De la gripa spaniolă la covid-19. Lecţiile unei pandemii uitate

Gripa spaniolă a umplut de morminte „aproape fiecare cimitir din lume”, dar peste această tragedie s-a lăsat, în mod surprinzător, uitarea. Un secol mai târziu, subiectul a revenit în centrul atenţiei, specialiștii întrebându-se dacă putem în pandemia de acum un veac să identificăm un șablon de evoluţie a crizei sanitare de astăzi. Nimeni nu bănuia, la începutul primăverii anului 1918, că un dezastru de proporţii avea să lovească majoritatea regiunilor lumii, ucigând între 2,5 și 5% dintre locuitorii ei. Pericolul venea sub forma unui microorganism care a secerat cu mult mai multe vieţi decât au făcut-o armele Primului Război Mondial.

Pe 4 martie 1918, Albert Gitchell, un bucătar din unitatea militară Funston din Kansas, se prezenta la infirmerie cu febră, durere de cap și de gât. Până la ora prânzului în aceeași zi, peste 100 de persoane aveau să ajungă la infirmerie cu simptome similare, iar în săptămânile următoare numărul bolnavilor a crescut atât de mult încât medicul-șef al unităţii a rechiziţionat un hangar în care să fie plasaţi.

Un virus mai ucigaș decât războiul

E drept, nu se știe nici astăzi dacă Gitchell a fost pacientul zero. Există mai multe teorii privind originea gripei spaniole (ar fi izbucnit în China sau în Franţa), dar cert este că nu a pornit din Spania. În mai, când gripa a ajuns în Spania, locuitorii ei nu știau că boala se răspândea deja tăcut în SUA și în Franţa, dar că autorităţile cenzurau orice știre care ar fi putut afecta moralul soldaţilor. Spania era neutră, așa că știrile despre gripă au circulat aici nestingherite. Curând, francezii, britanicii și americanii aveau să denumească boala „gripă spaniolă” fără ca ulterior să se mai revină asupra acestei erori nu tocmai inocente.

Întrebaţi care este cel mai mare dezastru al secolului trecut, oamenii se gândesc la cele două războaie mondiale, la episoadele spectaculoase de colonizare ori la ascensiunea și prăbușirea comunismului, dar aproape nimeni nu numește gripa spaniolă, notează Laura Spinney, o jurnalistă care scrie pe teme legate de știinţă, în cartea sa Gripa spaniolă din 1918. Pandemia care a schimbat lumea. Ironia face însă ca, la 3 ani de la publicarea cărţii, gripa spaniolă să fie pe buzele multora tocmai pentru că pandemia de coronavirus ne-a resuscitat interesul pentru pandemiile din trecut și pentru similarităţile dintre ele și criza actuală.

Gripa din 1918 a luat lumea prin surprindere, notează Spinney, explicând că, la acea dată, nu se raportau decât bolile considerate a fi un risc pentru sănătatea publică, iar gripa nu era încadrată în această categorie. Fără raportări (în afara celor sporadice, făcute de medici care își dădeau seama că au de-a face cu o boală gravă), nu a fost posibilă centralizarea datelor, așa că guvernele nu și-au dat seama foarte bine ce se petrece.

Pe de altă parte, guvernele au tratat gripa ca pe un apendice al războiului. Guvernul britanic, de exemplu, a trecut sub tăcere un memorandum înaintat Societăţii Regale de Medicină de către expertul în sănătate publică Sir Arthur Newsholme, care recomanda insistent evitarea mulţimii și rămânerea la domiciliu a celor care ar fi avut vreun simptom de boală. În cele din urmă, chiar și expertul admitea că, oricât de salutare s-ar fi dovedit aceste măsuri de distanţare, anumite circumstanţe pot cere naţiunii să continue viaţa normală, „chiar și atunci când este implicat un risc pentru sănătate și viaţă”.

În cele din urmă, gripa nu a mai putut fi ignorată. În toamna lui 1918, al doilea val de gripă a lovit mai multe regiuni, fiind cel mai virulent dintre toate cele trei, iar dacă până atunci eforturile s-au concentrat pe menţinerea sănătăţii soldaţilor din zona de război, acum autorităţile au fost nevoite să se ocupe și de civili, scrie Jim Harris, istoric al știinţei la Universitatea de Stat din Ohio.

 „Ce este aceasta?”

Un ziar din Freetown, capitala statului Sierra Leone, sugera, înainte ca lumea să se fi dumirit că se confruntă cu o pandemie, nu cu un șir de epidemii locale, ca boala misterioasă să fie numită manhu (cuvânt ebraic care înseamnă „ce este aceasta?”, prin care israeliţii și-au manifestat uimirea atunci când au primit mană în timp ce peregrinau prin pustiu). Aveau dreptate să fie consternaţi de boala care decima familii și comunităţi, ataca mai ales tinerii și acţiona atât de rapid, încât, în unele cazuri, puteau trece doar câteva ore de la apariţia bruscă a simptomelor până la deces.

Dacă în primul val de pandemie majoritatea bolnavilor s-au făcut bine, al doilea val a provocat o formă mult mai gravă a bolii. Pacienţii aveau probleme de respiraţie, sângerau pe nas și pe gură, iar cele două pete maronii care le apăreau pe obraji se întindeau rapid pe faţă, apoi și pe restul trupului, până ce era imposibil să mai deosebești o persoană albă de una de culoare, după cum povestește un medic dintr-un spital militar din Detroit. În scrisoarea sa, adresată unui prieten în septembrie 1918, relatează despre numărul mare de decese în rândul cadrelor medicale, despre epuizarea celor care rămân să-și facă datoria și mărturisește că se simte terifiat de faptul că numărul deceselor se menţine la aproximativ 100 pe zi.

„Mai mulţi medici și-au exprimat intenţia de a comite o infracţiune minoră cu scopul de a fi închiși pe durata pandemiei”, notează Maurice Jacob, un medic englez, explicând că, în ciuda riscurilor, temerilor și epuizării, medicii și-au îngrijit totuși pacienţii până la capăt.

În octombrie, decesele deveniseră atât de numeroase în Rio de Janeiro încât oamenii scoteau pur și simplu picioarele cadavrelor pe fereastră, pentru ca serviciile de asistenţă publică să-i preia. Erau însă prea mulţi morţi, așa că uneori morţii erau așezaţi zile la rând în stradă, iar aerul devenise irespirabil. Groparii nu mai reușeau să ţină pasul, așa că gropile erau săpate la repezeală și nu era chiar o raritate să vezi piciorul unui cadavru ieșit afară dintr-o astfel de groapă superficială, după cum povestește scriitorul Nelson Rodrigues.

În India, al doilea val de gripă a izbucnit în septembrie, suprapunându-se cu o secetă gravă. Oamenii cerșeau apă și se luptau între ei s-o obţină. Jumătate din populaţie era bolnavă (chiar și Gandhi a fost atins de gripă), așa că nu exista suficientă mână de lucru pentru strângerea primei recolte anuale și pentru însămânţarea celei de-a doua. De fapt, erau atât de mulţi morţi încât trupurile celor morţi aglomeraseră râurile, deoarece nu era suficient lemn pentru a-i incinera.

Ceea ce înspăimânta populaţia era mai ales modul arbitrar în care gripa părea să-și aleagă victimele, deși cercetările ulterioare au arătat că poziţia socială, stilul de viaţă și genetica au jucat un rol în gradul de vulnerabilitate în faţa bolii, scrie Spinney. Cei care trăiau în anumite regiuni ale Asiei, de exemplu, aveau un risc de până la 30 de ori mai mare să moară din cauza gripei. Doar în India au murit între 13 și 18 milioane de persoane, probabil mai multe decât a ucis Primul Război Mondial.

Chiar dacă Asia și Africa au înregistrat cel mai mare număr de victime, iar Europa, America de Nord și Australia, cel mai scăzut număr, au existat variaţii ale mortalităţii și în interiorul continentelor. Danemarca a pierdut 0,4% din populaţie, iar în Ungaria și în Spania, pierderile au fost de aproape 3 ori mai mari. SUA și Marea Britanie au pierdut 0,5% din populaţie, China a pierdut între 4 și 9,5 de milioane dintre locuitori, iar numărul victimelor din Rusia este estimat la 2,7 milioane.

Revizuind rata de mortalitate în 1998, istoricul și geograful australian Niall Johnson și istoriograful Jürgen Müller au estimat că numărul deceselor provocate de gripa spaniolă a fost de 50 de milioane (dintre care 30 de milioane în Asia), subliniind însă că cifra ar putea fi subestimată și cu 100%.

De ce vorbim în 2020 de o pandemie de acum un secol?

La prima vedere, cele două pandemii par greu de comparat, din pricina diferenţelor dintre ele, de la rata de mortalitate la progresul realizat în domeniile medicinei, igienei și sănătăţii publice pe parcursul a 100 de ani. Au fost însă cercetători care au susţinut că nici măcar în ce privește mortalitatea provocată în anumite orașe cele două pandemii nu se deosebesc foarte mult.

Astfel, autorii unei analize publicate în Jama Network Open a arătat că mortalitatea provocată de covid-19 în New York în această primăvară a fost doar cu 30% mai mică decât cea generată de gripa spaniolă în timpul apogeului ei în același oraș. Mulţi compară covid-19 cu gripa sezonieră, în timp ce văd în gripa spaniolă un dezastru fără egal, spune Jeremy Faust, medic la Brigham and Women’s Hospital, Boston, coordonatorul studiului. Desigur, cadavrele n-au mai fost stivuite în drum acum, ci în camioane frigorifice, spune Faust, subliniind că își dorește ca „oamenii să realizeze amploarea dramei la care am fost martori în această primăvară, pentru că ceea ce vedem acum din nou este cu adevărat istoric”.

Cercetătorii au calculat mortalitatea în exces din toate cauzele, un instrument la care se apelează adesea în timpul unei crize și care arată diferenţa dintre decesele produse într-o perioadă normală de timp și cele care survin în mijlocul crizei. Astfel s-a stabilit că aproximativ 33.500 de persoane au murit în New York (dintr-o populaţie de 8,3 milioane), între 11 martie și 11 mai 2020, înregistrându-se astfel 202,8 decese la 100.000 de locuitori. În aceste două luni, rata generală a deceselor a fost de peste 4 ori mai mare decât media acelorași luni în ultimii trei ani.

Pe de altă parte, în cele două luni de apogeu ale gripei spaniole (octombrie-noiembrie 1918) au fost înregistrate în New York 31.589 de decese în rândul unei populaţii de 5,5 milioane, ceea ce înseamnă un număr de 287,17 decese la 100.000 de locuitori (mai mult de 3 ori decât rata mortalităţii în oraș în cei 3 ani care au precedat pandemia). Concluzia este că rata mortalităţii din New York a reprezentat 70% din cea a anului 1918, și aceasta în condiţiile în care astăzi dispunem de ventilatoare și de mijloace performante de a salva vieţi (în 1918 nu existau nici măcar antibiotice sau medicamente antivirale).

Nu știm ce anvergură ar fi luat mortalitatea fără să fi avut tehnologia și medicamentele disponibile acum, în 2020, dar, pe de altă parte, „suntem mai rău astăzi decât în 1918”, tocmai pentru că ne-am așteptat ca avansul tehnologic să ne ajute să salvăm mult mai multe vieţi, susţine Faust. O analiză amplă a cotidianului The New York Times a arătat că, deși suntem departe, per ansamblu, de mortalitatea coșmarescă din timpul gripei din 1918, covid-19 are puţini rivali în istoria modernă în ce privește mortalitatea generată.

„Trecutul nu este o predicţie”, spun Mari Webel, profesor asistent de istorie la Universitatea din Pittsburgh, și Megan Culler Freeman, medic specializat în boli infecţioase la copii de la aceeași universitate. Analizând o serie de diferenţe, între care deosebirile fundamentale dintre biologia SARS-CoV-2 și cea a virusurilor gripale, Webel și Freeman conchid, într-o analiză, că este dificil să poţi stabili traiectoria covid-19 privind la pandemia din 1918. Cele două pandemii nu vor urma, cel mai probabil, același model, spun autoarele. De altfel, OMS susţinea la finalul lunii iulie că termenul „al doilea val” este inexact și ar fi mai corect să ne referim mai degrabă la „un mare val” de covid-19, având în vedere că virusul nu înregistrează variaţii sezoniere, așa cum o face virusul gripal.

Lecţiile unei pandemii încheiate

În ultimii doi ani, istoricii spanioli Laura și María Lara Martínez s-au ocupat cu studiul pandemiei de gripă spaniolă, iar după ce OMS a declarat pandemie de coronavirus, senzaţia lor a fost că au plonjat într-o mașină a timpului, în care părţi din trecut reînvie în faţa ochilor lor. În 1918, oamenii credeau că au de-a face cu o răceală banală. Totuși, pe măsură ce boala făcea tot mai multe victime, s-au luat o serie de măsuri de împiedicare a transmiterii ei. În SUA, de exemplu, spaţiile publice erau dezinfectate, teatrele și școlile au fost închise, în anumite zone purtarea măștii devenise obligatorie (amenzile pentru încălcarea acestei reguli mergeau până la 100 de dolari), oamenii erau instruiţi să respecte regulile de igienă, au fost impuse restricţii de circulaţie, dar și carantinarea celor suspecţi de contaminare.

Cea mai importantă lecţie pe care o putem prelua de la modul în care a fost gestionată criza din 1918 este legată de adevăr și de încredere, scrie John M. Barry, profesor la Școala de Sănătate Publică și Medicină Tropicală din cadrul Universităţii Tulane. Barry subliniază modul antagonic în care au reacţionat locuitorii orașelor, în funcţie de informaţiile primite de la autorităţi. În SUA, guvernul și de cele mai multe ori și autorităţile locale au ascuns gravitatea bolii, așa că, atunci când epidemia a lovit în forţă, populaţia a devenit terifiată, și-a pierdut încrederea în autorităţi și compasiunea pentru semeni, fiecare luptând sălbatic pentru propria supravieţuire.

Acolo unde oamenii au fost informaţi corect despre ceea ce se petrece, reacţiile au fost diferite: în San Francisco, primarul, medicii și oamenii de afaceri au semnat împreună un anunţ despre gravitatea gripei, încheind cu un mesaj scris cu majuscule: „Poartă o mască și salvează-ţi viaţa!” În final, comunitatea s-a mobilizat pentru a lupta cu boala, profesorii oferindu-se voluntar, după închiderea școlilor, să lucreze ca șoferi de ambulanţă, operatori de telefonie, furnizori de alimente.

O lecţie la fel de valoroasă am putea învăţa despre puterea de influenţare și (auto)amăgire a teoriilor neverificate. În modul în care locuitorii din Rio s-au raportat la informaţiile despre gripă transmise de Departamentul de Sănătate Publică vedem, în oglindă, multe dintre reacţiile pe care le-a trezit astăzi covid-19.

În numărul din 12 octombrie 1918, revista de satiră Careta se întreba dacă nu cumva această boală, „ucigașa de bătrâni” (în realitate, tinerii aveau să fie loviţi cu predilecţie), va fi folosită de autorităţi ca un pretext pentru a impune „tirania știinţifică” și pentru a încălca drepturile omului. Epidemia a fost numită de o parte a presei „diavolul lui Seidl” (Carlos Seidl fiind directorul Departamentului de Sănătate Publică al orașului), iar politicienii ridiculizau ideea că microbii pot călători prin aer. Până la finalul lunii, 500.000 de locuitori, adică jumătate din populaţia orașului, sufereau de gripă, iar groparii nu mai pridideau cu îngroparea morţilor, având și câte 1.000 de coșciuge în așteptare. În ciuda tuturor evidenţelor însă, în Rio încă mai existau formatori de opinie care susţineau că boala care îngenunchease orașul nu era gripă.

Pentru fiecare ţară în parte, sfârșitul pandemiei a depins, în final, de „informaţia şi de pregătirea specialiştilor şi de interesele clasei politice”, scrie istoricul Jaume Claret Miranda. În opinia istoricului, cea mai importantă lecţie pe care ne-o predă trecutul este aceea că orice măsură considerată exagerată înainte de pandemie se dovedește insuficientă la finalul acesteia.

Orașele americane (precum San Francisco, St. Louis, Milwaukee sau Kansas City) care au impus la timp măsuri de sănătate publică, precum interzicerea adunărilor și purtarea măștii, au redus ratele de transmisie cu 30-50% și mortalitatea chiar și la jumătate, a arătat un studiu publicat în 2007. Faptul că au existat localităţi care au reușit să reducă semnificativ mortalitatea doar respectând câteva măsuri de igienă și distanţare, fără vaccin, tratament sau resursele medicale disponibile astăzi, reprezintă o rază de speranţă pentru noi, a declarat medicul Ștefan Pambuccian, de la Centrul Medical al Universităţii Loyola, din Chicago.

Pe de altă parte, îndată ce gripa spaniolă s-a încheiat, „toată lumea s-a întors la ceea ce făcea înainte și cei dispăruţi au fost uitaţi imediat de toţi, în afară de rudele și prietenii cei mai apropriaţi”. Liderii care au luat decizii eronate nu au fost trași la răspundere, iar avertismentele medicilor s-au lovit din nou de urechi surde atunci când sănătatea publică și interesele politice s-au intersectat.

 

Citiți și:
Ucigașul tăcut – Epidemia de gripă (spaniolă) din 1918 a fost cauzată chiar de vaccin
În timpul epidemiei de gripă spaniolă din anul 1918, muncitorii de la fabricile de scorţişoară păreau imuni la această boală
Vitamina D vă ajută să treceți cu bine peste orice fel de gripă, fără să vă vaccinați

   

yogaesoteric
12 aprilie 2021