Coordonatorul campaniei de de vaccinare din Israel a acuzat Pfizer că eficiența vaccinului este MULT MAI MICĂ decât cea pretinsă de companie

Israelul avertizează: „Prima doză a vaccinului este mai puţin eficientă decât a afirmat Pfizer”

Autoritățile israeliene au criticat vaccinul dezvoltat de Pfizer, deoarece serul produs de compania farmaceutică americană s-ar fi dovedit a fi „mai puțin eficient” decât s-a prevăzut, scrie Il Giornale, citat de agenția Rador.

În special, în vizorul Ierusalimului a intrat nivelul de imunitate față de covid-19 dezvoltat în organismul uman ca urmare a primei doze de ser, care pare a fi inferior celui promis de compania americană. În ciuda descoperirii unei protecții mai puțin eficiente împotriva infecției dată de prima doză a vaccinului, campania de vaccinare în masă din Israel a avansat rapid.

Nachman Ash, coordonatorul național al strategiei de imunizare dezvoltată de guvernul Netanyahu, a denunțat limitele protecției anti-covid oferite de prima doză de ser produs de Pfizer, deşi compania farmaceutică a furnizat date deosebit de liniştitoare executivului israelian. Israelul a lansat acuzația împotriva gigantului farmaceutic în timpul unei reuniuni cu mai mulţi directori din Ministerul Sănătății, subliniind faptul că 12.400 de persoane s-au infectat în țara din Orientul Mijlociu între prima și a doua doză.

Potrivit expertului israelian, aceasta ar fi o demonstrație a faptului că prima administrare a serului ar garanta o protecție „mai puțin eficientă decât am crezut” și, prin urmare, inferioară celei susţinute în datele furnizate de Pfizer autorităților de la Ierusalim. Pe baza datelor, compania farmaceutică din SUA susţine că serul său ar avea o eficacitate de 52% după prima doză, care creşte la 95% după a doua doză. În schimb, Ash a pus sub semnul întrebării procentele prezentate de companie, în principal cele referitoare la efectele primei doze de vaccin.

Totuşi, coordonatorul strategiei de vaccinare de la Ierusalim, în timpul reuniunii de la Ministerul Sănătății, și-a exprimat îndoielile şi cu privire la protecția reală oferită de a doua doză, semnalând că un număr mare de cetățeni au fost infectați în ciuda faptului că au primit a doua doză de ser, și a susţinut în consecință că acesta din urmă nu ar garanta fără echivoc imunitatea împotriva variantelor de coronavirus.

Eficacitatea serului Pfizer, pusă la îndoială de Ash, a fost totuși susţinută de Sharon Alroy-Preis, directorul Departamentului de Sănătate Publică din cadrul Ministerului Sănătății, potrivit căruia același vaccin ar contribui la reducerea cu 50% a infecției cu covid-19.

Însă datele rezultatele în urma unei analize elaborate de cercetători din Israel arată că protecţia oferită de vaccinul Pfizer/BioNTech după administrarea primei doze este semnificativ mai redusă, de 33%, faţă de estimarea iniţială de 89% din studiile clinice.

Vaccinuri contra date medicale, strategia adoptată de Israel pentru a obţine de la Pfizer un stoc important de doze

Statul evreu a lansat o campanie de vaccinare „fără precedent” împotriva maladiei covid-19. Potrivit mai multor companii mass-media locale, Israelul a plătit peste preţul de piaţă pentru a-şi asigura o aprovizionare suficientă şi rapidă cu aceste vaccinuri.

„Startup nation”, numele pe care Israel şi-l atribuie pentru a-şi promova sectorul inovaţiilor, a promis grupului Pfizer posibilitatea de a obţine un acces la datele rapide şi de scară largă despre efectele generate de acest vaccin, pentru a-şi asigura astfel accesul la un stoc important de doze, potrivit acordului publicat de Ministerul israelian al Sănătăţii.

Această „colaborare” între Israel şi Pfizer se prezintă ca un efort ce vizează „măsurarea şi analizarea datelor epidemiologice asociate administrării produsului” – adică injectarea vaccinului în rândul populaţiei israeliene.

Documentul stipulează că Ministerul Sănătăţii din Israel depinde de un anumit ritm al livrărilor de doze asigurat de grupul Pfizer „pentru a atinge o imunitate colectivă şi pentru a obţine doze suficiente cât mai repede posibil”.

Cele două părţi recunosc că viabilitatea şi succesul proiectului depind de rata şi de amploarea vaccinării în Israel”, precizează documentul, făcut public de autorităţile israeliene după protestele unor organizaţii locale, care s-au declarat îngrijorate de partajarea datelor private ale cetăţenilor israelieni.

Laborator de date

În Israel, cetăţenii sunt afiliaţi la una dintre cele patru mari case de asigurări medicale din ţară, care îi contactează personal pe rezidenţii asiguraţi pentru a le propune un calendar de vaccinare.

Or, aceste case de asigurări fără scop lucrativ dispun de vaste baze de date digitale despre asiguraţii lor, cum ar fi, de exemplu, vârstele şi antecedentele medicale ale persoanelor vaccinate, fapt care le permite, în teorie, să analizeze eficienţa şi efectele secundare potenţiale ale vaccinului.

Prim-ministrul Benjamin Netanyahu a recunoscut că statul evreu a acceptat „să partajeze cu Pfizer şi cu restul lumii toate datele statistice care pot ajuta la dezvoltarea unor strategii pentru a învinge noul coronavirus”.

Acordul cu Pfizer a avut scopul de a-i permite Israelului să devină „prima ţară din lume care iese din pandemia de coronavirus”, a afirmat şeful guvernului israelian.

Potrivit lui Tehilla Shwartz Altshuler, specialistă în protejarea datelor private la Institutul pentru Democraţie din Israel, un centru de analiză politică din Ierusalim, digitalizarea pe scară largă a datelor medicale din Israel reprezintă „un atu unic”.

Într-o lună sau şase săptămâni, Israelul poate să ofere grupului Pfizer date despre milioane de persoane”, a declarat ea pentru AFP, subliniind că această partajare a datelor ar fi trebuit să facă subiectul unei dezbateri publice, cu atât mai mult cu cât mulţi israelieni se tem că datele lor personale vor fi transmise fără eliminarea elementelor de identificare, procedură care le-ar asigura anonimatul.

Israelul, care se laudă că este «Naţiunea Vaccin», a făcut oare din populaţia sa un grup de cobai?”, se întrebau jurnaliştii de la AFP.

Un fapt este sigur, afirmă tot jurnaliştii francezi, care o citează pe aceeaşi specialistă: campania de vaccinare este până în prezent „cel mai mare experiment realizat pe oameni în secolul al XXI-lea”.

Citiţi şi:
De ce numărul de teste pozitive a explodat în ţările cu ratele cele mai mari de vaccinare (Israel şi Marea Britanie)?
Vaccinarea în masă creează tulpini virale noi?

 

yogaesoteric
15 mai 2021

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More