Cum să ne destresăm prin procedee yoga simple
Ne confruntăm pretutindeni cu micile sau marile stresuri ale vieţii cotidiene: acasă, la serviciu ori în relaţiile noastre personale. Cu timpul, trupul nostru ajunge să protesteze şi astfel ne apar dureri de cap, urticarie, ticuri nervoase, tulburări digestive.
Vă oferim în continuare câteva tehnici yoga simple şi rapide care ne vor ajuta să trăim mai relaxați și mai plini de energie benefică.
60 de secunde pentru a ne regenera
Este foarte bine să practicăm acest exerciţiu după o reuniune-maraton sau după o zi care a fost pentru noi extenuantă.
Tehnica palming:
Frecaţi-vă rapid şi energic palmele una de alta, astfel încât să simţiţi o stare pregnantă de căldură. Apoi acoperiţi-vă imediat ochii, care vor fi închişi, cu palmele făcute căuş, fără a-i atinge. Palmele se sprijină atunci cu partea inferioară de pomeţii obrajilor, iar degetele ating fruntea. Respirăm apoi uşor şi ne lăsăm în voia efectului sedativ al căldurii şi al obscurităţii care este creată la nivelul globilor oculari.
Datorită stresului, sângele tinde să se concentreze la nivelul inimii şi al creierului, amplificând cu atât mai mult stresul şi diminuând temperatura la nivelul pielii. Generând o sursă de căldură la periferia pielii, tehnica de palming are astfel un efect profund reechilibrant şi detensionant.
4 minute pentru a vă elibera de angoase
Vă sugerăm să realizaţi următoarea tehnică de yoga înainte de a merge, de exemplu, la dentist sau la un control medical de care vă este foarte frică.
Tehnica de respiraţie abdominală:
Constă în destinderea cât mai amplă a muşchilor abdominali, a căror contracţie amplifică cel mai adesea senzaţia de panică. Aşezaţi-vă la sol pe spate și plasați spre exemplu un dicţionar (sau o altă carte groasă) pe abdomen (pentru a simţi astfel cât mai bine ritmul respirator) şi apoi plasaţi o mână pe frunte. Progresiv, fără a forţa absolut deloc, acceleraţi ritmul respiraţiei. Toracele va fi atunci imobil, mişcându-se însă doar diafragma. Faceţi o pauză şi după aceea repetaţi exerciţiul de 5 ori.
Datorită faptului că muşchii abdominali sunt acum relaxaţi, respiraţia devine astfel mai amplă şi mai profundă. Ca urmare, creşte concentraţia oxigenului în sânge şi totodată scade nivelul dioxidului de carbon, care întreţine senzaţia de anxietate.
60 de secunde pentru a scăpa de nervozitate
Vă vom prezenta acum o metodă yoga foarte uşoară care vă va permite să vă calmaţi în situaţii generatoare de panică, de mânie sau de surescitare nervoasă, care sunt create, de exemplu, de momentele în care vă blocaţi într-un ascensor, sau pe o şosea cu un trafic aglomerat.
Tehnica suflului conştientizat:
După o inspiraţie amplă şi profundă, expiraţi la fel de profund, emiţând cu voce tare un strigăt de genul „Huuu!”. Acţionând astfel, aerul care stagna în plămâni este expulzat brusc. Apoi inspiraţi şi expiraţi din nou, dar foarte lent, emițând același sunet, până când eliminaţi în felul acesta tot aerul din plămâni. Repetaţi acest exerciţiu simplu de câte ori aveţi nevoie.
Această tehnică de yoga, care destinde diafragma, calmează totodată respiraţia şi permite eliminarea foarte rapidă a excesului de energie nocivă şi a nervozităţii.
Numai 5 minute pentru a învinge tracul
Înaintea unui interviu, a unei întâlniri romantice, a unei conferinţe sau a unui discurs ţinut în faţa unui public numeros, puteţi folosi cu succes următorul procedeu.
Tehnica numită postura vizitiului adormit:
În poziţie şezândă, aplecat în faţă, cu coatele sprijinite pe coapse, lăsaţi-vă mâinile să atârne între genunchi. În această postură, cu ochii închişi, este indicat să vă concentraţi intens la nivelul gâtului, exact în zona în care se produce deglutiţia. Inspiraţi apoi profund şi expiraţi cât mai complet, înghiţind în momentul în care nu mai există aer în plămâni. Repetaţi acest exerciţiu de mai multe ori.
Destul de repede, ne vom simţi gâtul – care este zona cea mai afectată de trac – decontractându-se încetul cu încetul. Odată ce am reuşit să ne destindem cât mai bine gâtul, tot trupul va începe să se relaxeze. Ne vom simţi atunci mult mai capabili să ne confruntăm cu interlocutorul care numai în aparenţă este responsabil pentru tracul nostru (examinator, patron etc).
Citiți și:
Cele șapte exerciții ale yoghinilor pentru dezvoltarea capacității pulmonare
Gesturile care nasc energie
Fântâna tinereţii – cinci exerciţii tibetane pe care este bine să le faci zilnic
yogaesoteric
27 mai 2005
Hristos a înviat! Îmi plac mult aceste metode de relaxare. Mulțumesc yogaesoteric! 🙏