Document al efectelor adverse după vaccinarea cu serul Pfizer. Din totalul de 42.086 de efecte secundare, 1.223 au însemnat moartea

Jurnalistul Răzvan Dumitrescu, cunoscut în România pentru faptul că a acordat o atenție sporită modului în care efectele adverse ale vaccinului covid s-au manifestat și, de asemenea, a dat dovadă de obiectivitate în timpul pandemiei, a publicat un text în care prezintă rezultatele unui studiu referitoare la efectele secundare ale vaccinării cu serul de la Pfizer.

Ceea ce găsiți în link-ul atașat este un document Pfizer intitulat: «Analiza cumulativă a evenimentelor adverse post autorizare raportare, primite până la data de 28 februarie 2021». Cu mențiunea că rapoartele sunt transmise voluntar, iar amploarea subraportării este necunoscută.”

La pagina 7 există un tabel cu cele mai importante date despre cazurile de efecte adverse raportate în perioada de monitorizare. Aflăm de acolo că din totalul de 42.086 de astfel de situații, fatale (decese) au fost 1.223!

Procentual, decesele reprezintă 2,9% din totalul cazurilor de reacții adverse raportate în intervalul respectiv de 90 de zile.

Începând cu pagina 30 din document se pot lectura anexele ce cuprind reacțiile adverse constatate iar acestea sunt înșirate pe parcursul a nu mai puțin de nouă pagini!

Este de precizat că aceste date, cu mențiunea CONFIDENȚIAL, nu puteau fi făcute publice dacă nu decidea astfel un judecător federal din SUA.

O lecturare a acestui material (dar și a următoarelor documente ce urmează a fi declasificate ca urmare a hotărârii judecătorești) de către medici, dar mai ales de către cei care au luat decizii în pandemie ar fi obligatorie, în măsura în care își respectă meseria.

Așa cum aceștia ieșeau zilnic cu mesaje de tipul «Mă vaccinez ca să putem bea împreună cafeaua» ar fi necesar să iasă acum public și să ne interpreteze pe înțelesul tuturor aceste date!”, a scris Răzvan Dumitrescu.

La finalul anului trecut, emisiunea Subiectiv, moderată de Răzvan Dumitrescu, a fost amendată în repetate rânduri din cauza faptului că „dezinformează despre covid-19“. Totuși, cea mai mare parte a informațiilor prezentate s-au dovedit în final a fi adevărate.

Citiți și:
FDA face publice încă 80.000 de pagini de documente despre vaccinul Pfizer. Ce dezvăluie acestea?
Raportul asupra politicii israeliene privind vaccinurile și rezultatele lor: depășește imaginația

 

yogaesoteric
17 mai 2022

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More