Ah, de când așteptam sa pot scrie un articol cu acest titlu frapant! Este un pic exagerat, dar din punct de vedere alopat am argumente solide.
Conform medicinei alopate, melanomul reprezintă cancer al pielii şi încă „cel mai periculos”, „cel mai agresiv”: aici-link, aici-link, aici-link, aici-link. Dacă aveţi frici multe şi nu vă simţiţi stăpâni pe cunoştinţele despre cauzele reale ale simptomelor, nu deschideţi linkurile!
Despre cauzele melanomului din perspectiva alopată, aberaţii peste aberaţii: „Principala cauză a apariţiei cancerului de piele este expunerea la radiaţiile UV emise de soare ori de lămpile UV ale solarului.”
Păi dacă ar fi aşa, ar însemna că ar trebui să avem melanoame pe TOATĂ suprafaţa corpului care este expusă la acele radiaţii, nu-i aşa? De ce nu se petrecea astfel? Alopații nu mai ştiu să răspundă.
Mai departe, se susţine aşa: „Pentru melanoamele nodulare, acestea sunt formaţiuni tumorale reliefate, ovalare, ce se prezintă ca nodozităţi pe suprafaţa pielii, de culoare negru intens şi care pot sângera uşor la atingere. Uneori prezintă în jur o pată de culoare neagră, cu margini neregulate.”
Cauzele reale ale melanomului şi ale tuturor creşterilor celulare care ţin de dermă (deci de ţesutul care provine din foiţa embrionară numită mezoderm vechi, controlat de cerebel) sunt de fapt conflictele biologice de atac, atac la integritate, murdărire, discreditare, umilire, a se simţi murdărit / atacat etc.
La acest tip de conflicte, reacţia biologică este îngroşarea dermei, pentru crearea unui scut de apărare. Vedeţi mai jos explicaţiile traduse din cartea doctorului Hamer despre cele cinci legi biologice ale naturii.
Personal nu mai ţin minte când mi-a apărut melanomul „cel mare”, dar ştiu că îl aveam încă din copilărie / adolescență. Se afla sub sânul stâng, semn că acolo primisem atacul!
Nefiind o persoană fricoasă din fire, mă obişnuisem cu el şi nici măcar o ginecoloagă nu a reuşit să mă înspăimânte în anul 2011 (ultima oară când am mai fost la ginecolog), când a făcut nişte ochi imenşi la vederea melanomului meu, strigând îngrozită: „Vaai, dar trebuie neapărat-neapărat să vă vadă un dermatolog!!”. I-am replicat calmă că am acel melanom de peste 30 de ani, că e cuminte şi nu face nimic şi nu mă deranjează cu nimic, aşa că nu am frici absurde şi nu văd niciun rost să-l deranjez şi să îi dau atenţie prea multă.
Vă pun o fotografie făcută în ianuarie 2017. Dimensiunea melanomului: cam cât un bob de mazăre măricel, vreo 7-8 mm, era denivelat, ieşit în relief, deci practic întrunea criteriile cu care un dermatolog mi-ar fi făcut o frică de numa-numa şi ar fi recomandat excizia imediată.
Veţi fi de acord cu mine că din punct de vedere alopat se cheamă că aveam practic „cel mai periculos cancer de piele” după teoria lor. Dacă se modifică, e „malign”, altfel e „benign”, dar tot cancer i se spune la alopaţi.
După cum cititorii blogului meu ştiu, de Crăciun în 2016 tatăl meu a plecat înapoi în lumea sufletelor. În perioada următoare plecării lui, în timp ce mă aflam încă în România, am făcut cunoştinţă cu doi oameni extraordinari, care mi-au devenit buni prieteni: Adrian şi Ioana Cacovean. Despre doctorul Adrian Cacovean cred că nu e nevoie să scriu prea multe, cine îmi citeşte blogul ştie cine este acest om minunat!
Mi-a făcut o anamneză pe homeopatie, am mai stat de vorbă, apoi m-a întrebat dacă mai am ceva probleme de rezolvat sau alte simptome vizibile de care vreau să scap etc. A venit vorba cumva de aluniţe şi i-am arătat melanomul, spunându-i că nu mă tem, că îl am demult şi suntem prieteni (haha) şi ştiu cauza pentru care a apărut, deci nu mă deranjează. Adrian mă întrebă nevinovat: „Dar te-ar deranja dacă ar dispărea?”. „Ei, evident că nu”, am zis eu, devenind deja curioasă. Şi atunci Adrian a început să-mi vorbească despre Agaricus Blazei Murill sau Ciuperca lui Dumnezeu.
Pentru scepticii de serviciu, avem şi studii clinice cu acest tratament. Aveţi şi alte studii.
Adrian mi-a dat două sticluţe de tinctură şi mi-a prescris tratament pentru două luni. Am luat picăturile, chiar eram curioasă să văd ce se petrece şi dacă chiar se petrece ceva. Pur şi simplu nu auzisem înainte de această ciupercă, dar eram deschisă la ceea ce putea să se petreacă, mai ales că ştiam că nu există niciun fel de efecte nocive şi Adrian îmi vorbise despre experienţele lui pozitive ca medic cu acest tratament la pacienţii lui.
Ei bine, după vreo patru luni de la încheierea tratamentului am început să simt că se schimbă ceva. Nu pot să explic concret de ce şi cum, dar efectiv simţeam că se petrece ceva acolo, cu melanomul meu. Pe de o parte eram foarte curioasă, pe de altă parte nu voiam nici să investesc prea multă atenţie acolo şi să-l examinez prea des, mă gândeam că dacă, Doamne fereşte, îi vine ideea să reînceapă să crească?
Din experienţa mea, cea mai bună atitudine faţă de simptome este să le ignori până trec de la sine. Cu cât te concentrezi mai mult pe simptome şi cu cât stai cu mai multă frică, cu atât le potenţezi şi rişti să se agraveze. Exemplul cel mai bun este durerea de măsea: te concentrezi pe ea, durerea creşte; o ignori, durerea scade. Cam aşa funcţionează lucrurile.
După încă vreo două luni, încep să simt la mână ca melanomul se mărise un pic în diametru, dar devenise mai uscat şi parcă mai plat (prima oară am crezut că se mărise, dar el de fapt se aplatiza).
Cam prin toamnă-iarnă mi-am zis eu, aşa, către mine, că poate n-ar fi rău să accelerăm un pic şi cu puterea minţii şi a cuvintelor procesul respectiv, aşa că am început să vorbesc frecvent cu melanomul meu: „Dragul meu melanom, ştiu că suntem împreună de peste 30 de ani, ştiu de ce ai apărut, ştiu că ai vrut atunci să mă aperi de un atac, dar uite, acum conflictul este demult încheiat, nu mai am nevoie de tine, aşa că să ştii că eu nu te opresc dacă vrei să pleci, îţi mulţumesc că ai vrut să mă aperi, dar uite, acum ne putem despărţi prieteni, acum poţi liniştit să pleci, că nu mai am nevoie de apărare acolo”. Și tot aşa, spuneam tot ce-mi trecea prin cap… Îl mângâiam şi îi vorbeam… Şi melanomul devenea tot mai tare şi tot mai uscat.
Şi acum ajungem la punctul culminant: acum trei nopţi a dormit David la noi în pat, că se simţea singur şi vrea uneori să doarmă cu noi… Dar trei persoane într-un pat de 2mx2m dorm cam înghesuite, cu toate că el doarme cuminte şi se lipeşte de câte unul dintre noi. Ei bine, în timpul nopţii, tot frichinindu-mă eu de pe o parte pe alta cu pătura după mine, mi-am răsucit cumva şi tricoul sub mine şi când m-am mai întors o dată, am tras tare de tricou ca să-l readuc în poziţia normală, moment în care melanomul meu s-a desprins şi a căzut.
Am sângerat câteva picături de sânge (se văd pe tricou), apoi m-am culcat pe partea respectivă, am adormit ca un înger şi m-am trezit proaspătă şi revigorată şi cu o energie şi un optimism de zile mari.
Dragilor, uite aşa am scăpat eu de melanomul meu, cu ajutorul ciupercii lui Dumnezeu şi prin puterea minţii!
De ce spun că am scăpat cu ajutorul ciupercii, dar şi prin puterea minţii? Pentru că dacă era numai ciuperca, ar fi plecat ambele melanoame pe care le vedeţi în poză, dar eu m-am concentrat deocamdată numai pe cel mare, deci de aceea el a plecat primul!
Iată o fotografie făcută acum două zile, în care se vede doar o micuţă rană de la desprinderea melanomului.
Pentru mai multă claritate, am făcut o imagine cu BEFORE şi AFTER, ca să se vadă şi mai clar cum era şi cum arată acum zona respectivă. Şi observaţi, vă rog, că şi al doilea melanom şi-a modificat forma, semn că vrea şi el conversaţie ca să plece. El fiind mai mic, e ceva mai vascularizat, deci am aşa o intuiţie care-mi spune că el va fi resorbit, nu se va usca pentru a se desprinde.
Iar ca să vedeţi cam cât de mare era melanomul, am făcut o poză şi cu el după ce s-a desprins.
Mai ştiţi vorba aia din copilăria noastră? „Hai, lasă, că se usucă şi cade”? Ei bine, aşa s-a petrecut!
Acum mi-am propus să încerc acelaşi lucru şi cu melanomul micuţ din stânga, să nu se simtă abandonat şi stingher, rămas singur-singurel acolo, că poate vrea să meargă şi el la prietenul lui. O să vă ţin la curent!
În încheiere, recomand cu mare drag documentarul realizat de dr. Adrian Cacovean şi Marian Baciu despre „Ciuperca lui Dumnezeu”.
Sursa: feli-popescu.blogspot.fr
Citiți și:
Orice cancer se poate vindeca între 2 şi 16 săptămâni
Nutriţie şi cancer
yogaesoteric
8 septembrie 2018