Doi jurnaliști, vaccinul, vaccinații și covidul. Ce înseamnă statul român pentru mine și familia mea?!

23 de zile a fost internat jurnalistul Cristi Burcioiu, care a lucrat la EVZ, îmbolnăvit de covid deși era dublu vaccinat. Aceasta arată că forma care l-a afectat n-a fost tocmai ușoară, ba chiar am putea spune că a fost destul de gravă.

După 23 de zile, Cristi Burcioiu a ajuns acasă. Are de făcut un tratament de 15 zile care înlocuiește o parte a celui injectabil (pentru prevenirea formării cheagurilor de sânge). Probabil că a făcut Clexane. Face exerciții de recuperare pentru respirație.

Plămânii s-au recuperat prin tratament 80%, spune Cristi, dar a rămas cu nişte fibroze. Medicul i-a spus că se vor resorbi în timp – câteva luni.

Obosește la efort și tot atunci apare și tusea.

Cristi e optimist, se bucură că a ajuns acasă și vă mulțumește tuturor celor care v-ați gândit la el. Doamne ajută să treacă cu bine și peste toată perioada de recuperare!

În schimb, un alt fost jurnalist EVZ, Horațiu Rădulescu, s-a infectat şi el împreună cu toată familia, după ce soția sa a luat virusul de la o persoană vaccinată. El a descris într-o postare pe contul său personal prin ce trece și a lansat, sub titlul de mai jos, o temă care poate deveni o replică la campania ticăloasă cu „Ce conține vaccinul”.

Ce înseamnă statul român pentru mine și familia mea…

„Sunt bolnav, de câteva zile. Atât eu cât și soția mea. Ca orice gripă, se manifestă conform caracteristicilor sale descrise de etiologia medicală. Adică am rinoree, amețeli, dureri de cap, de oase și pentru că sunt înfundate căile respiratorii nu am gust, nu am miros. La debutul ei, chiar am frisonat, alternând episoadele de «frig și tremurici» cu acelea în care simțeam că sunt un vulcan activ. Urechi înfundate…

Ca persoane responsabile, în prima zi când am simțit că ceva nu este în regulă, am sunat la 112 și am cerut să vină salvarea să ne testeze. La 112 ne-a solicitat toate datele personale, pe care le-am furnizat.

Am spus că suntem doi adulți și doi minori într-o locație, și în altă locație este bunica noastră care are aceleași simptome, și are 76 de ani… Adresele sunt la aproximativ 300 de metri distanță una față de cealaltă.

Ce înseamnă statul român pentru mine și familia mea?! Înseamnă că după cinci zile de la apelul la 112 și chiar dacă ni s-a spus să așteptăm că vine salvarea, nici măcar nu ne-a contactat cineva. Înseamnă că în urmă cu patru zile, ne-am urcat în mașină și am mers la spital unde ne-am testat. Eu cu soția suntem pozitivi cu denumirea asta pe seama căreia este isteria mondială și prilejul afacerilor veroase. Copiii sunt „negativi”, adică n-au nicio treabă!

Ce înseamnă statul român pentru mine și familia mea?! Înseamnă că n-a fost în stare nici măcar o testare să-mi acorde, am plătit-o pentru fiecare membru al familiei. Medicamentația mi-am plătit-o de asemenea! Acum sunt spre vindecare pe puterile și priceperea soției mele care se ocupă cu «sănătatea» într-un spital.

Gripa am luat-o de la ea, care la rându-i a luat-o de la o colegă „găurită cu ambele diuze” și care avea impresia că ea nu poate să răspândească r***tul. Acea colegă spunea că așa i-a transmis statul român: «că ea este imunizată, că nu poate să transmită și conform legii chiar dacă este pozitivă, poate să meargă la serviciu»! Și că ea chiar ar putea să vină la muncă în continuare!!!

Noroc că soția mea nu i-a mai fost «colegă», și în acea clipă i-a fost șefă și a determinat-o să stea locului acasă! Acest «val patru» este «valul imunizaților artificial, prin îngăurire», și medicii cu coloană vertebrală știu asta!

Ce înseamnă statul român pentru mine și familia mea?! Înseamnă un criminal care mă jefuiește sistematic și când nu mai are ce tâlhări, încearcă să mă omoare! Când spun statul român, mă refer la nenorocitele de autorități reprezentate de JohAnus.

La un moment dat s-a votat în parlament «certificar***tul verde». Și parlamentarii fac parte din «statul român»! Cei care au admis și au votat porcăria (chiar dacă nu au reuşit), este bine să fie ținuți minte, și pe viitor să răspundă penal și material pentru genocidul promovat!

Și dacă tot este atât de clar și de sigur, în opinia lor, că îngăurirea oprește gripa, atunci oamenii să nu mai fie puși să semneze că-și asumă răspunderea pentru efectele adverse provocate!

Statul român să răspundă pentru fiecare victimă în parte și nu numai, rezultată în urma găuririi, ci și pentru fiecare om care se îmbolnăvește pentru că intră în contact cu răspândacii «imunizați artificial»… Pentru fiecare victimă lipsită de asistență medicală, care necesită intervenția urgentă, ca urmare a altor boli sau necesități medicale…

Ce înseamnă pentru mine și familia mea statul român?! Înseamnă rezultatul unui apel la 112…

P.S. Și sunt și diabetic…

Cu mâna pe suflet vă spun că mă rog la Dumnezeu să vindece persoanele care sunt singure, lipsite de ajutor sau de posibilități materiale pentru a-și salva viața, și care fac atacuri de panică din pricina răspândacilor de apocalipsă! Pentru că la un organism slăbit de gripă, atacul psihotic poate pune capac… Imaginați-vă o persoană vârstnică, singură în casă…”

Acestea sunt cuvintele lui Horațiu Rădulescu oferindu-ne această temă bună de dezbatere: Ce înseamnă statul (actual) pentru mine și familia mea?!

Citiţi şi:
Persoanele vaccinate care se infectează cu SARS-Cov-2 nu sunt protejate împotriva bolii covid pe termen lung, arată un studiu care a analizat 20.000 de pacienți
Dr. Mihaela Secară la Marius Tucă Show: Vaccinarea nu a oprit pandemia. În spitale au ajuns mulți vaccinați. Copiii nu fac forme grave și nu are rost să îi vaccinăm
Un cuplu vaccinat moare de covid-19 la un minut distanță unul faţă de celălalt

 

yogaesoteric
22 februarie 2022

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More