Dialogurile inutile cu noi înşine

Diferenţa între Kriya yoga şi celelalte forme de meditaţie este că aceasta nu urmăreşte să forţeze deloc procesul gândirii. Exerciţiile Kriya sunt independente de mecanismul interior al gândirii „verbale”, mai ales datorită faptului că ele folosesc „limbajul percepţiei senzoriale”, şi nu exprimarea în cuvinte.

Deseori aţi auzit sau aţi sesizat o mulţime de voci în minte. În situaţii de anxietate şi stres, acest fenomen se intensifică. Dacă tocmai aţi avut cu cineva un conflict aprins, vocile continuă un timp în gând să vă justifice acţiunile şi reacţiile. Fraze întregi şi chiar dialoguri în care daţi şi primiţi replici au tendinţa de a se repeta la infinit. Această hărţuială lăuntrică poate dura ore întregi sau chiar zile. Conversaţia interioară poate deveni la fel de puternică precum rumoarea unei petreceri.

Există şi voci care se concentrează pe activităţile de rutină, amplificând „zgomotul” interior: „Să-mi pun şosetele. Mai întâi pe cea dreaptă… Buuun!. Acum pe cea stângă… Asta e întoarsă pe dos. Unde or fi pantalonii? Să-mi pun pantalonii. Cât o fi ceasul? Am întârziat deja?! Şi trebuia să mă spăl şi pe dinţi…”
Această conversaţie neîncetată este complet inutilă şi obositoare. De aceea vom urmări să atingem acel nivel de pace lăuntrică, în care acţiunile noastre se vor desfăşura fără a rosti chiar şi un singur gând „vorbit”.
Să luăm ca exemplu o activitate umană obişnuită, de pildă, conducerea autoturismului. Vom constata cum în prima etapă rostim în cuvinte, fază cu fază, pentru noi înşine, ce operaţii trebuie să facem şi în ce succesiune. Cu timpul însă, atunci când condusul devine o acţiune automată, „vocea” care ne învăţa dispare şi ne putem gândi cu uşurinţă şi la alte lucruri, chiar şi atunci când conducem maşina în traficul aglomerat al orelor de vârf. O dată ce am atins măiestria, putem conduce fără să ne mai gândim deloc la operaţiunile care ne dădeau atâta bătaie de cap. Din acest moment, celelalte voci sunt libere să continue; convorbirea interioară poate începe din nou abia după dispariţia activităţii care ne-a captat întreaga atenţie.

În mod obişnuit, momentele în care „vocile” sunt liniştite apar atunci când cineva este focalizat pe o anume activitate. Iată de ce televiziunea are acest succes astăzi: ea îi aduce pe oameni într-o stare de transă, în care ei nu mai aud vocile interioare, care îi frământă datorită grijilor zilnice. Practica sportului reuşeşte, de asemenea, să le anihileze, ca de altfel şi audierea cu atenţie a unei melodii clasice. Chiar şi anumite tipuri de narcotice creează artificial un gen de tăcere interioară. Totuşi, nici una dintre aceste metode – unele fiind însă chiar nocive – nu ne ajută cu adevărat să controlăm vocile.

„Liniştea interioară” poate fi cucerită în acest mod pentru scurtă vreme, căci se va nărui rapid. Este suficient să intraţi într-o cameră goală şi să rămâneţi câteva clipe nemişcat şi tăcut, şi rumoarea „petrecerii interioare” va reapărea îndată. Iată de ce meditaţia constituie, încă, o încercare greu de depăşit pentru mulţi oameni.

Also available in: Français