Dacă folosim mașina de spălat noaptea, salvăm Europa de Putin? „Mi-a fost foarte rușine pentru că nu am pus, real, umărul la binele comun și la a depăși acest obstacol cu care toți europenii se confruntă”

Dilemele Influențărilor

O influențără din România ajunsă în Franța scrie pe Facebook:

„Am fost certată de compania de electricitate de aici, din Franța, pentru că, deși am scăzut cu 23% consumul electric față de luna trecută, la indicațiile acesteia, nu este suficient față de obiectivele stabilite în comun de societatea franceză zonală.

Mi-a fost foarte rușine pentru că nu am pus, real, umărul la binele comun și la a depăși acest obstacol cu care toți europenii se confruntă.

Tot în scrisoarea cu pricina mi-au reamintit care sunt orele în care mă încurajează să spăl la mașina de spălat rufe / vase sau să folosesc uscătorul de rufe. Mi-au semnalat și orele greșite în care am folosit aparatele casnice mai sus amintite, indicându-mi să mă încadrez, după cum urmează: de luni până duminică, între orele 13:10 și 15:10, iar noaptea, de la 01:10 la 07:40 dimineața.

În consecință, de ieri mi-am pus alarmă în calendar, cu o oră înainte de a apăsa butoanele aparatelor casnice amintite.

Este un pic de frecuș, în sensul că dacă spăl rufele și afară plouă, le usuc în sufragerie, pe uscător, pentru că dacă dau drumul la 13:10, nu mă încadrez să mai și usuc. Însă a două zi, la ora amintită, pot să bag alte rufe la spălat, iar la uscat rufele de cu o zi înainte care sigur nu s-au uscat complet.

Acest efort este o nimica toată, având în vedere că ne ajută să depășim ceva mai bine perioada și, cine știe, poate așa cum pandemia ne-a mai învățat una, alta, în ciuda dezastrului, poate și din această perioadă vom reuși să scoatem ceva bun. Cât de cât.

Sunt curioasă dacă acest nou program de consum electric îmi va îmbunătăți consumul de 23% de luna trecută.

Update: ideea este că toate aceste mașini pot fi programate să funcționeze în toiul nopții. Cum pe ale mele încă nu știu să le programez, fac un efort să mă organizez mai bine în orarul dat.”

Notă: Textul este real, oricât de neverosimil ar părea.

Citiți și:
Germania: Companiile avertizează cu privire la iminența dezastrului: Robinetul este închis în cel mai adevărat sens al cuvântului. Fără energie, nicio economie nu poate funcționa
Gheorghe Piperea: Situația este mult mai gravă decât pe vremea economiei ceaușiste de energie și a alimentației raționale

 

yogaesoteric
19 ianuarie 2023

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More