Covid-19 – pandemia fricii

Lucrarea Covid-19 – pandemia fricii, a autoarei Margaret Stevenson, este un ghid bine documentat și actual despre povestea reală a coronavirusului și despre cum să scăpăm de vaccinarea forțată și de frica de a ne contagia cu acest virus.

Această carte contemporană explorează originile covid-19. A început oare într-un laborator din Wuhan și de ce a fost dezvoltat?

La începutul pandemiei, s-a prezis că oamenii vor muri ca muștele, iar restul vor trăi cu frica de a fi infectați sau de a-i infecta pe alții.

Frica declanșează o paralizie a gândirii raționale, iar cetățenii s-au predat dictaturilor instituțiilor și guvernelor autoritare, crezând că știința și cei aflați în poziții de putere știu cel mai bine.

Modelarea matematică care a fundamentat deciziile medicale și politice la cele mai înalte niveluri ale guvernului și birocrației a fost supraestimată în mod grosolan.

Letalitatea covid-19 s-a bazat pe o modelare care a fost catastrofal exagerată în estimările sale. A fost depășită cu un factor de peste 15, și aceasta a provocat confuzie și tulburare în lume.

Începând din octombrie 2020, centrele pentru controlul bolilor au combinat decesele cauzate de covid cu cele cauzate de gripă și pneumonie, ceea ce face dificilă estimarea numărului de decese cauzate doar de covid.

Frica, ca armă de control, a permis suprimarea științei de către complexul medico-politic, pentru a obține beneficii economice și politice. Politicienii și industria, inclusiv oamenii de știință și experții în sănătate, sunt responsabili de „delapidări oportuniste”, în timp ce au arătat că viața umană nu este importantă pentru ei.

Totalitarismul este în creștere și merge înainte într-un ritm alarmant.

Omenirea a ajuns la o răscruce de drumuri – să se îndrepte spre stânga pentru marea resetare care va aduce comunismul global și înrobirea completă a rasei umane sau să se îndrepte spre dreapta pentru Marea Trezire – o cruciadă pro-libertate care se ridică rapid pentru a contracara corupția socio-politică și suprimarea științei.

Stevenson evidențiază inadecvarea și inexactitatea „standardului de aur” al testării covid, RT-PCR (reacția în lanț a polimerazei) pentru a detecta SARS-CoV-2 în populația din întreaga lume și pentru a diagnostica covid-19, deși acest test nu a fost niciodată conceput pentru aceasta. Dr. Kary Mullis (1944-2019), care a împărțit Premiul Nobel pentru Chimie în 1993 pentru inventarea testului PCR, nu l-a recomandat pentru diagnosticarea infecției. Acesta nu poate face distincția între virușii inactivi și cei vii, reproducători. Utilitatea acestei tehnologii este pentru cercetare – pentru a replica secvențe de ADN și nu pentru a testa infecțiile cu coronavirus.

Autoarea îi acuză pe cei vinovați de abuzuri, începând cu medicul-șef al SUA, Anthony Fauchi, și Bill Gates, pentru modul în care au alimentat pandemia, și modul în care Gates este capabil să controleze narațiunea OMS, deoarece finanțează o mare parte din operațiunile acestei organizații.

O investigație aprofundată dezvăluie dovezi științifice clare care demonstrează că aceste teste nu sunt precise și creează un procent statistic semnificativ de rezultate fals pozitive. Rezultatele pozitive indică mai degrabă „boli respiratorii obișnuite, cum ar fi răceala obișnuită”.

Testul PCR este un instrument care poate fi manipulat cu ușurință, după cum a confirmat inventatorul dr. Kary Mullis când a spus: „cu PCR, dacă îl faci bine, poți găsi aproape orice la oricine”.

Frica este boala din spatele pandemiei covid, ea având consecințe nedorite, cum ar fi impactul asupra sănătății psiho-mentale a oamenilor.

Stevenson sugerează că Marea Resetare Financiară este concepută pentru a distruge liberul arbitru, proprietatea privată, proprietatea asupra locuințelor și fermelor.

Remediile pentru covid au fost suprimate, deși combinația hidroxiclorochină, zinc și azitromicină s-a dovedit a fi mai mult decât eficientă, fără a uita de vitaminele C și D. Vitamina C este un antioxidant esențial și co-factor enzimatic pentru multe reacții fiziologice; crește producția de interferoni în organism pentru a lupta împotriva infecțiilor virale în stadiile incipiente ale bolii.

Despre autoare

Margaret Stevenson (B.SocSc) este o scriitoare australiană de non-ficțiune transformațională. A publicat o carte de istorie a familiei în 2003 și a obținut locul întâi la concursul de povestiri scurte Garry Prize al Country Women’s Association of New South Wales în 2017. Margaret a ocupat timp de mulți ani funcțiile de responsabil de publicitate și secretar pentru mai multe organizații de voluntariat.

Crescută la o fermă din îndepărtatul New South Wales, Margaret a învățat de la o vârstă fragedă valoarea gândirii critice și a învățării creative, care a devenit norma ei acceptată. Experiențele tragice au învățat-o abilități valoroase de a face față situațiilor dificile, care i-au construit rezistența și o înțelegere a importanței bunăstării, empatiei și compasiunii. Margaret este pasionată de sănătate, justiție socială și etică, iar aceste valori au motivat-o să scrie această carte.

Citiți și:
Cultura fricii și sociologia emoțiilor (I)
Autoritățile au folosit tehnici de intensificare a fricii pentru a controla comportamentul oamenilor în timpul crizei covid, recunosc cercetătorii britanici
Ce ne-a adus nouă pandemia: adevărul despre noi

 

yogaesoteric
16 ianuarie 2021

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More