Paul Craig Roberts: America a fost distrusă în timpul vieții mele

Fac parte dintr-o generație de americani care se stinge, care a crescut în anii 1940 și 1950, când Statele Unite erau încă o națiune. Eram parte a unei populații omogene, cu o limbă comună și religie creștină, moralitate comună și valori și perspective comune. În Atlanta, Georgia din acei ani, oamenii din cartierele clasei de mijloc nu se deranjau să-și încuie ușile, iar copiii de 5 ani puteau merge în siguranță o milă până la școală.

Paul Craig Roberts

Exista și conformare, dar asta pentru că exista consens între noi. Viața era bună. Familiile erau numeroase, iar membrii lor, apropiați. Școlile de cartier erau conduse de profesori și părinți (PTA). Disciplina era menținută prin educație, iar nu prin constrângeri abuzive. Nu exista poliție în școli.

În 1964 a fost adoptată o lege privind drepturile civile, cu intenția bună de a asigura aplicarea celui de-al 14-lea Amendament, iar în 1965 a fost adoptat un proiect de lege de „reformă” a imigrației. Legea drepturilor civile a avut drept scop egalitatea de șanse, dar a fost răsturnată de EEOC și a fost instituit un regim de cote. Pe măsură ce s-a dezvoltat, sistemul preferențial discriminează din ce în ce mai mult populația albă originară care, deși în declin numeric, încă formează coloana vertebrală a poporului american. (Un exemplu recent de discriminare legală împotriva americanilor albi găsiți aici.)

Proiectul de lege privind imigrația a deschis SUA fluxurilor masive de persoane ce nu mai aparțineau culturii americane. Asimilarea a fost înlocuită cu multiculturalismul, iar națiunea a fost înlocuită cu un Turn Babel.

Consecința a fost aceea că astăzi SUA nu mai este o națiune. Este un loc geografic, un turn al Babelului în care drepturile tale depind de faptul de a fi „minoritate oprimată” și de a nu fi un „opresor alb”.

Nu mai există valori comune, nici o morală comună sau obiceiuri sociale, nici o religie sau limbă comună. Imigranții invadatori se uită la populația albă slabă și nesigură, făcută să se simtă vinovată prin spălare continuă a creierului, și constată că vremea lor a sosit.

Într-o jumătate de secol, situația de astăzi a populației albe originare a trecut de la siguranță la nesiguranță. În politicile identitare ce domină instituțional Partidul Democrat, mass-media, universitățile și sistemele școlare, americanii albi sunt în mod oficial opresori. Victimele lor oprimate sunt „oameni de culoare”, homosexuali, transsexuali și feministe care insistă că femeile sunt suprimate și abuzate de bărbați heterosexuali albi, asta în ciuda statisticilor criminalității, care arată că femeile albe aflate în relații cu bărbați de culoare constituie un procent remarcabil din victimele abuzului fizic și al crimelor.

În timpul vieții mele, am asistat la și am experimentat distrugerea unei mari națiuni, întemeiate pe principii greu de contestat, și înlocuirea ei cu o organizație criminală lipsită de orice principiu, cu excepția celui al puterii, în care legea se înarmează și servește numai pentru înfrângerea celor ce contestă puterea ilegitimă.

Niciun american născut în secolul 21, sau chiar în anii 1990, nu a avut experiența de a trăi într-o țară liberă, ca să știe ce înseamnă asta. Tinerii habar nu au ce li s-a furat. Tinerii americani sunt antrenați să fie fericiți într-o lume virtuală în care se vor bucura de libertăți artificiale și lipsite de sens, care nu amenință puterea care îi stăpânește.

În timpul vieții mele, am văzut o țară liberă dezintegrându-se într-un stat polițienesc pe care nicio persoană nu l-ar putea apăra în cunoștință de cauză. Cu toate acestea, Washingtonul are o armată de FBI, CIA, NSA și procurori federali a căror sarcină este să persecute patrioții și să ascundă furtul alegerilor de către democrați.

De decenii, democrații au furat cu succes alegerile locale și de stat. În 2020, democrații au furat alegerile prezidențiale și lucrează flagrant, în fața ochilor noștri, pentru fraudarea următoarelor alegeri naționale, folosind coruptul Departament de Justiție (sic!) al SUA și FBI pentru a-l acuza pe Trump și pentru a preveni realegerea acestuia. Nu există altă explicație pentru raidul agresiv al FBI la casa lui Trump pentru a confisca cutii cu documente la care FBI avea deja acces, cu excepția creării în fața publicului a impresiei că Trump este un criminal.

Titlurile din presă, desigur, fac tot ce le stă în putință pentru a întări această impresie. Între timp, democrații îi trimit în judecată pe cei care au descoperit dovezi ale furtului alegerilor prezidențiale din 2020, pentru acuzații precum „răspândirea dezinformărilor” sau „încercarea de a încălca drepturile civile, prin punerea la îndoială a rezultatului alegerilor”. Acestea nu sunt infracțiuni care să poată fi găsite în vreo lege. Democrații folosesc monopolizarea puterii pentru a crea infracțiuni din nimic.

Patriotismul american este produsul, în mare măsură, și a unei lipse a unui spirit al patrioților. Ei nu cred altceva decât că America, deși nu este perfectă, este cea mai bună țară. Punct. Ceva de tipul „11 septembrie a fost o afacere internă” sau niște alegeri prezidențiale furate la vedere le pare de-a dreptul imposibil. Pur și simplu nu pot crede așa ceva despre țara lor. Întrucât cel mai mare procent de patrioți sunt republicani, democrații știu că acest „defect” al oponenților lor îi face pe adversarii lor lipsiți de putere, căci nu pot face ceva împotriva unui aspect sau element pe care nu-l pot recunoaște sau confirma.

Putem spera că informațiile îi pot trezi pe oameni la realitate, dar mai întâi ei este necesar să fie capabili să accepte informațiile, și nu pot face asta atunci când patriotismul lor naiv și prea credul îi determină să întoarcă spatele „atacurilor nefondate asupra purității Americii”. Cât despre democrați, decenii de propagandă anti-albă i-au lăsat pe mulți dintre ei sceptici față de „America albă” și de cei care o apără.

Pe zi ce trece, devine tot mai riscant să expunem minciunile folosite pentru a construi narațiunile false care sunt utilizate pentru a controla ceea ce gândesc americanii și pentru a eroda protecția noastră constituțională împotriva unui guvern iresponsabil și tiranic. Dacă însuși Departamentul de Justiție al unui președinte în funcție poate să vină peste el precum o tonă de cărămizi, cu o manipulare atât de evidentă precum „Russiagate”, realizați ce ne poate face celorlalți?

Generația mea, sau o parte din ea, a fost insuflată cu simțul datoriei față de adevăr, față de Constituție și față de țara noastră. Astăzi, acel simț al datoriei a dispărut. În loc de simțul datoriei, valoarea este dată de bani, de succes și de a evita să fii „anulat” pe rețelele de comunicare virtuală.

Națiunea noastră este ucisă. Putem observa zilnic, dacă suntem atenți, dezasamblarea instituțiilor și a valorilor morale ale acesteia. Dar speranța nu moare niciodată. Nu toate loviturile de stat și tentativele de preluare brutală a puterii reușesc. Poate că acest demers al Democraților va eșua. Însă cu siguranță va reuși, dacă frica ne va face să renunțăm la apărarea adevărului.

Autor: Paul Craig Roberts

Citiți și:
SUA au lansat 469 de războaie și intervenții din 1798
De ce are SUA neapărat nevoie de un război cu Rusia?

 

yogaesoteric
1 decembrie 2022

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More