Demisia lui Botoş cerută de yoghinii MISA în cea de-a 11 săptămână de proteste
Lui Ilie Botoş Moş Nicolae îi va aduce… încă un miting. „Botoş demisia” va răsuna, din nou, miercuri 7 decembrie, în piaţa Constituţiei. În faţa Parchetului General, de la ora 11.30 va avea loc mitingul cu numărul 41 din acest an, organizat de Şcoala de Yoga MISA în cea de-a 11-a săptămână consecutivă de proteste care cer demisia procurorului general.
Prin aceste mitinguri, yoghinii şcolii MISA cer pedepsirea procurorilor şi magistraţilor vinovaţi de abuzurile realizate în timpul percheziţiilor din 18 martie 2004. Aceştia sunt Ilie Botoş, Lia Savonea, judecător în cadrul Tribunalului Bucureşti, Grigore Chaborsky, procuror în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, George Bălan, procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, Virginia Chiriţă, Nelu Ogarcă, Virgil Bratu şi Alexandru Ionescu, procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, Eusebiu Şerbănoiu, Marian Delcea şi Marian Gherman, procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, Dumitru Ilieş, comisar în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române – Direcţia Cercetări Penale şi Mihai Vlad, agent SRI, inspector principal în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române – Direcţia Generală de Combatere a Criminalităţii Organizate şi Antidrog şi procuroarea Elena Sandu.
În timpul percheziţiilor şi anchetelor care i-au vizat pe yoghinii MISA, aceşti procurori şi magistraţi au comis abateri grave precum infracţiune continuată de abuz în serviciu, purtare abuzivă, furt calificat, vătămare corporală, ameninţare, tâlhărie şi încercarea de a determina mărturia mincinoasă. Protestele vor continua săptămânal până când procurorii şi magistraţii care au încălcat legea vor fi anchetaţi şi pedepsiţi.
Biroul de Presă MISA
6 decembrie 2005