Cum afectează cofeina structura creierului – ce au descoperit cercetătorii

Cei care consumă în mod regulat cofeină pot prezenta o scădere a volumului substanței cenușii, potrivit unui studiu realizat de cercetători elvețieni. Totuşi, aceste repercusiuni asupra zonei responsabile de consolidarea amintirilor sunt reversibile.

Consumul regulat de cofeină poate schimba structura creierului, se precizează într-o declaraţie despre rezultatele unui studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea din Basel.

Aproximativ douăzeci de oameni tineri și sănătoși au participat la acest studiu. Un grup a primit tablete conținând cofeină, două pe zi timp de 10 zile, în timp ce celălalt grup a primit placebo, se arată în comunicat. Participanții au evitat orice alt consum de cofeină în acest timp.

Volumul substanței gri a persoanelor participante a fost apoi măsurat prin scanări cerebrale. Cercetătorii au descoperit o diferență clară în cele două grupuri. Consumatorii de cofeină au prezentat o reducere a volumului zonei cerebrale responsabile de consolidarea memoriei, în special a lobului temporal medial drept, incluzând hipocampul.

Modificare temporară

Totuşi, aceste observații necesită studii suplimentare. „Rezultatele studiului nostru nu înseamnă că într-adevăr consumul de cofeină ne afectează în mod nefast creierul. Însă, potrivit lor, consumul regulat [de cofeină] ne modifică «hard diskul» cognitiv. Acest aspect ar fi necesar să încurajeze efectuarea de studii suplimentare”, a spus dr. Carolin Reichert, citat de Sputnik France.

Acest efect este totuși temporar. Partea afectată a creierului și-a revenit considerabil după zece zile de abstinență de la cofeină, se mai arată în comunicat. În același timp, cercetătorii nu au înregistrat nicio tulburare de somn în rândul consumatorilor.

Dar ce se petrece cu substanța cenușie a celor care beau cafea în mod regulat?” – este o întrebare firească ce apare în acest context. Răspunsul este evident.

Citiți și:
Otrava din cafeaua pe care foarte mulți oameni o beau zilnic
Sfaturi utile pentru o gestionare eficientă a stresului (I)

yogaesoteric
12 iulie 2021

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More