Deep state virus

 

Începând cu anul 2017, US Defense Threat Reduction Agency a lansat un program întins pe cinci ani pentru studierea bolilor transmise de către lilieci. În program sunt implicate cinci țări asiatice, Georgia, Azerbaidjan, Turcia și Iordania.

Scopul programului vizează capturarea a peste 5000 de lilieci din zonele amintite și prelevarea a minim 20.000 de mostre din aceste animale (oral, rectal, sanguin etc.). Mostrele se scanează cu echipamente PCR pentru a identifica… tulpinile de coronavirus conținute în probele prelevate. Programul este implementat de către Eco Health Alliance.

Chestiunea devine cu adevărat frumoasă în momentul în care constatăm că același contractor al Pentagonului a primit un grant de 3,7 milioane de dolari pentru a studia liliecii din China între 2014 și 2019. De partea științifică a proiectului s-a ocupat celebrul laborator din Wuhan. Nu vi se pare cam mare coincidența?

Partea mai dubioasă este dată de faptul că că aceeași agenție americană a finanțat între 2015 și 2018 cercetarea genomului pe 100 de tulpini din patru specii endemice: „Y” – ciumă, „B” – anthrax, Brucella și „F” – tularemia.

După cum bine știți, absolut întâmplător, ciuma a revenit în Mongolia și China, agentul de răspândire fiind marmota. Carnea acestui animal este considerată delicatesă în cele două țări.

Cu ciuma treburile încă sunt ținute sub control, iar partea bună pe moment este că există tratament. Ar fi însă necesar să fim atenți la tularemie, o boală rară denumită și febra iepurelui. Boala atacă ochii, pielea, sistemul limfatic și plămânii. Ca să înțelegeți ce ni se pregătește, ar fi necesar să fiți conștienți că, între 2014 și 2017, s-au făcut studii asupra bolii utilizând ca voluntari soldați georgieni. Acestora li s-au colectat probe de sânge care-au fost testate pentru tularemie. Asta conform documentelor scăpate. Posibil ca cercetarea să fi fost chiar mai abruptă de-atât.

Ipoteza „cercetărilor avansate” pe cobai umani este întărită de un alt document care vorbește despre teste efectuate de către … Gilead pe oameni în vederea eliminării virusului hepatic C. Partea interesantă este că în urma experimentului desfășurat, peste 2000 de oameni, reprezentând 3% dintre pacienți, și-au pierdut viața.

Chestiunile ieșite relativ recent la iveală printr-o defecțiune a sistemului de securitate din Georgia sunt cât se poate de dubioase pentru deep state-ul american. Putem spune că, prin prisma acestor probe, a fost prins în ofsaid. Însă, după cum bine știm, nu e nici prima și nici ultima dată când se petrece asta. Fără doar și poate, încet și sigur se va pune batista pe țambal. Idioții societăților noastre oricum sunt „vaccinați” să califice drept „teorie a conspirației” orice informație care ar putea deranja „așezarea lumii” așa cum le-a fost lor spus că e necesar să fie.

Însă, cei care mai au cât de cât un dram de rațiune, pot avea o imagine necenzurată a ceea ce se petrece în spatele „normalității” prezentate la TV și-n fluxurile oficiale de informații. Între altele, puteți lesne intui și care-i treaba cu obsesia americană de a denumi coronavirusul „virusul chinezesc”. Oare n-ar fi mai corect să-i spunem „deep state virus”?

Citiţi şi:

Experimente realizate pe oameni – o incursiune în culisele murdare ale puterii 
Experimentele pe oameni între Codul de la Nuremberg și noul vaccin anti-Covid 
Viruși, epidemii și experimente. Istoria războiului biologic

 

yogaesoteric
12 februarie 2021


 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More