapt, de la războiul împotriva Spaniei din 1898, SUA a fost nevoie să creeze un pretext pentru aproape toate intervențiile sale, cu scopul de a legitima moral extinderea constantă a sferei sale de influență – ceea ce, în cele din urmă, este ceea ce toate imperiile urmăresc – și pentru a-și câștiga propria populație – mai ales că aproape nicio țară nu a fost vreodată atât de nesăbuită încât să atace Statele Unite din proprie inițiativă, fără să fie nevoie.

În acest scop, SUA și-au creat – după cum spunea Karl Rove – propria realitate „imperialistă”, de la operațiuni secrete, la reportaje mediatice și până la scrierea istoriei, care este pusă în scenă și propagată de membrii Consiliului și de organizațiile partenere ale acestuia.

Înțelegem de ce mass-media CFR reacționează uneori atât de nervos la succesul mass-media rusești, cum ar fi Russia Today (RT): Acestea nu numai că extind pretinsa diversitate a opiniilor, dar destabilizează și matricea informațională cuprinzătoare a Consiliului – cel puțin atunci când servește intereselor rusești.

De asemenea, internetul a făcut posibilă diseminarea de informații într-un mod descentralizat și eficient din punct de vedere al costurilor, ocolind astfel factorii de control ai Consiliului. Între timp, în țările vorbitoare de limbă germană există, de asemenea, un număr mare de media și platforme finanțate de cititori care pun sub semnul întrebării în mod critic narațiunea convențională și permit noi perspective (a se vedea Media Navigator).

Cu toate acestea, din punctul de vedere al Consiliului, astfel de publicații reprezintă o amenințare din ce în ce mai mare la adresa propriei suveranități de informare și interpretare. Companiile de media și de internet care respectă CFR au reacționat prin închiderea forumurilor cititorilor, cenzura pe rețelele de comunicare virtuală, „curățarea” rezultatelor căutărilor și creșterea supravegherii. Iluzia este astfel urmată de represiune – rămâne de văzut dacă astfel se poate recâștiga încrederea populației.

Un studiu realizat de Swiss Propaganda Research

Note și bibliografie:

Domhoff, William G. (2014): The Council on Foreign Relations and the Grand Area: Case Studies on the Origins of the IMF and the Vietnam War; Class, Race and Corporate Power: Vol. 2: Iss. 1. (PDF)
Grose, Peter (1996/2006): Continuing the Inquiry – The Council on Foreign Relations from 1921 to 1996, CFR Press, New York. (PDF)
Parmar, Inderjeet (1999): Mobilizarea Americii pentru o politică externă internaționalistă: Rolul Consiliului pentru Relații Externe. Studies in American Political Development, 13(2), pp. 337-373 (PDF).

Schulzinger, R.D. (1984): The Wise Men of Foreign Affairs. Istoria Consiliului pentru Relații Externe. Columbia University Press, New York.
Shoup, Laurence H. (2015): Wall Street’s Think Tank: The Council on Foreign Relations and the Empire of Neoliberal Geopolitics, 1976-2014. Monthly Review Press, New York. (Web)
Shoup, Laurence & Minter, William (1977): Imperial Brain Trust – The Council on Foreign Relations and United States Foreign Policy. Monthly Review Press, New York. (PDF)

Propaganda: teorie și practică

Baines, Paul R (2013): Propaganda. Volumele I-IV. SAGE Library of Military and Strategic Studies, Londra.
Altschull, Herbert J. (1984/1995): Agenți ai puterii. Mass-media și politicile publice. Longman, New York.
Becker, Jörg (2015): Medien im Krieg – Krieg in den Medien. Springer Verlag für Sozialwissenschaften, Wiesbaden.

Becker, Jörg & Beham, Miram (2008): Operation Balkan: Advertising War and Death. Nomos, Baden-Baden.
Bittermann, Klaus (1994): Serbien muss sterbien. Adevăr și minciuni în războiul civil iugoslav. Ediția TIAMAT, Berlin.
Bussemer, Thymian (2008): Propaganda. Concepte și teorii. VS Verlag für Sozialwissenschaften, Wiesbaden.

Chomsky, Noam (1997): What Makes Mainstream Media Mainstream. Revista Z Magazine. (PDF)
Chomsky, Noam & Herman, Edward (1988): A Propaganda Model. (Web)
Gritsch, Kurt (2010): „Staging a Just War? Intellectuals, Media and the „Kosovo War” 1999, Georg Olms Verlag, Hildesheim.

Hird, Christopher (1985): Tehnici standard. Diverse reportaje, Channel 4 TV. 30 octombrie 1985 (Web).
Krüger, Uwe (2013): Meinungsmacht. Influența elitelor asupra jurnaliștilor din mass-media și a jurnaliștilor alfa – o analiză critică a rețelei. Herbert von Halem Verlag, Köln.
Luyendijk, Joris (2015): Von Bildern und Lügen in Zeiten des Krieges: Aus dem Leben eines Kriegsberichterstatters – Aktualisierte Neuausgabe. Tropi, Stuttgart.

Morelli, Anne (2004): The Principles of War Propaganda. zu Klampen, Springe.
Mükke, Lutz (2014): Corespondenți în Războiul Rece. Între propagandă și autoafirmare. Herbert von Halem Verlag, Köln.
Ponsonby, Arthur (1928): Falsehood in War-Time. George Allen & Unwin, Londra.

Starkulla, Heinz jr. (2015): Propaganda: Begriffe, Typen, Phänomene. Nomos, Baden-Baden.
Tilgner, Ulrich (2003): Der inszenierte Krieg – Täuschung und Wahrheit beim Sturz Saddam Husseins. Rowohlt, Reinbek.

Agențiile de presă

Blum, Roger et al. (eds.) (1995): Die AktualiTäter. Agențiile de presă din Elveția. Verlag Paul Haupt, Berna.
Höhne, Hansjoachim (1977): Raport privind agențiile de știri. Volumul 1: Situația pe piețele de știri din lume. Volumul 2: Istoria știrilor și a celor care le difuzează. Nomos Verlagsgesellschaft, Baden-Baden.
Johnston, Jane & Forde, Susan (2011): The Silent Partner: Agențiile de știri și știrile secolului XXI. Jurnalul internațional de comunicare 5 (2011), p. 195-214. (PDF)

MacGregor, Phil (2013): Agențiile internaționale de știri. Ochi globali care nu clipesc niciodată. În: Fowler-Watt/Allan (ed.): Journalism: New Challenges. Centrul de cercetare în jurnalism și comunicare, Universitatea Bournemouth. (PDF)
Schulten-Jaspers, Yasmin (2013): Zukunft der Nachrichtenagenturen. Situație, evoluție, previziuni. Nomos, Baden-Baden.
Segbers, Michael (2007): Die Ware Nachricht. Cum funcționează agențiile de știri. UVK, Konstanz.

Steffens, Manfred [Ziegler, Stefan] (1969): Das Geschäft mit der Nachricht. Agenții, redacții, jurnaliști. Hoffmann und Campe, Hamburg.
Wilke, Jürgen (ed.) (2000): Von der Agentur zur Redaktion. Böhlau, Köln.
Barnett, Thomas P.M. (2005): The Pentagon’s New Map: Război și pace în secolul XXI. Putnam Publishing Group, New York. (web)

Blum, William (2014): Killing Hope: US Military and CIA Interventions Since World War II – Ediție actualizată. ZED BOOKS, Londra.
Brzezinski, Zbigniew (1998): The Grand Chessboard: American Primacy And Its Geostrategic Imperatives. Basic Books, New York. (PDF)
Brzezinski, Zbigniew (2005): The Choice: Global Domination or Global Leadership. Basic Books, New York.

Haass, Richard (2017): O lume în dezordine: Politica externă americană și criza vechii ordini. Penguin Press, Londra.
Kagan, Robert (1998): The Benevolent Empire. Revista Foreign Policy. (PDF)
Kissinger, Henry Kissinger (2015): Ordinea mondială. Penguin Books, Londra.
Sylvan, David & Majeski, Stephen (2009): U.S. Foreign Policy in Perspective: Clients, Enemies and Empire. Routledge, Londra. (Web)

Citiți și:
Anul 2021 a fost sumbru pentru libertatea presei. Nici 2022 nu se anunță altfel
Operaţiunea «Bosnia», un caz de dezinformare orchestrat în mod «exemplar» (1)
Minciuni care au ucis milioane de nevinovaţi

 

yogaesoteric
1 iulie 2022