Dr. Joseph Mercola: Ce este necesar să facem pentru a supraviețui Marii Resetări (II)

Citiți prima parte a articolului

Alături de Evenimentul 201, cele trei rapoarte ale Fundației Rockefeller (prezentate în prima parte) și multe altele dezvăluie planul cabalei globaliste. Tot ce este necesar să facem este să îl luăm în serios, scrie dr. Joseph Mercola în partea a II-a a analizei sale, pe care o oferim în traducere mai jos:

Planul este la vedere

Ei mută piesele de șah pe tabla globală de decenii pentru a crea scenariul în care ne aflăm în prezent, cu distrugerea și prăbușirea lanțurilor de aprovizionare, a producției alimentare, a infrastructurii și economiilor. Ei vor să distrugă toate sistemele vechi, declarându-le depășite, pentru ca să poată apoi institui noile lor sisteme de sclavie.

Și știu că oamenii nu vor accepta aceste sisteme de sclavie decât dacă vor fi săraci și disperați și nu vor avea de ales decât să se conformeze. Știind că acesta este planul, ce înseamnă concret pentru noi? Înseamnă că este necesar a) să ne pregătim, astfel încât să nu devenim victime ale planului lor intenționat de distrugere; b) să le respingem planurile permanent; și c) să construim sisteme paralele în afara controlului lor.

Pregătiri esențiale: gândiți-vă mai întâi la apă

Una dintre cele mai importante măsuri de precauție este să vă asigurați o sursă de apă potabilă, întrucât puteți supraviețui mai mult fără mâncare decât fără apă. O soluție ideală de luat în considerare, dacă aveți o gradină, este să vă instalați o cisternă mare unde să colectați apă de ploaie.

Având un acru întreg de pământ pe care cultiv hrană, am și un rezervor de 5.000 de galoane [aprox. 19.000 litri] care adună apa de ploaie din jgheaburile de pe acoperișul meu. Aceasta mă ajută în sistemul meu de irigare, dar este și o sursă considerabilă de apă într-o situație de urgență. O altă strategie este să instalați butoaie de ploaie conectate la jgheaburi. Am discutat despre aceasta și despre alte strategii în acest sens în articolulCum să vă asigurați aprovizionarea cu apă în situații de urgență”.

Sugestii privind aprovizionarea cu alimente

Când vine vorba de mâncare, majoritatea americanilor au un avantaj secret dat de faptul că au depozite de grăsime pentru luni de zile, ceea ce le va permite să postească perioade mai lungi de timp. Acestea fiind spuse, cu siguranță veți avea nevoie de mâncare mai devreme sau mai târziu, așa că vă recomandăm insistent să vă faceți aprovizionarea câtă vreme mai puteți.

Se pare că penuria de alimente va începe spre sfârșitul anului 2022. Dar chiar dacă va fi nevoie de mai mult ca să se ajungă la dezastru, inflația va ridica prețurile la cer, prin urmare, a cumpăra suplimentar acum vă poate ajuta să economisiți bani mai târziu.

Vă recomand să vă faceți aprovizionarea cu alimente sănătoase și hrănitoare pe care le mâncați în mod regulat. Astfel, vă puteți varia stocul. […]

Alimente nutritive cu termen lung de valabilitate sunt:

– Ghee [unt clarifiat] și ulei de cocos: aceste grăsimi sănătoase sunt ideale pentru gătit și rămân stabile chiar și fără refrigerare.

– Proteinele din zer: Proteina din zer este bogată în leucină, care ajută la stimularea sintezei proteinelor musculare, menținând astfel mușchii sănătoși. Din fericire, zerul poate fi depozitat cu ușurință și poate servi ca resursă pentru a ne păstra masa musculară.

– Orez: Orezul este un produs de bază fără gluten care poate fi păstrat pentru perioade lungi de timp. Orezul alb (preferatul meu este basmati) este mai preferabil față de orezul brun, deoarece antinutrienții din orezul brun îi scad calitatea de sursă curată de carbohidrați. Este recomandabil să introduceți punga într-o găleată alimentară împreună cu un absorbant sau două de oxigen și să vă asigurați că capacul este sigilat bine.

– Mierea: Pe lângă faptul că este un îndulcitor natural, mierea locală nealterată are și beneficii pentru sănătate. De exemplu, este un medicament eficient pentru tuse și poate ajuta la combaterea infecțiilor respiratorii și bacteriene, inclusiv a bacteriilor rezistente la antibiotice.

– Nuci macadamia: Nucile sunt frecvent recomandate ca sursă bogată de fibre, proteine și grăsimi sănătoase. Ele vor rămâne proaspete pentru o perioadă lungă de timp fără refrigerare, cu condiția să fie păstrate într-o pungă sau recipient sigilate. Pe de altă parte, aceasta poate să nu fie o idee bună, deoarece toate nucile, cu excepția celor macadamia, au niveluri foarte ridicate ale grăsimii periculoase acid linoleic. Așadar, păstrarea oricăror nuci nu ar fi de ajutor, deoarece veți putea avea la îndemână doar aproximativ cinci pe zi.

– De asemenea, recomand să vă procurați suplimente nutritive, cum sunt minerale esențiale, omega-3, vitamina K2, magneziu, complexul de vitamine B și astaxantina.

Cultivarea propriilor legume

Când vine vorba de fructe și legume, mulți nu vor putea să cultive cu succes ceea ce au nevoie în propria grădină. Este nevoie de ceva cunoștințe. Nu poți să arunci niște semințe în pământ și să te aștepți să crească mâncare. Este necesar să plantezi în perioada potrivită a anului, să uzi și să plivești constant și așa mai departe.

Cu siguranță, vă încurajez să cultivați tot ce puteți, doar să fiți realiști în privința aceasta și să nu vă bazați pe ceva care poate să nu vă țină în viață într-o situație de urgență reală. O excepție o reprezintă lăstarii. Practic oricine poate cultiva lăstari, chiar și în interior, în spații mici, și oferă nutrienți bogați care pot fi recoltați mai degrabă într-un termen de zile decât de săptămâni sau luni.

Anumite culturi, cum sunt moringa și maniocul, sunt extrem de rezistente la secetă, fără a necesita aproape deloc atenție, astfel că pot fi o opțiune bună pentru cine este la început. Moringa este un adevărat superaliment și puteți mânca frunzele, fie proaspete, fie uscate, precum și semințele, dar este un copac subtropical care are nevoie de un climat cald. De asemenea, puteți cultiva ierburi proaspete pentru a vă condimenta mâncărurile.

Credeți cabala atunci când vă spune că va fi penurie și inflație în masă și pregătiți-vă în consecință.

În afară de a vă face stocuri de legume și fructe și fructe de pădure conservate sau liofilizate, o altă soluție este de a vă crea relații cu fermierii locali. Începeți să frecventați piețele fermierilor și intrați în legătură cu oameni care cultivă ei înșiși. Recomand să le vizitați ferma pentru a vă asigura că este ceva adevărat, deoarece unii cumpără alimentele din același loc de unde se aprovizionează magazinele alimentare și apoi le revând în piețele de fermieri.

În interviu, trec în revistă și alte strategii de pregătire pe care le consider importante, cum sunt să vă asigurați o expunere suficientă și sănătoasă la soare, ceea ce înseamnă nutriție gratuită (dacă petreceți suficient timp la soare, nu este nevoie să mai plătiți pentru vitamina D, melatonină sau pentru suplimente cu antioxidanți) și să ieșiți neapărat din zonele urbane aglomerate. Pregătite sau nu, orașele dens populate vor fi cele mai periculoase zone de pe pământ odată ce hrana, electricitatea și banii se vor împuțina.

Mesajul se află în rapoartele Fundației Rockefeller și ale Forumului Economic Mondial. Prăbușirea economiei și a sistemului nostru alimentar sunt inevitabile, deoarece sunt intenționate. Așa că alegeți să credeți cabala atunci când vă spune că va fi penurie și inflație în masă și pregătiți-vă în mod corespunzător.

Citiți și:
Un expert în supraviețuire urbană, colonel în rezervă, despre KIT-ul minim necesar pentru supraviețuirea unei familii în caz de război
Ce facem dacă vine haosul: fără bănci, fără medicamente, fără alimente. Doar bande de oameni disperați
Ești pregatit? Fără curent electric, viața la oraș va fi extrem de grea

 

yogaesoteric
30 octombrie 2022

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More