De la bioetică la auto-etică prin medicinile naturale

Societatea umană a făcut în ultimul timp progrese remarcabile în majoritatea domeniilor, inclusiv cel al medicinei. Totuşi, în ciuda tehnologiilor de vârf utilizate astăzi în explorarea diagnostică şi în tratamente, medicina ştiinţifică se află în dificultate în faţa unei serii de boli grave cărora nu prea mai ştie cum să le dea de cap. Ea se confruntă de asemenea cu numeroase crize medicale care determină adesea serioase contradicţii sociale, economice, filosofice, morale şi etice.

Către un pluralism medical? 
Asistăm în acelaşi timp la o tendinţă de minimalizare a valorii morale a corpului, în favoarea unei valori tehnice şi chiar comerciale. De exemplu, în ţările lumii a treia, practici precum vânzarea, către clinici private, de organe prelevate în vederea transplanturilor, se transformă tot mai mult în mijloace ilegale de subzistenţă. Astfel, omul se vede redus la o materie printre atâtea altele, iar corpul său nu mai este decât o colecţie de organe de care se poate servi după bunul plac. 

Medicinile naturale străvechi, un posibil răspuns la crizele biomedicale moderne? 
Medicinile bazate pe terapiile naturale câştigă din nou teren în societatea modernă, suscitând totuşi multe reacţii controversate, care pot merge de la scepticism până la adeziuni entuziaste. Dar ce sunt medicinile naturale?

Bolnavul şi boala în cele două paradigme medicale: ştiinţifică şi tradiţională
Ceea ce medicina ştiinţifică actuală le reproşează în principal medicinilor naturale tradiţionale este că acestea nu s-ar baza pe date concrete, verificate sau verificabile ştiinţific. Totuşi, dacă aruncăm o privire mai profundă către unele dintre acestea vom avea surpriza să constatăm că dispun adesea de nişte sisteme de concepte, noţiuni, conexiuni, metode a căror structură poate întrece în complexitate chiar şi pe cea a medicinii convenţionale, tocmai prin faptul că trec şi dincolo de pragul aşa zis obiectiv, ştiinţific, pătrunzând în lumea subiectivităţii umane. Această subiectivitate este considerată de către medicina ştiinţifică o periculoasă sursă de haos şi o flagrantă lipsă de control asupra actului medical, în toate aspectele sale.

Efectul placebo, relaţia medic-pacient şi relaţia pacientului cu sine însuşi
S-a discutat şi încă se discută mult despre binecunoscutul efect placebo, evocat pentru prima dată, se pare, de către Paracelsus, în secolul al XV-lea, cu referire la importanţa relaţiei dintre medic şi pacient în procesul de vindecare. Efectul placebo revenea în atenţia lumii medicale trei secole mai târziu, cu ocazia cercetărilor asupra sugestiei, efectuate de medicul francez Hyppolite Bernheim, care sublinia astfel deosebita importanţă terapeutică a acesteia.

 1. De la bioetică la auto-etică prin medicinile naturale. Medicina tradiţională indiană, Ayurveda, între tradiţie şi ştiinţă.
Aşa cum am arătat până acum, este fapt dovedit că medicina ştiinţifică şi-a descoperit anumite limite în soluţionarea unor probleme bioetice, mai ales atunci când intră pe tărâmul subiectivismului uman. Revenim aşadar la întrebarea: Ar putea reprezenta medicinile naturale nişte posibile surse de inspiraţie şi complementaritate în acest sens?  2. De la bioetică la auto-etică prin medicinile naturale. Medicina tradiţională indiană, Ayurveda, între tradiţie şi ştiinţă.Conform sistemului Ayurveda există o lege cosmică universală ordonatoare care determină atât regularitatea fenomenelor naturale cât şi comportamentul uman. Orice abatere de la morală (săvârşită cu voia sau fără de voia celui care o comite), apare ca o transgresare a acestei legi, care se traduce sub forma unei dezordini în organism. Boala este astfel strâns legată de ideea de păcat.  

yogaesoteric
31 octombrie 2012

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More