Din secretele japonezilor! Cum să ai o viață fără obezitate

 

Obezitatea a devenit o adevărată epidemie în România, aproximativ 30% din populaţia cu vârsta cuprinsă între 40 și 59 de ani confruntându-se cu această problemă, arată un studiu epidemiologic „Obezitatea în România” (ORO).

La nivel mondial, obezitatea şi supraponderabilitatea reprezintă probleme de sănătate publică, motiv pentru care se fac multiple eforturi de implementare a programelor de prevenţie şi control al acestora. Datele Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) arată că supraponderabilitatea şi obezitatea se asociază cu un risc crescut de boli cronice printre care se numără diabetul zaharat, hipertensiunea arterială, boala coronariană şi unele forme de cancer, precum şi cu scăderea speranţei de viaţă şi a calităţii vieţii.

Una dintre ţările cu o incidenţă foarte scăzută a acestei boli este (în mod deloc surprinzător) Japonia. În Țara Soarelui Răsare obezitatea este o raritate, boala afectând doar aprox. 3,5% din populaţie.

Diferenţele de stil de viaţă şi alimentaţie nu numai că pun populaţia niponă la adăpost de această boală, ci şi asigură o longevitate mai mare printre japonezi spre deosebire de români. În Japonia, femeile ating fără probleme venerabila vârsta de 86 de ani, iar bărbaţii trăiesc în medie 79 de ani, în timp ce în România speranţa de vârstă la ambele sexe este mai scurtă cu 7-8 ani.

Câteva obiceiuri benefice pe care le au japonezii, comparativ cu noi:
1. Consumă porţii mai mici decât românii.
2. Mănâncă mult mai multe legume, fructe şi alimente cu conţinut scăzut de grăsimi.
3. Nu obişnuiesc să consume lichide în timpul meselor.
4. Duc un stil de viaţă mai activ.
În zilele lucrătoare, mulţi dintre ei se deplasează pe jos până la locul de muncă pe distanţe scurte, iar pe distanţe lungi folosesc mijloacele de transport în comun sau bicicleta. Rareori se petrece să-şi scoată din garaj maşina ca să ajungă la serviciu, asta şi datorită aglomeraţiei de la orele de vârf.

Japonezii pun mare preţ pe sănătate şi pe menţinerea unei greutăţi trupești normale, aşa că ocolesc excesele şi fac eforturi continue să rămână în formă. Toţi avem multe de învăţat de la asiatici în aceste privinţe. Urmându-le sfaturile, rata obezităţii ar putea scădea simţitor şi în rândul populaţiei noastre.


Citiți și:

Obezitatea – o nouă epidemie mondială?

OMS: Numărul copiilor obezi a crescut de 10 ori în ultimii 40 de ani

Obezitatea este asociată cu 12 tipuri de cancer

 

yogaesoteric
1 iulie 2019


 

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More