Cum am reuşit să depăşesc cu bine o îndoială demoniacă
…şi cadoul pe care l-am primit după aceea la meditaţia cu starea androginală glorioasă
realizată în spirală YANG în data de 3.05.2010
La conferinţa cu bărbaţii din data de 2.05.2010 am pus o întrebare referitoare la vortexul energetic pe care îl vizualizăm la nivelul întregii spirale, atunci când facem meditaţie în spirală YANG. Grieg ne sugerase într-un mesaj special care ne-a fost citit la conferinţă că în timpul meditaţiilor în spirală YANG trebuie să vizualizăm un vortex energetic „personal” care se învârte în sens YANG în jurul nostru, având ca ax coloana vertebrală.
Întrebarea mea se referea la vortexul de la nivelul întregii spirale, de ce este el centrifug şi nu centripet, aşa cum ar fi dacă s-ar construi spirala invers. Am recunoscut apoi, că această întrebare (neînţelegere) pe care o am de mai demult, mi-a venit de la o îndoială demoniacă ce mi-a fost indusă de o remarcă a lui Narcis (Narcis Tarcău – ex-instructor MISA), pe care el a făcut-o cu mai mulţi ani în urmă, cum că spirala YANG aşa cum o facem noi este de fapt YIN.
La conferinţa cu bărbaţii, unul dintre instructorii YOGA ce se afla în prezidiu mi-a dat un răspuns foarte inspirat, care m-a edificat. Mi-a spus să mă concentrez asupra vortexului „personal” şi să las restul pe seama Ghidului spiritual. Am recunoscut atunci similitudinea cu îndemnul pe care KRISHNA i l-a dat lui ARJUNA, de a merge la luptă şi de a face ceea ce era treaba lui, fără a-şi face probleme în legătură cu cauza acelui război şi cu consecinţele lui, pentru că acelea erau treaba lui Dumnezeu.
La începutul meditaţiei cu tema starea androginală glorioasă (care s-a realizat în spirală YANG pe platoul din Herculane în data de 3.05.2010, la unison cu femeile care se aflau la conferinţa cu femeile), gândurile îmi zburau care încotro, întocmai ca fluturii pe pajişte. Urmăream să le liniştesc, pe cât posibil, şi m-am rugat la Dumnezeu să reverse în fiinţa mea energia Sa tainică, divină a iubirii. În momentul acela mi-am amintit de vortexul personal de energie despre care am amintit şi am început să-l vizualizez. A urmat o stare de energizare puternică la nivelul corpului eteric, corpul fizic a început să-mi tremure şi vedeam cu ochii minţii energia care se rotea în jurul meu în sens YANG, în cercuri de aproximativ 1m în diametru. Energia nu se mişca doar în plan orizontal, ci şi pe verticală. Erau chiar şi unele cercuri colorate (albastru şi violet), care erau formate din energie şi care se roteau în jurul meu şi se deplasau de la picioare spre creştet şi dinspre creştet spre picioare.
La un moment dat, vortexul de energie şi-a mărit diametrul, ajungând de câteva zeci de metri, apoi mai mult, a cuprins munţii din jur, apoi o suprafaţă mult mai mare de pe Pământ, iar apoi m-am identificat cu entitatea sau fiinţa care este planeta Pământ. Această stare de conştiinţă era axul de rotaţie al Pământului şi era şi în jurul lui, întocmai ca un înveliş sau ca un corp ce rotea întreaga planetă. Apoi, conştiinţa mea s-a identificat cu fiinţa sau entitatea care este Calea Lactee şi percepeam că acea conştiinţă era axul în jurul căruia se învârtea, întocmai ca un corp, toată galaxia.
Apoi a urmat un fel de resorbţie într-o conştiinţă mult mai vastă, dar cumva şi punctiformă în acelaşi timp, ca o gaură neagră pe care am conştientizat-o ca fiind conştiinţa lui Dumnezeu, în jurul căreia se roteşte întregul Univers. Starea pe care o percepeam era de încremenire. Am mai trăit această stare şi în alte meditaţii, cel mai clar în meditaţia cu tema „ce se va petrece cu mine peste 777 de miliarde de miliarde de ani?”.
În timp ce trăiam această stare, eram totuşi conştient de unele gânduri care îmi apăreau în minte şi de corpul meu fizic, dar sesizam cât sunt ele de efemere şi le percepeam oarecum „de sus”, dintr-o stare de martor.
După meditaţie, am rămas într-o stare de pace profundă şi cu o mare iubire în inimă, care îmbrăţişa totul.
Vă mulţumesc!
Adi Boda – anul 16, Bucureşti.
*****
Trimite-ne şi tu relatări despre trăirile tale spirituale pe adresa redactie@yogaesoteric.net. Cele mai frumoase scrisori de la cititori vor fi publicate pe site-ul nostru, iar relatările spirituale extraordinare vor fi premiate.
yogaesoteric
18 iunie 2010
Also available in: English