Dan Bittman consideră că pandemia a fost „puțin” pusă la cale. „Ne-au păcălit în toate felurile”

Dan Bittman consideră că pandemia a fost orchestrată și că poate fi „doar un exercițiu pentru ceva mai serios”. Artistul a explicat în emisiunea Marius Tucă Show că 2020 a fost un an pierdut, an în care oamenilor nu le-au fost respectate drepturile fundamentale și au fost înjosiți. Pe de altă parte, a spus artistul, regulile nu au fost pentru toată lumea, iar „statul a eșuat”.

Eu asta văd până la urmă: reguli duble pentru toată lumea. Este penibil să îmi amintesc cum stăteau ăia cu trabucurile în biroul primului ministru. Ne-au păcălit în toate felurile. Ce am învățat? Ce să învățam? Lașitate. Am învățat numai aspecte rele. Pentru mine a fost un an pierdut 2020. Nici nu vreau să aud de el. Mă uitam la oameni și vedeam cât erau de ușor de călcat în picioare. Este vorba de bani. Oamenii vor să ducă ceva acasă pe masă.

Tot la bani se referă și când justifică ipoteza conform căreia pandemia a fost organizată cu bună știință. „Nu știu, a fost bine gândită (pandemia). Cred că a fost puțin pusă la cale.
Un fost ministru de Finanțe a spus că va exista primul trilionar. Zuckerberg este primul trilionar de pe Pământ. Acum 6 luni spunea cineva: Uită-te pe bursă. A avut dreptate. În timp ce ei își făceau trilioanele, voiam să mă lase și pe mine să cânt. Nu vreau trilioane.

Și mai este o teamă. Să nu fi fost doar un exercițiu pentru ceva chiar foarte serios. Mi-ar părea rău să fie așa și nu vreau să am dreptate. Înțeleg business-ul care a fost. Dar până acum, de când trăiesc, nu am mai văzut ceva ca asta“, a spus Bittman.

Citiţi şi:
Nevoia de Bittmani
Dan Bittman: N-am să mă vaccinez până când ANAF nu dă taxele înapoi celor nevaccinați. Nu suntem o țară de proști și nu o să accept o lege nazistă care ne obligă să ne vaccinăm
Dan Bittman: „Cu 20 de politicieni ca Diana Șoșoacă am fi departe!”

 

yogaesoteric
4 noiembrie 2021

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More