Dacă Hristos e cu noi, de cine ne vom teme?

Este perfect real sensul apocaliptic al istoriei. Mântuitorul Însuşi a vorbit despre Apocalipsă, iar Duhul Sfânt a inspirat pe Sfântul Ioan să scrie acea tainică şi minunată carte a Apocalipsei. N-ar fi de înţeles lumea fără Apocalipsă, oricât de puternice ar fi dovezile credinţei ori argumentele raţiunii. Lupta este inevitabilă şi necruţătoare între puterile binelui şi ale răului. Puterile binelui îl invocă pe Dumnezeu, iar puterile răului lucrează cu satana. Duhul Sfânt acţionează prin puterile binelui, iar duhul necurat acţionează prin puterile răului. În arena istoriei stau faţă în faţă două oştiri antrenate de două duhuri. Oamenii împătimiţi au devenit ei înşişi duh necurat şi nu mai au nevoie de invocarea satanei. Oamenii orgoliului, oamenii ateismului fac, prin voia lor, voia satanei. Aşa se explică apariţia Apocalipsei în istorie.

Sunt nesfârşite mijloace cu care se organizează răul în lume, el tinzând să cucerească sufletele, vieţile şi veşnicia oamenilor. Răul are o mare putere de seducţie şi multe argumente, încât este greu să i se reziste de către oameni slabi la minte, slabi de inimă şi slabi în credinţă. Răul în lume vine din inima oamenilor, trece prin mintea lor şi ajunge să stăpânească voia lor. Robiţi răului, oamenii gustă satisfacţia răului. Robind conştiinţele, răul devine spiritualitate neagră a lumii, care-i conduce destinele pe calea pierzării. Răul devine principiu, criteriu şi mod de viaţă şi de ordine istorică. Răul se organizează şi devine putere, putere peste conştiinţe, putere peste lume.

Răul nu se declară ca rău, ci se justifică drept bine, dar după rezultatele lui nefaste el se demască. Răul nu spune că vine de la diavol, dar refuză să se închine lui Dumnezeu şi prin asta îşi dezvăluie reaua credinţă. Răul minte vorbind adevăr, răul face rău justificându-l ca bine, răul urâţeşte lumea, deşi se prezintă ca un estet. Răul este ipocrit cu risipă de inteligenţă, dar vine o vreme când el se vădeşte gol-goluţ, respingător şi înspăimântător.

Lumea nu poate fi minţită la infinit. Seducţia răului poate fi dejucată de dorul după sfinţenie, de conștiința clarvăzătoare şi de nostalgia veşniciei. Oamenii fie pot transforma lumea în rai, fie o pot schimba în iad. Aceste două forţe tind să guverneze lumea şi bătălia este totală. În mod nevăzut, la bătălia istorică participă Hristos, dar şi satana, iar în chip văzut oamenii, folosind toată capacitatea lor, se organizează în forţe ale lui Hristos sau ale lui antihrist. Tot binele şi tot răul din lume se categorisesc fie în forţe creştine, fie în forţe anticreştine. Confruntarea apocaliptică nu este cazul să fie văzută ca un război propriu zis, deşi are acest aspect, ci ca tentativă de a stăpâni lumea din toate punctele de vedere: spiritual, politic, economic, cultural, social, ştiinţific şi militar. Fiara vrea integral omul şi omenirea, cu toate cele spirituale ale ei, cât şi cu cele materiale, pentru toată viaţa şi pentru eternitate. Există deci o încleştare apocaliptică pe plan politic, pe plan economic, pe plan artistic, în gândirea filozofică, în formele ştiinţifice, în orânduirile sociale, cât şi în conflictele militare.

Poporul evreu trăieşte în Hristos printr-o rămăşiţă. Apostolul Pavel crede că se va mântui întregul popor evreu. Acesta este un eveniment pe care omenirea îl aşteaptă, dar care nu se poate produce decât prin sinceră pocăinţă şi prin smerită slujire. Dacă atitudinea antihristică a evreilor este atât de gravă prin lupta ei contra evidenţei, tot atât de gravă, tot atât de împotriva evidenţei este şi creştinătatea care-L minte şi-L maimuţăreşte pe Hristos. De la Nunta Fiului de Împărat sunt alungaţi şi evreii, dar şi creştinii nevrednici. Există deci o stranie oştire apocaliptică din rândurile creştinătăţii, care, după cum remarcăm, nu foloseşte întotdeauna sabia, ci adesea aurul, ideile, cuvintele, legile, artele, ştiinţele şi falsele idealuri ale omenirii.

O altă forţă apocaliptică antihristică ar fi ateismul, care are multiple tentacule: materialism, pozitivism, evoluţionism, raţionalism, umanism, antropocentrism, ideologism. Oamenii se închină din nou la alţi zei făuriţi de ei înşişi, chiar dacă-i numesc ideologie, ştiinţă, artă ori politică. Forţele apocaliptice antrenează omenirea în totalitatea existenţei ei. Cele mai de temut forţe apocaliptice se află în sânul creştinătăţii şi s-au născut în conflict cu Hristos, conştiente de anticreştinismul lor. Sunt forţe apocaliptice şi din afara creştinătăţii, adică toate forţele ce prigonesc creştinismul. Creştinismul nu se răspândeşte prin sabie, dar multe forţe din lume, de n-am aminti decât islamismul, au aplicat sabia împotriva creştinismului. Modalitatea specific apocaliptică este războiul, nimicirea, moartea.

Cu cât omenirea s-a civilizat, cu atât au crescut şi formele ei apocaliptice. Răul este tot mai adânc în omenire, omenirea este tot mai numeroasă, civilizaţia este tot mai impunătoare, dar şi dezastrul apocaliptic este mai categoric. O iconomie supremă, neprevăzută şi nedorită de oameni, se manifestă în istorie. Pentru creştini, sensul suferinţelor şi al dezastrelor este acela al curăţirii şi mântuirii. Pentru anticreştini, sensul suferinţelor şi al dezastrelor este o împătimire şi mai mare, un efort și mai intens de revoltă şi orgoliu.

Adesea asistăm la un conflict între diverse forţe apocaliptice (desfrânata, şarpele, fiara), pornite toate spre dominarea lumii, şi în acest mod cele învinse măresc puterea celor triumfătoare. Creştinii să nu se amăgească însă cu lupta dintre fiare, căci fiara care se va sătura va fi mai puternică şi va fi un duşman mai de temut. (…) Hristos este Cel ce biruie prin creştini. Hristos este Biruitorul, Mielul. Să luăm aminte la vrednicia noastră în Hristos, căci Hristos vine şi se cuvine să-L întâmpinăm în marea bătălie cu fiara apocaliptică.

Ioan Ianolide, Deținutul Profet

Citiți și:
Bătălia finală dintre Iisus și Lucifer este deja aproape să înceapă
Taina dezvăluită a celei de-a doua veniri, în glorie, a lui Iisus Hristos

yogaesoteric
14 ianuarie 2022