Demonizarea celor nevaccinați: o privire retrospectivă

Rețelele de comunicare virtuală au „luat foc” după ce un membru al Parlamentului European a postat un video cu o audiere în care un director Pfizer a recunoscut că firma nu a testat niciodată dacă vaccinul său ARNm anti-covid previne transmiterea, înainte de aprobarea acestuia pentru utilizarea de urgență.

Deși faptul că vaccinurile ARNm anti-covid nu previn transmiterea a fost, desigur, foarte clar din datele apărute la scurt timp după introducerea lor, acest mit a constituit principala justificare pentru impunerea certificatelor de vaccinare și cauza pentru care a fost dezlănțuit un torent de ură fără precedent împotriva celor care au refuzat vaccinarea anti-covid pe tot parcursul anului 2021, o campanie a urii care continuă și astăzi, scrie Epoch Times, într-o analiză excelentă, semnată de Michael Senger, pe care o redăm mai jos în traducere:

Nu numai că guvernele au exercitat această presiune prin intermediul politicii, dar, în multe cazuri, politicienii și oficialii și-au folosit autoritatea pentru a cultiva în mod deliberat stigmatizarea socială a celor nevaccinați. Iată o privire retrospectivă asupra campaniei de ură care a fost lansată împotriva celor care au refuzat vaccinurile anti-covid din 2021 până astăzi.

Oficialii din mai multe jurisdicții au propus ca persoanele nevaccinate să plătească mai mult pentru serviciile de asistență medicală.

În Victoria, Australia, unde lockdown-urile au fost mai lungi decât în orice alt oraș din lume, un politician a propus eliminarea completă a persoanelor nevaccinate din sistemul național de sănătate.

O idee îngrijorătoare care a început să fie tot mai răspândită în discursul elitei a fost aceea de a cere spitalelor să trieze serviciile de îngrijire de urgență pentru cei nevaccinați, care să fie tratați ultimii sau chiar să se refuze în totalitate asistența medicală pentru cei nevaccinați – ceea ce este o crimă destul de clară împotriva umanității.

Un susținător vocal al ideii de triere a asistenței de urgență pentru a fi defavorizați cei nevaccinați a fost David Frum, redactor principal la ziarul Atlantic, cunoscut mai ales pentru sprijinul deschis pentru invazia Irakului.

Jurnalistul Piers Morgan a fost de aceeași opinie, că persoanelor nevaccinate este necesar să li se refuze îngrijirea de urgență.

În mod surprinzător, această idee șocantă de triere a îngrijirilor de urgență pe baza statutului de vaccinare este încă propusă în prezent.

Demonizarea celor nevaccinați nu s-a limitat la asistența medicală. Denigrarea celor nevaccinați a devenit un fel de marotă iliberală în rândul comentatorilor din cadrul elitei. CDC-ul american a plătit chiar scenariști și comedianți pentru a promova vaccinurile împotriva covid-19, ceea ce, în unele cazuri, a implicat plata acestora pentru a-i ridiculiza pe cei nevaccinați.

Regresând la începutul secolului al XX-lea, Austria și Germania au introdus conceptul șocant de „lockdown pentru cei nevaccinați”.

Sloganul „Lockdown pentru cei nevaccinați” a câștigat popularitate și în lumea vorbitoare de limba engleză.

Majoritatea țărilor, orașelor și statelor din lumea occidentală au introdus permise de vaccinare pe care propriii cetățeni era necesar să le prezinte pentru a lua parte la viața de zi cu zi. Organizația Mondială a Sănătății a publicat un document amplu despre implementarea unui sistem digital de certificate de vaccinare, inclusiv un registru internațional privind statutul de vaccinat și instrucțiuni despre cum să fie anulat ulterior permisul de vaccinare al cuiva.

Sistemul cel mai distopic de certificate de vaccinare a fost implementat în Lituania, unde celor nevaccinați li s-a interzis accesul aproape în toate spațiile publice și angajarea în afara caselor lor. Puținele magazine de unde își puteau achiziționa produse esențiale aveau obligația să amplaseze pe uși semne mari roșii care indicau faptul că persoanele nevaccinate puteau fi prezente.

Desigur, nu putem uita cum Justin Trudeau tuna și fulgera împotriva nevaccinaților, pe care nu voia să-i vadă mergând în aceleași mijloace de transport public cu cei vaccinați, în ciuda documentelor guvernamentale apărute ulterior care au dezvăluit că nu avea niciun argument științific pentru a susține o asemenea idee.

Precum o mare parte din măsurile de răspuns la covid, aceste vaccinuri și metoda iliberală de stigmatizare a celor nevaccinați au fost metode neștiințifice, fără precedent, ineficiente, totalitare, brutale și stupide.

Nu a fost niciodată realist ca vreun guvern să ceară ca fiecare persoană să se vaccineze, mai ales când vaccinul în cauză se bazează pe o nouă terapie genetică. Aceste propuneri de a crea dificultăți draconice celor care au refuzat vaccinurile anti-covid au implicat inevitabil ca statul să impună aceste dificultăți unei părți considerabile a populației.

Potrivit epidemiologului de la Harvard Martin Kulldorff, una dintre cele mai credibile voci pe această temă, vaccinurile anti-covid au adus probabil beneficii pentru persoanele în vârstă și vulnerabili, dar rămâne complet neclar dacă vaccinurile covid au adus vreun beneficiu adulților sănătoși și în special copiilor. Având în vedere riscurile încă necunoscute asociate cu tehnologia ARNm și cazurile bine documentate de decese și vătămări grave din cauza acestor vaccinuri, faptul că guvernele din întreaga lume au exercitat o presiune extremă asupra copiilor și adulților sănătoși pentru a primi aceste vaccinuri este absolut scandalos!

De asemenea, este o tragedie inadmisibilă faptul că unii tineri sănătoși au fost constrânși să primească vaccinul care a dus la moartea lor sau la leziuni grave, atunci când datele au arătat că beneficiile nu depășesc riscurile.

Citiți și:
Delir la Ministerul Sănătății. Nevaccinații, scoși vinovați pentru morții din pandemie
Vina „nevaccinaților”
Despre felul cum pandemia schimbă normele științei. Știința ca instrument politic (I)

 

yogaesoteric
11 noiembrie 2022

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More