Democrația constituțională și statul de drept în România sunt în pericol! Când, cum și de ce am ajuns aici?

Situația pentru mine, ca cetățean și avocat, este șocantă și voi explica de ce.

Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de Contencios Administrativ a pronunțat o soluție de admitere a unui recurs și a anulat un act administrativ.

Nu este prima soluție de admitere a unui recurs și nu va fi nici ultima. ICCJ pronunță mii de soluții de acest gen anual. Mai mult, ICCJ pronunță și soluții de admitere a recursurilor în interesul legii și soluții de admitere a întrebărilor pentru lămurirea unei chestiuni de drept.

Soluția a fost extrem de mediatizată. Au vuit presa, televiziunile, rețelele de socializare. Nu cred că vreodată, în istorie, vreo soluție a ICCJ – Secția de Contencios Administrativ și Fiscal a fost atât de mediatizată. În mod normal, o asemenea soluție trecea neobservată.

Sunt felicitată, mi se mulțumește, parte din cetățeni mă consideră o eroină, sunt felicitată pentru curaj.
Conștientizați anomalia?

Am ajuns în situația în care un cetățean, dacă atacă un act administrativ emis de o autoritate publică, este considerat erou și că a avut curaj.
Cum adică curaj? Păi nu au dreptul cetățenii să se plângă instanțelor dacă se consideră vătămați într-un drept al lor?

Nu aceasta spune Legea contenciosului administrativ (nr. 554/2004), articolul 1?
Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ …., se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public.”

Nu aceasta spune Constituția la art. 126 alin. (6) instanțele judecătorești?
„(6) Controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice, pe calea contenciosului administrativ, este garantat, cu excepția celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum și a actelor de comandament cu caracter militar. Instanțele de contencios administrativ sunt competente să soluționeze cererile persoanelor vătămate prin ordonanțe sau, după caz, prin dispoziții din ordonanțe declarate neconstituționale.”

Nu aceasta spune Constituția la art. 21 alin. (1) – accesul liber la justiție?
Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.”

Cum am ajuns în situația ca dacă un cetățean atacă un act administrativ în instanță să fie considerat un curajos și un erou? Legea spune că oricine se consideră vătămat poate să facă aceasta. Constituția spune că ăla este rolul instanțelor judecătorești: să exercite controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice. Mai mult, acest control judecătoresc este garantat.

Dacă un cetățean care se consideră vătămat într-un drept al său și se adresează instanței judecătorești este considerat curajos, înseamnă că celorlalți le este frică. De cine și de ce?

Când și cum am ajuns ca cetățenilor să le fie frică să atace actele administrative ale autorităților publice? Cum am ajuns eu, ca avocat, să cred că poate mai am o șansă numai în complet de 5 la Curtea Supremă a României? Înțelegeți anomalia?

Când s-a instaurat frica și de ce?
Când ne-am pierdut încrederea în instanțele din România și de ce?

Înțelegeți că ceva nu este în regulă în societatea românească?
Înțelegi că toate caracteristicile României de la art. 1 alin. (3) din Constituție sunt în pericol și, drept urmare, chiar statul de drept și democrația?

România este stat de drept, democratic și social, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradițiilor democratice ale poporului român și idealurilor Revoluției din decembrie 1989, și sunt garantate.”

De ce atâta bucurie din partea cetățenilor pentru o singură soluție a Secției de contencios administrativ și Fiscal a ICCJ?

Cred că toate cele trei puteri în stat: legislativă, executivă și judecătorească, cât și reprezentanții lor, ar fi necesar să ia o pauză de la ceea ce fac și să urmărească să găsească răspunsuri la întrebările de mai sus.

Cu atât mai mult, cetățenii ar fi necesar să se gândească când, cum și de ce am ajuns aici?

Mă pun tare mult pe gânduri aceste întrebări.

Una este ca tu, unul singur (sau încă vreo doi în jurul tău), să te gândești că ceva este în neregulă în România în prezent și alta este să ți se confirme că situația este generalizată.

Sincer? Sunt cam îngrozită de constatări.

Avocat Elena Radu

Citiţi şi:
ÎCCJ a anulat o hotărâre a CNSU privind carantinarea românilor veniți din străinătate, în urma procesului intentat de av. Elena Radu de la Coaliția pentru Apărarea Statului de Drept
Judecătoria Brașov, verdict istoric: Un român a fost achitat de zădărnicirea combaterii bolilor pe motiv că măsurile anti-covid „nu erau trasate la nivelul legislației primare”

yogaesoteric
8 iulie 2021

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More